Pe urmele ortodoxiei româneşti, la Strasbourg

Istoria ortodoxiei române la Strasbourg a început cu studenţii la Teologie, veniţi la universitatea din oraş, la începutul secolului trecut. Astăzi, Biserica ortodoxă română de la Strasbourg adună la slujbele sale mulţi medici, profesori şi studenţi care profesează sau studiază în zona Alsaciei.

O capelă şi câteva icoane - aşa a început istoria ortodoxiei româneşti în zona Alsaciei. Capela se afla în casa "Saint Basile", acolo unde erau găzduiţi, în anii dinaintea primului război mnondial, studenţii români care studiau teologia la Universitatea din Strasbourg. Istoria micului colţ de ortodoxism în clădirea care astăzi adăposteşte sediul Sfântului Scaun pe lângă Consiliul Europei a fost însă scurtă. Pentru că din 1939, din cauza războiului şi apoi a instalării regimului comunist, schimburile universitare româneşti cu Facultatea de Teologie din Strasbourg au fost abandonate, ne-a explicat preotul Vasile Iorgulescu, parohul de astăzi al Parohiei ortodoxe române "Sf. Ioan Botezătorul" de la Strasbourg.

Profitând de o relaxare în politica externă a României, după 1974, Biserica ortodoxă română a reluat schimburile universitare cu Strasbourgul. Graţie burselor oferite de statul francez, mai mulţi teologi români au venit în Alsacia începând din 1978-1980 şi au urmat studii aprofundate şi de doctorat. Unul dintre aceştia a fost chiar actualul Patriarh Daniel.

Spre acest val de studenţi la teologie şi preoţi români veniţi la studii s-au îndreptat românii din comunitatea din Alsacia pentru a asculta slujbe în limba maternă. Locurile care-i adunau pe români din zonă erau cele două cimitire în care fuseseră îngropaţi soldaţii noştri morţi pe frontul din Alsacia-Lorena. Aşadar, câteva zeci de români din Strasbourg, dar şi din localităţile germane învecinate mergeau la diferite sărbători să se reculeagă la mormintele eroilor din cimitirele de la Soultzmatt şi Haguenau. În februarie 1984, după o vizită în Alsacia, episcopul de Paris, Adrian Hriţcu, şi pe atunci studentul la teologie Casian Crăciun (astăzi arhiepiscop al Dunării de Jos) au fondat o asociaţie culturală românească.

Dar mai era nevoie şi de un preot român care să poată ţine slujbe, aşa că în noiembrie 1984 a sosit din România, împreună cu familia, părintele Vasile Iorgulescu. Comunitatea românească a primit spre folosire Capela Saint Jean de Hoenheim, unde se vor ţine slujbe până în 2005.

Parohul Vasile Iorgulescu a remarcat trei perioade distincte în viaţa comunităţii ortodoxe din Alsacia. Prima a fost una de consolidare, între 1984 şi 1990, când viaţa comunităţii a fost profund marcată de situaţia politică din România. De teama agenţilor infiltraţi de regimul comunist, românii se temeau unii de alţii şi în această zonă a Franţei, ca peste tot în Occident. "Slujbele adunau însă câte 30-70 de persoane, care au învăţat să se cunoască şi să se ajute", spune preotul Vasile Iorgulescu.

Cea de a doua etapă (1990-2000) a fost marcată de euforia libertăţii obţinute de românii din ţară în 1989, dar şi de un val de imigranţi care nu întotdeauna s-au dovedit de cea mai bună calitate. Unii dintre ei se adunau pe lângă biserică, cu prilejul slujbelor, şi consumau alcool sau puneau la cale tot felul de acţiuni mai puţin... ortodoxe, ceea ce i-a pus pe preot şi pe enoriaşi într-o situaţie destul de jenantă faţă de autorităţile franceze. Începând din 1995, un nou val de români, de data aceasta studenţi şi profesionişti, a început să sosească în zona Alsaciei, restabilind treptat imaginea bună de care obişnuiau să se bucure românii printre francezi.

Începând din 2000, parohia s-a văzut în imposibili-tatea de a-şi mai ţine slujbele în Capela de la St Jean de Hoenheim, devenită neîncăpătoare. După ce o vreme românii s-au adunat la slujbe în săli de festivităţi sau în foaierul Parohiei Sainte-Madeleine (Krutenau), comunitatea a primit, prin bunăvoinţa călugăriţelor din ordinul "Marie Réparatrice" şi la intervenţia arhiepiscopiei catolice de Strasbourg, capela în care îşi desfăşoară şi astăzi activitatea pe Strada Sainte-Elisabeth.

Pe lângă slujbe, parohia organizează anual pelerinaje la cimitirele din zonă, unde sunt îngropaţi peste 2.000 de soldaţi români, şi este implicată într-o serie de activităţi cu caracter umanitar. Comunitatea are şi o corală, foarte apreciată printre francezi, compusă în majoritate de studenţi români din Strasbourg. Din 2007, parohia a deschis şi o şcoală, la care copiii din comunitate merg pentru a studia limba, istoria şi civilizaţia românească.

Fostă biserică a congregaţiei "Marie Réparatrice"
Locaşul în care îşi desfăşoară activitatea Parohia ortodoxă română "Sfântul Ioan Botezătorul" din Strasbourg e cunoscut locuitorilor oraşului sub denumirea de "Eglise des Sœurs de Marie Réparatrice". Clădirea a servit mai întâi drept biserică de congregaţie, iar după împuţinarea numărului maicilor a fost încredinţată "spre folosinţă neîntreruptă" parohiei române.

Congregaţia "Marie Réparatrice" din Strasbourg a fost înfiinţată în anul 1857 de baroneasa belgiană Emilie de Hooghvorst (1818-1878). Aceasta rămăsese văduvă şi cu patru copii la numai 28 de ani şi şi-a impus să fondeze această congregaţie religioasă, pentru care a avut sprijinul episcopului catolic de atunci al Strasbourgului. Atât baroneasa, cât şi două dintre ficele sale au devenit călugăriţe ale acestui ordin. La iniţiativa fostei baronese, devenite între timp maica Maria, a fost construită actuala biserică de la Strasbourg, a cărei sfinţire a avut loc în 1862. De-a lungul timpului, congregaţia s-a bucurat de o protecţie deosebită din partea Sfântului Scaun şi a ajuns să-şi înfiinţeze sute de sedii în toată lumea. Biserica din Strasbourg a fost zidită pe un teren care fusese cumpărat în anul 1226 de regina Elisabeta a Ungariei şi donat Bisericii catolice cu scopul înfiinţării unui aşezământ monahal. De altfel, strada pe care se află biserica poartă şi astăzi numele reginei.

Începând din a doua jumătate a secolului al XX-lea, numărul maicilor din congregaţie s-a împuţinat, întreţinerea şi încălzirea bisericii nu s-au mai justificat, iar clădirea a fost abandonată. Pentru că locaşul avea nevoie de reparaţii importante, nimeni nu s-a încumetat să o preia timp de câteva decenii.
La sfârşitul anului 2006, prin bunăvoinţa Arhiepiscopiei catolice din Strasbourg şi cu acordul maicilor, capela a fost pusă la dispoziţia comunităţii ortodoxe române, cu condiţia ca aceasta din urmă să efectueze pe cheltuiala ei reparaţiile necesare.