Pictura profetică din biserica Drăgănescu

Frescele de la Drăgănescu nu respectă erminiile vreunui stil de pictură. Fără să iasă însă din învăţăturile Bisericii, această pictură este una singulară şi în acelaşi timp profetică.

Când intri în curtea bisericii din Drăgănescu este greu să-ţi imaginezi cât de multă lume se strângea aici în vremea şederii părintelui Arsenie. Locuia peste drum de biserică şi nu ştii ce zugrăvea mai bine: pereţii sfântului lăcaş sau sufletele credincioşilor. Veneau să-i ceară sfatul cei care îl ştiau de la mănăstirea Sâmbăta de Sus, unde fusese stareţ şi duhovnic, dar veneau din Bucureşti oameni care îl ştiau de la Schitul Maicilor. Apoi sosea lume din părţile Olteniei, neavând pe acolo un aşa mare duhovnic. Ucenicii l-ar fi urmat de fapt oriunde.

PELERINAJ. "Doamne, unde am fost eu în acei ani cât părintele Arsenie era aici? Cum de nu l-am cunoscut şi eu?", tot repeta mirată şi cu ceva tristeţe o doamnă sosită la Drăgănescu în aceeaşi zi cu noi. Femeia şi-a purtat întrebările spre troiţa ridicată în curte în memoria părintelui Arsenie şi a părintelui Savian Bunescu, parohul acelei vremi. A mers apoi prin cimitir, alături de medicul pensionar din Capitală şi o altă doamnă care îl cunoscuseră pe părintele pictor şi care făceau acum un pelerinaj de aducere aminte a unor vremuri pline de duhovnicie petrecute aici.

Părintele paroh ne deschide uşile bisericii străjuite de brazi şi păşim înăuntru conştienţi că am putea călca la propriu chiar pe urmele marelui duhovnic. Şi chiar dacă timpul şi oamenii au şters urmele fizice ale paşilor lui, ne împărtăşim din celelalte urme ale sale, picturile.

O dată intrat în biserică, nu ştii unde să te uiţi mai întâi. Pereţii te cheamă cu fiecare icoană în parte. Culorile folosite sunt calde, pastelate, la această senzaţie de căldură contribuind şi tehnica în tempera. Aveam oarecare cunoştinţă de pictura de aici din relatările celor care au scris şi povestit despre ele, dar realităţile povestite acasă, oricât de fidele ar fi ele, parcă tot nu se potrivesc cu acelea găsite la faţa locului.

Auzind de neobişnuitul picturii lumea îşi imaginează ceva şocant şi poate sunt unii care ar strâmba din nas văzând asemenea scene în spaţiul lăcaşului de rugăciune dar rostul lor este acela de a învăţa, de a explica anumite pilde biblice pe înţelesul omului contemporan. Nu senzaţionalul trebuie căutat la Drăgănescu, ci pictura în sine care, deşi ieşită din tipare, te inspiră la rugăciune şi-ţi aduce în minte cugetarea la viaţa de dincolo de mormânt.

EXPLICAŢII. Părintele Lucian Răzvan Petcu, parohul, ne-a prezentat pe scurt principalele scene zugrăvite în sfântul locaş, povestindu-ne şi câteva amintiri despre părintele Arsenie Boca, pe care a avut privilegiul să-l cunoască.

În partea stângă a naosului este reprezentată în aceeaşi scenă lumea cu păcatele ei, cu războiul duhovnicesc al omului, în sfere colorate fiind scrise multele ispite. În partea de sus, împărăţia cerurilor. Una dintre cele mai frumoase picturi din această biserică este însă învierea, în care trupul spiritualizat al Mântuitorului apare redat cu multă fineţe, în fundal apărând conturul crucii, ştiut fiind că nu se poate înviere fără Cruce. "Cred că este unică această icoană", spune părintele.

Într-adevăr, parcă nicăieri nu am mai văzut asemenea "subţirime" a trupului lui Iisus, încât simţi că poate trece prin uşile încuiate, cum a făcut când a intrat la apostoli după înviere. În partea de sus a scenei, de dimensiune redusă, apare pictată apocalipsa şi, dacă te uiţi atent, vezi nişte zgârie-nori arzând. Scena seamănă foarte mult cu o fotografie a tragediei de la 11 septembrie 2001. Mulţi au spus că aceasta nu poate fi decât o profeţie, întrucât pictorul a murit în 1989.

