Pelerin prin Tara lui Stefan cel Mare

Un pelerinaj la manastirile din Moldova si Bucovina iti poate schimba viata sau macar iti poate aduce o mare liniste in suflet. Doar cei mai indaratnici pot sa vina din aceasta calatorie tot cu sufletul uscat.

Catre manastirile din Moldova si Bucovina poti pleca de pe trei pozitii: ca pelerin-credincios practicant; ca turist care vrea sa vada locuri frumoase si oameni deosebiti si sa se infioare putin in fata maretiei creatiilor omenesti inspirate de Dumnezeu; sau pleci pur si simplu sa vizitezi niste muzee. Ceea ce e sigur: nu te intorci asa cum ai plecat.

SUB SEMNUL LUI STEFAN. Anul acesta se afla sub semnul lui Stefan cel Mare si Sfant. 500 de ani de la trecerea in nefiinta a domnitorului. Data istorica, o zi marcata cu cruce neagra in calendar. Oamenii din Moldova, insa, traiesc de parca l-ar astepta pe Stefan sa-i intrebe: "Ce-ati facut cu tara pentru care s-au jertfit ostenii mei? Ce-ati facut cu poruncile mele? Ce-ati facut cu bisericile si manastirile inchinate Domnului?".

In cinstea lui Stefan sau pentru ca asa s-a pastrat sufletul lor peste generatii - curat - , oamenii au facut din Bucovina o gura de rai. Expresie demonetizata s-ar putea spune. Dar calatorul prin Bucovina ii regaseste valoarea. De la Manastirea Neamt, la Putna, de la Moldovita, la Voronet, la Sucevita, de la Humor, la Bistrita, de la Varatec, la Agapia sau Secu. Frumusete, credinta in Dumnezeu si dragoste de tara.

Frumusete lasata de Dumnezeu pentru oameni - peisajele sunt ireale, cu dealuri molcome; brazii parca sunt cei mai inalti si cei mai verzi brazi pe care ii poti gasi undeva; frumusete ridicata de om in cinstea Domnului, manastirile - cele mai multe dintre ele, unicat in lume, prin arhitectura ori prin pictura, toate acestea intr-o tara careia oamenii ii lucreaza pamantul sfant si se roaga la Dumnezeu pentru ea.

TRIMISII LUI DUMNEZEU. Evlavia este starea pe care o traiesti pe tot parcursul unui pelerinaj. Patriarhia Romana, prin Biroul de Pelerinaj, organizeaza frecvent astfel de calatorii pe la manastirile din tara. Cei care conduc grupul de pelerini se simt datori sa te pregateasca sufleteste pentru intalnirile ce vor urma. Agitatia calatorului este putin cate putin infranta de predicile parintelui Cleopa sau ale altor parinti, sau de povestile frumoase despre ctitorii manastirilor, sau de cate o legenda cu viteji si fete frumoase si curajoase.

Sunt unele locuri in care starea de evlavie creste in intensitate si te transforma dintr-un orasean stresat, agitat, cu griji multe, intr-un anonim: linistit, cu vorbe soptite, cu privirea plecata, pe care abia daca indraznesti sa o ridici in fata icoanelor. Asa cum sunt toti cei care calca in curtea unei manastiri sau trec pragul unei biserici vechi de sute de ani, pe unde s-au inchinat domnitori, oameni de vaza, fete bisericesti si mireni de rand.

Starea aceasta de liniste sufleteasca, de credinta, simtamantul acesta ca aici esti doar tu si Dumnezeu te cuprinde atunci cand intri in racoarea binefacatoare de la Manastirea Sihastria. Aici, unde zeci de ani si-a trait viata de om aproape sfant marele duhovnic parintele Cleopa. Care a fost milostivit de Dumnezeu cu harul de a asculta necazurile si bucuriile oamenilor veniti la el cale lunga pentru o binecuvantare, pentru o vorba buna, pentru un sfat. Chilia sa a devenit loc de pelerinaj, la fel ca si mormantul sau, aflat in cimitirul manastirii. Unul dintre continuatorii sai, cel care l-a ascultat ca pe un parinte toata viata, parintele Ioachint Balan, ne conduce la mormantul parintelui Cleopa, ne vorbeste de credinta si ne indeamna sa nu facem un pas fara Dumnezeu. Apoi ne binecuvanteaza si ne lasa sa mergem mai departe in calatoria noastra. Parintele Ioachint este cel care s-a ingrijit sa apara in forma de carte gandurile parintelui Cleopa.

In Romania sunt multe manastiri, iar in Moldova, si mai multe. Poate prea multe, ar zice unii. Dar parintele Cleopa a gasit de mult raspunsul: "Sa stii ca nu vin credinciosii la manastiri pentru noi, ci pentru credinta lor curata, cum ca la manastiri este mai multa credinta si viata calugarilor este mai aleasa. Eu asa cred, ca Dumnezeu nu tine manastirile pentru noi, calugarii, ca suntem pacatosi; ci le tine pentru credinta credinciosilor iubitori de Hristos. Poporul roman este un popor de aur! Credinciosii din lume sunt mai buni ca noi" - din volumul "Ne vorbeste Parintele Cleopa", ingrijit de parintele Ioachint Balan.

