Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis marţi, 8 aprilie a.c., condamnarea statului român în cauza “Octavian Popescu v. România”, constatând că reclamantului i-au fost încălcate drepturile şi libertăţile fundamentale. CEDO i-a dat dreptate lui Octavian Popescu, după 9 ani. Statul român încă se mai gândeşte...
Primii ani de aşteptare
Octavian Popescu este născut în 1949 şi locuieşte în Piteşti. Povestea lui, aşa cum apare ea într-o decizie anterioară a CEDO, pare scenariul unui film absurd. E o secvenţă de viaţă, repetabilă în fiecare colţ din România. Octavian Popescu ştia că are 33 de hectare de pământ. Ani de zile, el a rămas cu ştiutul...
Într-o hotărâre din 6 noiembrie 2003, Judecătoria Buzău s-a pronunţat într-o acţiune formulată de el împotriva Primăriei din comuna Verneşti şi a Consiliului Judeţean Buzău, cu privire la dreptul de proprietate. Instanţa le-a cerut autorităţilor să-i reconstituie dreptul de proprietate, pe o suprafaţă de 33 de ha în Vernesti. Hotărârea a rămas definitivă.
Popescu a solicitat în mod repetat autorităţilor locale să execute această hotărâre. În 15 şi 26 ianuarie 2004, primarul din Verneşti l-a informat, în scris, că nu dispune de terenuri şi că ar putea primi, în schimb, despăgubiri. În 27 aprilie şi 2 iulie 2004, bărbatul a solicitat Consiliului Judeţean şi Prefecturii Buzău punerea în executare a hotărârii judecătoreşti. Nu a primit niciun răspuns. La 18 august 2004, primarul din Verneşti l-a anunţat, din nou, că nu are niciun teren disponibil, susţinând că terenurile situate în Verneşti se aflau în patrimoniul Agenţiei Domeniilor Statului (ADS).
La 23 septembrie 2004, Popescu a solicitat iarăşi informaţii de la Consiliului Judeţean şi Prefectura Buzău. Neprimind vreun semn, bărbatul s-a adresat justiţiei şi, printr-o hotărâre din 27 octombrie 2004, Tribunalul Buzău a obligat instituţiile în cauză să-i răspundă la solicitare. În 6 decembrie 2004, primarul din Verneşti l-a informat pe Popescu că ADS a fost de acord cu transferarea unor terenuri din patrimoniul lor în cel al comunei, iar documentaţia e în curs de elaborare. În 16 mai 2005, ca răspuns la o nou memoriu, primarul l-a informat că, în curând, Consiliul Judeţean ar trebui să adopte o decizie.
Mai puţin teren, într-o altă comună
În 8 iunie 2005, Consiliul Judeţean a adoptat o decizie prin care reclamantul avea dreptul să primească o suprafaţă de de 33 ha din rezerva ADS. La 23 iunie 2005, primarul l-a informat pe reclamant de această decizie. Trecuseră aproape doi ani de când îşi câştigase în instanţă dreptul de proprietate. La 5 august 2005, Octavian Popescu s-a adresat cu o cerere Curţii Europene a Drepturilor Omului.
La 25 aprilie 2006, ADS şi consiliul local au încheiat un protocol prin care au fost transferate 29,26 ha dintr-un patrimoniu în celălalt. Conform protocolului, terenul era situat în comuna Verneşti.
Printr-o scrisoare datată 9 octombrie 2007, pe care reclamantul susţine că a primit-o la 15 octombrie 2007, primarul îl invita să vină în ziua de 11 octombrie 2007, pentru a intra în posesia unei suprafeţe de 24,54 ha, transferată de ADS, printr-un protocol încheiat în 6 septembrie 2007. În aceeaşi scrisoare, edilul preciza că, pentru care diferenţa de 8,46 ha, va fi încheiat un nou protocol între ADS şi consiliul local. Protocolul din 6 septembrie 2007, care nu i-a fost comunicat reclamantului la acel moment, preciza însă că cele 24,54 ha de teren se află în comuna Stâlpu.
