In Turceni, locuitorii orasului sunt mai informati cu privire la starea vremii decat oricare alti oameni care stau in alte zone. Si asta pentru ca noul primar s-a gandit ca n-ar fi rau daca ar avertiza populatia cu privire la fenomenele meteorologice, cu un SMS.
Dumitru Gilceava a fost ales in 10 iunie primar al orasului Turceni, pana atunci indeplinind functia de viceprimar.
De exemplu, in urma cu 2 zile, oamenii din Turceni au fost informati, prin mesaje trimise de pe telefonul mobil al primarului cu privire la avertizarea cod galben de vijelii, ploi si descarcari electrice.
Dar, de unde a pornit totul? In campania electorala, Dumitru Gilceava, candidat al USL la Primaria Turceni a mers din poarta in poarta pentru a le cere oamenilor votul. Atunci le-a solicitat si numerele de telefon pentru a-i anunta apoi de toate intalnirile electorale.
SMS: Vine ploaia!
Dupa ce a iesit primar, acesta s-a gandit sa pastreze legatura cu cetateanul si, pentru inceput, foloseste aceasta relatie pentru a le comunica avertizarile meteorologice.
"Anunt: avertizare cod galben de vijelii, ploi si descarcari electrice incepand de azi, orele 18,00 pana maine orele 18,00. Primar Gilceava". Asa arata SMS-urile primarului catre locuitorii din Turceni.
Paza buna, trece primejdia rea!
Edilul spune ca, de cele mai multe ori, oamenii sunt ocupati cu alte treburi, la camp, la serviciu si nu au timp sa priveasca la televizor sau sa asculte radio, de acolo de unde el isi ia informatiile cu privire la avertizarile de vremea rea.
Asa ca nu i-a fost deloc greu sa formeze un grup pe telefonul mobil cu cetatenii orasului, iar in caz de avertizari meteo sa-i anunte. Dumitru Gilceava spera ca daca populatia este pregatita din timp de furtuna sau alte fenomene meteo extreme, nenorocirile pot fi evitate.
Mesajele s-au dovedit eficiente, iar primarul care anunta ploaia a devenit deja indragit in localitate.