Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Profesorul Kevin Warwick s-a întâlnit cu reporterul nostru odată cu venirea sa în România, anul acesta. Cercetătorul britanic a fost în 1998 primul om căruia i-au fost “montate” cipuri electronice în braţ, devenind astfel cel dintâi cyborg din istorie. Ca om de ştiinţă, s-a oferit voluntar în cel mai revoluţionar experiment pe corpul uman din toate timpurile. Pasiunea şi sacrificiul său vor putea aduce în scurt timp beneficii extraordinare umanităţii. Cu ajutor prelungirii electronice a corpului uman ar putea fi evitate tragedii ce ne macină de ani şi ani. Utilizarea unei astfel de tehnologii ar putea include implantarea unui cip la deţinătorii de arme care să dea alarma în cazul în care aceştia intră în şcoli sau în alte locaţii pentru a face crime, cum a fost la noi cazul Vlădan. De asemenea, pedofilii ar putea fi ţinuţi sub observaţie şi împiedicaţi să recidiveze. S-ar putea astfel crea zone libere, precum căminele sau şcolile,în care asemenea infractori să nu aibă acces. De asemenea, teroriştii cu antecedente ar putea fi ţinuţi departe de noile atentate plănuite. Aceste schimbări au adus şi vor aduce însă şi critici, pentru că prin astfel de tehnologii s-ar instaura un big brother planetar în care omenirea cu greu şi-ar mai putea găsi intimitatea şi inocenţa.
Vom putea comunica telepatic, doar prin exprimarea în minte a intenţiilor. Implanturi pentru controlul angajaţilor la locul de muncă
S-ar crea în schimb o mai bună legătură între om şi computer. Dacă s-ar face conectarea calculatorului cu sistemul nervos şi creierul, performanţele umane ar creşte exponenţial. Vom putea răspunde la e-mailuri doar mişcând un deget. Vom putea comunica telepatic, prin puterea gândului, această metodă fiind extrem de utilă paraplegicilor sau celor parţial paralizaţi. Însă folosirea unei astfel de tehnologii ar putea duce şi la creşterea competitivităţii angajaţilor la locul de muncă.
Companiile ar putea folosi implanturi pentru a monitoriza angajaţii în timpul lucrului. Şefii vor putea afla mai uşor când sosesc aceştia la muncă şi când pleacă. Ar putea şti până şi când se duc la toaletă şi cât stau acolo. De aici s-ar putea naşte şi întrebarea: este sau nu etic folosirea unui astfel de procedeu? Nu devenim astfel nişte sclavi, fiinţe supravegheate peste tot?
După ce a punctat scurt la ce se referă studiile sale, profesorul Kevin Warwick mi-a oferit amplul său proiect în care descrie experimentele prin care a trecut. “Întrebarea esenţială este de ce să extindem abilităţile umane? În ciuda succesului oamenilor pe Pământ, acesta este unul din lucrurile pe care întotdeauna am încercat să îl facem. Avem, bineînţeles, limite fizice şi mai ales în ultimele secole am folosit tehnologia pentru a săpa tunele, a ridica greutăţi mari, a comunica în jurul lumii, a repeta sarcini obişnuite cu rapiditate şi am folosit tehnologia pentru a zbura. Având un creier de dimensiuni mici, oamenii reuşesc să opereze un număr restrâns de abilităţi mentale. Comparându-l cu un computer, se pot observa avantajele maşinii în ce priveşte performanţa. Calculele matematice efectuate de un computer sunt mult mai corecte decât cele ale unui creier uman. Capacitatea de memorare a unui PC este fenomenală în comparaţie cu cea a unui om. A căuta pe internet o informaţie pe care creierul uman nu o cunoaşte a devenit ceva obişnuit. Astfel de calcule matematice şi abilităţi de memorare ale maşinilor au dus la reconsiderarea definiţiei inteligenţei. Tehnologia a mai fost folosită pentru îmbunătăţirea simţurilor umane. Ea ne poate oferi informaţii de tip semnale cu raze X, ne poate spune ce se întâmplă cu spectrumul de raze infraroşii sau ultraviolete şi chiar ultrasunete. Semnalele sunt transformate în imagini pe care le putem înţelege. De asemenea, computerul mai este folosit şi pentru procesarea informaţiilor, un fel de gândire a acestuia. Spre deosebire de creierul uman, care poate gândi în trei dimensiuni, calculatorul o poate face în mult mai multe. Spaţiul din jur poate fi perceput în atâtea dimensiuni câte vrea fiecare dintre noi”.
Vom vorbi cu toţii o singură limbă universală, cea a tehnologiei, a electronicii
“Când o persoană comunică cu o maşină sau cu o altă persoană, semnalele electrochimice ale creierului uman se transformă în semnale mecanice, undele sonore în vorbire sau mişcare cu o tastatură. Această metodă este una foarte lentă în comparaţie cu semnalele electronice. Limbile sunt doar un sistem de coduri finit, care nu poate descrie în mod adecvat ceea ce gândim, dorim, simţim.
