Profesorul româno-cubanez care predă filosofie în ţara lui Nietzsche

Cu ADN româno-cubanez şi spirit balcanic, a devenit repede cel mai iubit profesor de la liceul din Göttin¬gen. Predă filosofia şi spune că, după fiecare oră, simte că a învăţat câte ceva de la elevii lui. Iar pe câţiva dintre ei i-a... premiat anul trecut cu o vacanţă în România. I-a dus câteva zile la Vama Veche.

Pentru elevii de la liceul din Göttingen, profesorul Bande-Gonzales este „Profe¬sorul”. Ani la rând a fost desemnat cel mai popular prof. Un titlu care îl amuză, dar, în acelaşi timp, îl bucură. Râde când povesteşte despre clasamentele pe care le fac elevii. „La sfârşitul anului aici se fac, în stilul american, acele albume de absol¬vire, unde apar poze cu elevii, cu profe-sorii, se scriu tot felul de nebunii, se dau tot felul de premii. Tot acolo se face şi o cotare a profesorilor. Care e cel mai «cool», care predă cel mai bine, care fumează cel mai mult etc. Eu ies cel mai bine în fiecare an”, povesteşte Carlos, nu fără autoironie. „Acum trei ani am fost pe locul doi la o categorie, nu mai ştiu, parcă la profesorul de la care ai cel mai mult de învăţat. M-am şi supărat pe ei, m-am dus şi le-am bătut obrazul!”
Relaţia lui Carlos cu Germania a început la Bucureşti. Dar a avut câteva sincope. În 1988, când avea 13 ani, a plecat din cartierul Baba Novac către Republică Federală Germania. S-a întors în 1991 şi s-a înscris la Liceul Herman Oberth, mai cunoscut drept „liceul german”. A urmat Facultatea de Filo¬sofie la Universitatea din Bucureşti, iar în anul al treilea a apărut din nou tentaţia de a pleca în Germania. A vrut să continue filosofia la Trier, dar echivalarea studiilor s-a dovedit o problemă. Practic, din doi ani de facultate i se recunoşteau doar câteva cursuri. Aşa că a luat decizia de a începe facultatea de la zero. Între timp, „facultatea” a devenit „facultă¬ţile”. Pentru că, după Filosofie, a făcut şi studii de romanistică, obţinând speciali¬zarea în limba spaniolă şi o bursă de un an la Madrid.
Destinaţie de vacanţă... acasă
De predat a început să predea în 2009. Şi n-ar renunţa niciodată la catedră. „Am o relaţie foarte bună cu elevii, asta cred că se întâmplă pentru că atitudinea mea faţă de ei e foarte relaxată. Încă păstrez legătura cu elevii din generaţiile trecute, mă vizitează, ieşim la cafele, stăm de vorbă. Relaţia este foarte deschisă şi poţi crea o amiciţie cu ei”.
Atât de relaxată e relaţia cu elevii, că în urmă cu doi ani „profu’ de filosofie” şi-a trecut în cont o excursie care poate fi socotită drept excentricitate în Germania. Pentru că îi făcuse curioşi pe mulţi dintre elevii lui cu privire la România, le-a orga¬nizat o escapadă la mare, în vacanţa de vară. Iar destinaţia a fost Vama Veche. Elevii germani au stat la rulote şi s-au bucurat de oferta completă a Vămii. Dacă cei mai mulţi profesori ar tremura la gândul că duc 16 adolescenţi de liceu într-o excursie de două zile la Azuga, Carlos nu şi-a făcut grji. Şi e drept că probleme n-au apărut. „E adevărat şi că sunt copii cuminţi, hărnicuţi, nu golani cum eram noi. În ultima seară, de exemplu, când eu eram foarte în spiritul locului, la ora 02:00 ei spuneau că vor la culcare”, povesteşte Carlos. „Iar când ne-am întors, părinţii erau şocaţi. Copiii lor se transformaseră în mici hipioţi, cu cozi împletite, brăţări, bandane, traiste colorate”.
O pasăre rară
Cumva, felul în care a orga¬nizat vacanţa e acelaşi în care îşi organizează orele. E apropiat de copii şi are încredere în ei. Spune chiar că de la fiecare dintre ei, mai ales de la cei din clasele mari, descoperă că are lucruri de învăţat. Pentru el, fiecare lecţie e o plăcere. Şi recunoaşte că îl ajută foarte mult sistemul din Germania. Este varianta perfectă în care se poate desfăşura şi creşte profesional. „Ca profesor, aici ai o mulţime de libertăţi şi îţi poţi organiza şi susţine orele foarte bine. Ai la îndemână multe variante ca să îi prinzi, să le captezi atenţia la filosofie. Organizezi dezbateri, îi provoci la discuţii, iar ei se implică foarte repede. Dacă ştii să creezi ambientul potrivit şi ai şi materialele potrivite, i-ai activat. Rezultă, să zicem, 90 de minute extrem de mişto, din care ai şi tu de învăţat de la ei, mai ales de la cei din clasa a XII-a. La 17-18 ani, ei sunt, practic, nişte adulţi”. Ca român, Carlos e un fel de pasăre rară la liceul lui. E sin- gurul profesor din România. Iar ţara lui de origine pică mereu ca o surpriză pentru cei care-i aud numele. Carlos e născut la Bucu¬reşti, iar tatăl lui este cubanez. Drumurile li s-au despărţit de atunci, iar fiecare dintre ei a ales altă ţară. Într-o Germanie pe care mulţi o văd drept sufocată de imigranţi, Carlos Bande-Gonzales lucrează într-un mediu unde străinii sunt foarte puţini la număr. „În oraşele mari, să zicem, proporţia dintre străini şi germani ar fi undeva la 50-50. Într-un oraş mai mic, cum e şi Göttingen, lucrurile stau altfel. Proporţia e mult sub 50-50. Aici, de exemplu, am un coleg din Croaţia, un coleg din Polonia... e şi un spaniol, am şi un coleg pe jumătate grec. Deci aş zice că în jur de 5-10 la sută dintre profesori sunt străini, la un grup de 120 de persoane”.