O altă scenă inspirată din viaţa modernă ilustrează celebra chemare la cină: îngerul Domnului îl cheamă pe om la Cina de Sus, dar el, aşezat confortabil în fotoliu, înconjurat de lux şi descoperirile tehnicii, îi spune acestuia, prin telefon, că are de "rotunjit ţarina", adică de stăpânit Pământul, de încercat milioanele de cai putere ai rachetelor, de populat alte planete. "Avem alte preocupări", este scris undeva pe perete. 

"Pictura părintelui Arsenie are un mesaj deosebit, iar eu nu prea am îndrăznit să fac un comentariu mai de publicitate pentru că mi-e teamă că-l mărginesc pe părintele. Mesajul e mult mai bogat, mai tainic şi mai profund şi ne-am ferit să publicăm într-o carte un comentariu al picturii. Este o teologie deosebită în aceste picturi", spune părintele paroh.

PROFET. Părintele pictor, cum îi spuneau sătenii duhovnicului din Ardeal, avea darul profeţiei. O confirmă sutele de mărturii ale celor care l-au cunoscut, mărturii strânse în trei volume, dar şi spusele părintelui Petcu. "Părintele mi-a profeţit venirea la biserica aceasta", povesteşte părintele Petcu, care pe vremea marilor pelerinaje la Drăgănescu, era doar un student în fizică. "I-a spus prietenei mele de atunci, actuala mea preoteasă, să ne căsătorim şi a întrebat-o: «Nu vrei să rămâi aici, la Drăgănescu»? Părea o vorbă aruncată într-o doară, dar părintele nu vorbea într-o doară.

Ne-am adus aminte de cuvintele acestea după ce ne-am căsătorit, eu am făcut Teologia, mi-am depus dosarul pentru preoţie, iar părintele paroh Savian Bunescu, de o logevitate şi de o pastoraţie extraordinară, ne-a chemat aici, la Drăgănescu. Am venit aici în 1999 cu mult drag, chemarea onorându-ne şi impresionându-ne", mărturiseşte părintele Răzvan Petcu. "Eu l-am cunoscut pe părintele Arsenie după ce terminase de pictat biserica. Prima mea imagine cu el era când punea policandrul de aici. Înainte era un candelabru cam de salon.

Cel mai impresionat lucru la duhovnicul pictor era privirea lui pătrunzătoare", îşi mai aminteşte fostul fizician devenit preot. Mulţi au spus despre părintele Arsenie că avea o putere aparte, că vedea în sufletul omului.

Proverbul "nimeni nu e profet în ţara lui" se aplică foarte bine şi în cazul părintelui Arsenie. Chiar dacă a stat peste 20 de ani în satul lor, oamenii din Drăgănescu îşi aduc aminte destul de vag despre "părintele pictor". Dacă aceia care veneau la biserică şi-l amintesc cu drag, cei mai mulţi săteni n-au fost pătrunşi de ideea că un mare duhovnic a poposit în acest sat, devenit azi cartier al oraşului Mihăileşti, cunoscut mai mult pentru combinatul său avicol şi pentru barajul de pe Argeş.

BIOGRAFIE. Intrat în monahism la Sâmbăta de Sus în 1940, părintele Arsenie a fost arestat şi torturat de Securitate în 1948 sub acuzaţia de legături cu legionarii, lucru pe care l-a negat întotdeauna. A fost mutat la Prislop, iar în 1951 a fost din nou ridicat de Securitate, apoi trimis la Canal şi la Ocnele Mari, pe motiv că atrăgea prea multă lume la credinţă. În 1959 mănăstirea Prislop a fost desfiinţată, iar părintele, după o vreme de pribegie, a fost primit pictor la Atelierele Patriarhiei de la Schitul Maicilor.

Pensionat în 1968, părintele s-a stabilit în satul Drăgănescu pentru a picta biserica, ceea ce a făcut cu multă răbdare până în primăvara anului 1989. După aceasta s-a retras la mănăstirea Sinaia, unde, în acea toamnă, a şi trecut la cele veşnice.