La 18 octombrie 2007, reclamantul a solicitat primarului să stabilească o altă dată, pentru a-l împroprietări. La 20 noiembrie 2007, el a mers în comuna Stâlpu, pentru a vedea terenul, ocazie cu care i-a fost înmânat un proces verbal de punere în posesie, pentru a-l semna. Octavian Popescu a cerut un răgaz de timp, să se gândească.
Împroprietărit cu de-a sila
La 11 ianuarie 2008, printr-o scrisoare, primarul l-a invitat pe reclamant să-i trimită procesul-verbal semnat, atrăgându-i atenţia că, dacă acest lucru nu se întâmplă până la 21 ianuarie 2008, se va considera că el a acceptat amplasamentul propus şi va fi iniţiată procedura pentru de emitere a titlului de proprietate aferent. Reclamantul i-a răspuns primarului, tot printr-o scrisoare, trimisă în ziua de 21 ianuarie, că nu acceptă terenul propus, din următoarele motive: amplasamentul terenului nu respectă hotărârea instanţei din 6 noiembrie 2003; nu e vorba de o recuperare completă, pentru suprafaţa de 33 ha; nu e respectat principiul echivalenţei între valoarea terenului la care avea dreptul şi cea a terenului propus. În aceeaşi scrisoare, reclamantul i-a solicitat primarului să găsească o soluţie conformă cerinţelor sale. Neprimind niciun răspuns, la 22 februarie 2008 reclamantul a trimis o altă scrisoare primarului.
În data de 11 martie 2008, primarul l-a informat pe reclamant că amplasamentul propus fusese aprobat într-o decizie din 23 mai 2006 a Consiliului Judeţean, conform căreia i-au fost atribuite 24.54 ha de teren în satul Stâlpu, deoarece nu a existat niciun teren disponibil în satul Vernesti. De asemenea, primarul i-a comunicat reclamantului că va începe procedura de emitere a titlului de proprietate pentru acest teren, având în vedere că reclamantul a mers acolo şi a fost iniţial de acord, chiar dacă s-a răzgândit apoi. La 13 februarie 2008, Consiliul Judeţean a emis un titlu de proprietate pe numele reclamantului, pentru terenul de 24.54 ha din satul Stâlpu. Octavian Popescu a precizat că acest titlu a fost emis contrar voinţei sale.
În decizia CEDO din 30.06.2009 se mai precizează şi că “reclamantul a susţinut că titlul a fost anulat ulterior de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, fără a fi în măsură să furnizeze o documentaţie în sprijinul afirmaţiei sale”.
Plângeri penale inutile
Într-o scrisoare din 11 iunie 2008, Prefectura Buzău informa Guvernul, ca răspuns la solicitarea de informaţii, că reclamantul refuzase cele 24,54 ha de teren ce i-au fost oferite în satul Stâlpu; diferenţa de 8,46 ha, până la 33 ha, cât avea dreptul, i-ar putea fi oferite în satul Merei, conform unui protocol ce urma să fie încheiat între ADS şi consiliul local. Printr-o adresă din 21 iulie 2008, ADS a confirmat Guvernului că acest protocol, pentru diferenţa de teren, era în curs de elaborare.
La 11 noiembrie 2008, printr-o scrisoare pe care reclamantul susţine că a primit-o la 20 noiembrie 2008, primarulul l-a invitat să vină la sediu, în ziua de 18 noiembrie 2008, pentru a intra în posesia suprafeţei de 8,46 ha. Reclamantul i-a răspuns în scris primarului, în 24 noiembrie 2008, informându-l că refuză terenul propus, pe motiv că amplasamentul acestuia nu corespunde hotărârii judecătoreşti din 6 noiembrie 2003.
La 12 aprilie 2005, reclamantul a dat în judecată prefectura şi cele două consilii, pentru că au refuzat să pună în aplicare decizia judecătorilor. Acţiunea i-a fost însă respinsă, de Tribunalul Buzău, şi apoi de Curtea de Apel Ploieşti.
În 2004 şi 2007, Popescu a făcut plângere penală împotriva membrilor Consilului Judeţean, acuzându-i de abuz în funcţie. De fiecare dată, procurorii au decis neînceperea urmării penale, iar contestaţia reclamantului la soluţia acestora a fost respinsă de judecători.