Ca profesor, aici ai o mu l ţime de libertăţi şi îţi poţi organiza şi susţine orele foarte bine. Ai la îndemână multe variante ca să îi prinzi, să le captezi atenţia la filosofie. Organizezi dezbateri, îi provoci la discuţii, iar ei se implică foarte repede.
Carlos Bande-Gonzales
Carlos a plecat din ţară în 1988, dar s-a întors după trei ani. Câţiva ani mai târziu a repetat experienţa, dar nu vrea să mai revină. Doar în vacanţe, când își aduce şi propriii elevi.
Profesor în România? Doar ca hobby
Elevi români sunt foarte puţini în Germania. Practic, inexistenţi la şcoala unde predă Carlos. „Într-un singur an am avut un elev român care, de fapt, era din Republica Moldova. Cu mine vorbea moldoveneşte”, îşi aminteşte profesorul român.
Copiii lui au şansa să devină, la un moment dat, unii dintre elevii de origine română ai şcolii. Născuţi şi crescuţi în Germania, sunt perfect integraţi. Dar vin în România în fiecare an împreună cu Carlos şi cu soţia lui, tot româncă şi tot profesoară. Lucrând amândoi în învăţământ, revenirea definitivă în ţară nu are cum să fie o opţiune. Poate doar una în glumă, pe care chiar Carlos o schiţează. „Aş fi profesor şi în România, dar numai ca hobby. Adică altfel nu aş avea cum. Ce ştiu exact este că vreau să predau, vreau să continui să predau, orice ar fi, orice s-ar întâmpla. Dar în România nu aş face asta pentru carieră în sine, cu doar pentru că asta îmi place. Ar fi aşa, ca o activitate în timpul meu liber, în care să predau câteva ore pe săptămână”. Ce ar face în restul timpului ţine tot de una dintre pasiunile lui Carlos: navigaţia. Practic, şi-ar transforma actualul hobby în carieră, iar actuala carieră, în hobby. „Vreau să trezesc lumea pe zona de aventură.
De exemplu, de expe¬diţie cu bărcile. Uite, de exemplu, aş organiza expediţii pentru turişti germani. Cum ar fi?!”.
Când ne-am întors de la Vama Veche, părinţii erau şocaţi. Copiii lor se transfor¬maseră în mici hipioţi, cu coz i î m p l e t i t e , brăţări, bandane, traiste colorate.
Carlos Bande-Gonzales