CAND TII IN MANA VIITORUL. Parintele Iosif de la Manastirea Neamt ne face un tur rapid al asezamantului. Intre timp ne pune cateva intrebari din Cartile Sfinte, din Vietile Sfintilor. Parca am fi la un examen. Nu avem timp sa ne gandim ca, iata, vine ca un trasnet intrebarea urmatoare: "Cine s-a nascut si a murit de doua ori?". Luati prin surprindere, ne gandim prea mult, iar parintele ne iarta si ne da raspunsul: "Lazar". Apoi, parintele Iosif ne conduce misterios prin cimitir, spre ceva ce pare a fi o pivnita. Intram intr-un loc racoros si, dintr-odata, tacem toti. De spaima sau de mirare. In fata noastra se afla Viitorul. Zeci de cranii insirate ca niste soldati isi zgaiesc la noi orbitele golite de moarte. "Sunt calugarii care au fost iertati de Domnul de-a lungul timpului, apoi i-am adus aici, la osuar. Uitati, pe fiecare craniu scrie numele monahului, ca sa se stie cine a fost si de unde a venit", ne explica parintele Iosif. Un om care te cucereste prea repede, cu zambetul bland si privirea prietenoasa si vie.

Calatoria noastra continua, iar povestea de aici nu este in ordine cronologica. Te impresioneaza iubirea de semeni ce se citeste pe fata maicutelor de la Varatec. Un sat cu cateva sute de case, toate cu pridvorul si curtea pline de flori, ca si cand in fiecare zi ar fi sarbatoare. Te face sa te infiori povestea maicii de la Voronet, care in fata frescei cu "Judecata de Apoi" de pe peretele exterior al bisericii manastirii te aduce iar la dimensiunea de nimic in fata Lui Dumnezeu. Ai de ales focul Iadului sau Gradinile inmiresmate ale Raiului. Privesti pictura, te minunezi de genialitatea artistului si simti cum te frig pacatele. Apoi ajungi la Moldovita sau la Sucevita, dar cel mai puternic impresionat vei fi la Putna. Aici se odihneste Domnul Stefan cel Mare. Aici este polul credintei romanesti. Aici, cuvantul "Tara" nu este o umplutura pentru discursuri pompoase. Cand parintele Teofan rosteste cuvantul "Tara" esti scuturat de un frison si ochii ti se umplu de lacrimi cand iti aduce aminte ca "fara Domnul Stefan cel Mare si Sfant, cine stie ce am fi fost astazi?! Cine stie ce obiceiuri am fi avut si cui ne-am fi inchinat?!". Cuvintele parintelui Teofan iti razuiesc de pe suflet crusta de necredinta si de neiubire de tara si te simti rusinat ca ai putut uita ca una dintre cele mai mari datorii ale unui om este sa isi iubeasca patria.

Patania lenesului

Din aceasta calatorie pleci macar cu o invatatura.

Traia odata un lenes. Era atat de lenes, ca altii il imbracau, altii il hraneau, altii il spalau. Toata viata lui nu a facut altceva decat a stat in pat si a dormit. Toata viata lui nu a mers nici macar o data la biserica.

Intr-o dimineata, auzind, cine stie pentru a cata oara, clopotele de la biserica, lenesul si-a zis ca ar trebui sa mearga si el pana acolo, macar sa vada cum este. Cu chiu, cu vai a deschis un ochi, s-a dat jos din pat si a facut un pas. Apoi, cu mare greutate, l-a facut si pe al doilea... si pe al treilea. Cand sa mearga mai departe, l-a cuprins o lene asa de mare ca, dintr-o singura saritura, a ajuns din nou in pat.

Nu trecu mult timp si lenesul a murit. A fost ingropat din mila altora. Sfantul Petru l-a luat si l-a dus in Rai. Acolo a stat trei ore si tocmai cand se obisnuise lenesul cu bucuria Raiului a venit Sfantul si i-a spus ca gata, este timpul sa mearga in Iad. "De ce, Doamne?" Si raspunsul a venit pe masura vietii lui: "Cele trei ore cat ai stat in Rai reprezinta cei trei pasi pe care i-ai facut catre biserica. Acum vezi ce ai pierdut?!".

Aceasta poveste am auzit-o de la maicuta care ii primeste pe toti cei care se hotarasc sa calce pragul Manastirii Humor. Un inger anonim care stie sa atinga coarda sensibila a sufletului pelerinului. Maicuta nu te lasa sa pleci pana nu ingenunchezi in biserica si pana cand nu trimiti o rugaciune catre Dumnezeu. "Macar "Tatal Nostru", ca o stie toata lumea! Nu puteti pleca altfel de aici, nu va las!"

Si, dintr-odata, dintr-un vizitator de muzee te trezesti un om umil, nu umilit, constientizandu-ti micimea in fata Cerului. Simti cum zidurile reci ale Humorului te cuprind intr-o imbratisare ocrotitoare, si Iisus, si Maica Domnului, si Arhanghelii, si Sfintii iti zambesc si parca se desprind din faldurile lor rosii si te mangaie pe frunte. Si spunem toti "Amin!". Maicuta ne binecuvanteaza. Iar privirea ei blanda, linistea sufleteasca ce i s-a intiparit pe chipul senin te fac sa te gandesti ca vei sta in Rai macar atat timp cati pasi ai facut in acest pelerinaj.

CONCLUZIE

"Roaga-te la Dumnezeu. Iar daca te rogi si nu ti se indeplineste rugamintea nu inseamna ca Dumnezeu nu te aude, ci doar ca nu iti trebuie atunci ceea ce ai cerut" - Invatamintele unui pelerin

GALERIE FOTO