CEDO a evaluat terenul
Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunţat prima dată în acest caz în 30 iunie 2009, constatând că, deşi hotărârea judecătorească din 6 noiembrie 2003 nu specifică amplasamentul exact al terenului pe care trebuie să-l primească reclamantul, stabileşte totuşi că el trebuie să fie într-o localitate anume (Verneşti). “Prin urmare, în conformitate cu hotărârea în cauză, reclamantul ar putea avea o speranţă legitimă de a-i fi reconstituit dreptul de proprietate în acest loc. El are deci un “bun” în sensul art. 1 din Protocolul nr 1 (c Kopecký. Slovacia (GC), nr 44912/98, §35, CEDO 2004-IX). Curtea consideră, de asemenea, că prin refuzul de a executa hotărârea favorabilă reclamantului, autorităţile naţionale l-au privat de exercitarea drepturilor sale de proprietate asupra terenului său, fără a-i oferi justificări pertinente pentru această ingerinţă (Sabin Popescu c. România, nr 48102/99, §81, 02 martie 2004)”. Curtea a constatat că a existat o încălcare a art. 6§1 al Convenţiei şi a art.1 din Protocolul adiţional.
Reclamantul pretindea, cu titlu de daune morale, restituirea terenului de 33 ha situat în perimetrul comunei Verneşti sau, alternativ, valoarea sa de piaţă, pe care el a estimat-o la 1.826.581 euro, depunând şi o evaluare efectuată în iulie 2008. Cu titlul de daune materiale, el solicita 20.183,45 euro, sumă cu care a fost prejudiciat, prin lipsa de utilizare a terenului, vreme de cinci ani. De asemenea cerea, suplimentar, 365.316 euro, pentru prejudiciul moral cauzat prin frustrarea de a nu putea să pună în aplicare o hotărâre definitivă în favoarea sa, iar cu titlul de cheltuieli - 10.216,63 euro. El mai solicita şi ca statul român să clarifice situaţia “atribuirii ilegale de terenuri în zona Verneşti din judeţul Buzău”, iar cei vinovaţi să fie pedepsiţi.
Statul român a precizat că sumele solicitate de reclamant sunt exagerate, iar CEDO a apreciat că nu se poate pronunţa asupra despăgubirilor pe care ar trebui să le primească acesta, luând în considerare posibilitatea unui acord între statul pârât şi reclamant. Curtea a invitat Guvernul şi reclamantul să prezinte, în termen de trei luni, observaţiile lor scrise cu privire la această problemă şi, mai ales, să notifice Curtea dacă ajung la un acord. Reclamantul şi Guvernul au prezentat observaţiile, iar la 23 iulie 2013, CEDO a invitat părţile să prezinte actualizarea lor.
Reclamantul şi-a reiterat solicitarea: terenul lui, de 33 ha în Verneşti sau 1.826.581 euro. Fără a prezenta vreun document justificativ, Guvernul a precizat că, în conformitate cu o evaluare din septembrie 2013 furnizată de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, valoarea reală a terenului era de 49.500 RON.
În hotărârea din 8 aprilie a.c., CEDO a decis că statul român trebuie să-i permită solicitantului să intre în posesia efectivă a întregului teren şi să-i ofere un titlu de proprietate pentru acest teren, “în termen de trei luni de la data la care hotărârea devine definitivă”. În caz contrar, Curtea a precizat că “având în vedere informaţiile de care dispune, statul pârât trebuie să-i plătească reclamantului 200.000 de euro pentru prejudiciul material creat”. Curtea a mai decis şi ca statul român trebuie să-i acorde lui Octavian Popescu 4.700 euro - daune morale şi 5.000 euro – cheltuieli de judecată.
Art. 6§1 din Convenţia pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor fundamentale
“Orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil, în mod public şi în termen rezonabil, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil (...).”
Art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţia pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor fundamentale
Protecţia proprietăţii – “Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.”
Document::
CEDO - Case of Octavian Popescu v Romania - format PDF
