Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Fericirea cea mia oarbă şi neştiutoare nu poate face timpul să stea în loc. Câteva zile încântătoare de petrecere însufleţită, trăită printre oameni care voiau cu tot dinadinsul să te simţi fericit şi la largul tău, ca la tine acasă... Şi va veni ziua cea temută: der Onkel trebuia să sosească.
Toţi, mari şi mici, se îmbăcară în hainele cele mai bune. Mama ne spuse cu multă grijă ce rochie să punem şi veni, ea însăşi, să vadă dacă fiece amănunt era după planul ei. Ne dădeam seama că şi ea era întrucâtva tulburată şi îngrijorată. Încerca însă să se liniştească. Micul oraş era tot în fierbere, se auzeau de departe răsunând muzici, paşi grăbiţi în stradă, crâmpeie de convorbiri; uitându-mă pe fereastră, văzui pentru întâia oară steagul românesc; albastru, galben şi roşu, mai mult vesel decât frumos; îl vedeam cum flutura, parcă era mândru de culorile lui vioaie; trei culori care aveau să joace în viaţa mea un rol atât de mare...
Dar clipa cea temută nu mai putea fi amânată; eram cu toţii adunaţi în gară, Nando în uniforma lui românească de vânător, foarte înfrigurat şi foarte îndrăgostit. Parcă simt încă pe braţ atingerea subţirilor lui degete; Nando avea mâini frumoase, ca ale mamei lui. Ne uitam unul la altul; el încerca să-mi zâmbească cu îmbărbătare, dar citeam în ochii lui aceeaşi ciudată temere, pe când trenul sosea pufăind...
Der Onkel era printre noi!
Prima lui înfăţişare îmi aduse o mică dezamăgire. Văzusem mai multe portrete de-ale regelui Carol; faţa lui impunătoare, puţin cam austeră, nasul de acvilă, barba neagră, ochii pătrunzători mă făcuseră să mi-l închipui înalt şi falnic, închipuire cu totul greşită.
Regele Carol era mic de statură şi, la prima vedere, n-avea nimic impunător afară de mişcările-i încete, hotărâte, pline de demnitate şi de ochii albaştri, ageri, atotvăzători, cam mici şi uneori injectaţi. Regele Carol părea că vede toate împrejur fără a întoarce capul, ca o acvilă. S-ar putea spune că privirea lui pâlpâia şi sclipea ca flacăra. Toate acestea însă nu le băgai de seamă întâia oară. Îmi păru numai un om cam scund, cu genunchii puţin îndoiţi, purtând ghete cu tălpile groase, înfipte în pământ cu o siguranţă fără seamăn. Spre deosebire de fratele lui, prinţul Leopold, plin de bunăvoinţă cam sfioasă, totdeauna gata să îmbuneze omenirea întreagă, regele Carol era de o linişte aproape nefirească. Foarte închis în sine, mişcările lui aveau un fel de măreţie voită care ajunsese la el naturală. Erau mişcările unui om deplin stăpân pe sine, care poate domina pe alţii. Cu toate acestea, la prima înfăţişare, der Onkel nu satisfăcu deloc aşteptările sufletului meu tânăr. Părea aspru şi nicidecum falnic. Mă îmbrăţişă cu multă căldură, se arăta cât se poate de curtenitor cu mama, dar n-avea într-însul nimic din calda însufleţire a fratelui său; înainte de toate, era un om tăinuit, neînduplecat, impunându-se faţă de toţi, foarte pătruns de însemnătatea sa; de fapt, un om creat de propria sa voinţă. Lucru ciudat, am uitat cu totul cine era în “suita” regelui la acea primă venire a lui. Îmi închipui că prea multe lucruri noi şi prea multe simţiri se îmbulzeau în mine, mai multe decât putea cuprinde inima mea necoaptă.
Eu şi tânărul meu logodnic eram prea învăluiţi unul în altul; fiecare descoperea în celălalt o nouă lume; Nando nu mă pierdea nici o clipă din ochi; după ani destul de grei şi de singuratici, îşi găsise, în sfârşit, fericirea şi se agăţa de ea într-un chip care mă înduioşa adânc. Era ca un om flămând de iubire, flămând de a avea ceva care să fie al lui, numai al lui. Voia totdeauna să fie singur cu mine, şi suferea din pricină că erau prea mulţi care voiau să stea cu mine. Eram gata să-i dau tot ce puteam, dar jumătate din mine ducea dorul lui Ducky tovarăşa tuturor zilelor mele, pe când această iubire nouă mă trăgea în altă parte. Mi se părea că, oarecum, îmi trădam sora şi eram sfâşiată în două. Această ciudată simţire m-a urmărit tot timpul vieţii mele; părea că sunt tăiată în bucăţi care cereau o parte din iubirea mea...