Apar probleme din cauza marilor diferenţe între limbi şi culturi. Prin legarea unui om la un computer am putea, oare, să înţelegem lumea în mai multe dimensiuni? Ar fi posibil să interceptăm capacitatea de memorare a maşinii? De ce trebuie creierul să reţină ceva când memoria unei maşini o poate face mult mai bine?
Făcând legătura dintre un creier uman şi un PC sau o maşină, ar fi posibil să comunice direct persoana cu maşina şi persoana cu o altă persoană doar prin semnale electronice, fenomen ce ar putea fi considerat ca o comunicare prin gânduri?Toate aceste sunt posibile cu ajutorul tehnologiei”, explică Warwick. Şi toate acestea au dus la luarea deciziei de a deveni subiectul unui experiment revoluţionar realizat în premieră.
Primul experiment tip cyborg, 1998
“La sfârşitul anilor ‘90 s-au scris numeroase cărţi SF despre posibilitatea implantării tehnologiei în oameni pentru a le îmbunătăţi şi mări capacităţile…În 1997, Peter Cochrane, seful Laboratoarelor de Cercetare a Telecomunicaţiilor britanice a spus: “O bucăţică de silicon sub piele ne-ar oferi tuturor libertatea de a nu mai avea carduri, paşapoarte sau chei. Atingeţi portiera maşinii, computerul sau alimentele ce vreţi să le cumpăraţi şi totul se va rezolva în mod eficient. Gândiţi-vă: libertate totală, nicio bucată de plastic”. În ciuda predicţiilor acestor oameni de ştiinţă, nu s-a făcut mai nimic în această direcţie. “Un prim pas are loc în august 1998 : un cip transmiţător de silicon mi se implantează în braţul stâng. Astfel, clădirea de cybernetică de la Universitatea Reading îmi putea urmări toate mişcările. Transmiţătorul, lung de 2,5cm şi pus în sticlă, era de fapt un dispozitiv de identificare prin frecvenţă radio. La anumite intrări din clădire în ramele uşilor erau bobine mari de fire care emiteau un semnal de frecvenţă radio cu putere mică către transmiţător. Acesta producea curentul necesar pentru a trimite un semnal unic cu care computerul să mă identifice. Informaţiile erau transmise de la corpul meu spre computer, reversul fiind posibil”, rememorează profesorul Warwick ce i s-a întâmplat în acele zile.
Performanţele. Nouă zile în care Warwick nu a mai fost om, ci om-maşină
Experimentul a demonstrat capacităţile unui om cu implant transmiţător. Uşa de la laborator se deschidea atunci când Kevin se apropia. Computerul ştia ora la care intra sau ieşea din anumite încăperi. Lumina pe coridor se aprindea automat. În fiecare dimineaţă era întâmpinat în holul clădirii de cibernetică cu “bună dimineaţa, professor Warwick”, urare ce venea dintr-un dispozitiv amplasat acolo. “Din punctul nostru de vedere, experimentul a fost un succes, iar implantul a fost scos după nouă zile. Am realizat acest experiment pentru a putea observa unele probleme de monitorizare de tip “Big Brother”. De fapt, fiind inclus în test, mi-a fost dificil să evaluez aspectul. Eu am fost chiar încântat de implant. Dacă am avea de câştigat de pe urma monitorizării, probabil am merge mai departe şi ne-am muta cu toţii într-o lume a lui Big Brother. Surprinzător, am privit implantul ca parte din mine. În consecinţă, aceeaşi atitudine o au şi cei cu un membru artificial, cu pacemaker sau cu organe transplantate. Cu toate acestea, îmi era clar că implantul avea o funcţie limitată. Semnalele transmise nu erau afectate de ce se întâmplă cu corpul meu şi nici nu îmi afectau trupul în vreun fel. Pentru a ajunge mai departe, ne trebuia ceva mai sofisticat. Prin urmare, după testul din 1998 am început munca pentru un nou experiment cu implant”, a spus în încheiere Warwick. Despre acesta Jurnalul Naţional a relatat într-un prim episod: Un dialog în exclusivitate purtat în România cu primul cyborg al lumii
M-am despărţit de cercetătorul britanic nu înainte ca robotul vorbitor pe care l-a adus cu el în România să mă salute respectuos, evident, în limba română!
Profil Warwick
Kevin Warwick este profesor de cybernetică la Universitatea Reading din Marea Britanie, unde realizează cercetări în inteligenţa artificială, robotică şi cyborgi. După doctoratul obţinut la Imperial College şi la Academia Cehă de Ştiinţe din Praga şi un post de cercetare la Imperial College din Londra, a mai ocupat poziţii importante la universităţile din Oxford, Newcastle şi Warwick, după care i s-a oferit catedra de la Reading. I-a fost înmânat premiul pentru Viitorul tehnologiei în sănătate şi a fost declarat membru de onoare al Academiei de Ştiinţe din St.Petersburg. De asemenea, în 2000 a susţinut cursul “Dezvoltarea roboţilor” la Royal Institution, Corpul regal de cursuri. Director al Centrului TTI al Universitătii, profesorul strânge anual venituri pentru cercetare de peste două milioane de lire.
Becoming Cyborgs - an interview with Professor Kevin Warwick (Canon 5D MkII) from Chris Beaumont on Vimeo.
Citește pe Antena3.ro
