Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Sa te trezesti intr-o dimineata si sa vezi maci pe spatele surorii tale mai mici. Intai o auzi cum se duce spre baie tarandu-si slapii pe linoleum. Apoi, cand trece prin dreptul usii, ii vezi spatele inflorit. Umerii cu petale risipite, salele cu un buchet mare, indoit spre sold. Esti un copil. Pui capul din nou pe perna si recazi in somn zambind. Apoi tresari ingrozit. E sange! Sangele ala de unde a aparut?
Meseria de om
Baiatul vine cu pizza. Suni si el vine intr-un tarziu. Intotdeauna tarziu, chiar daca s-ar rostogoli din telefon, cu pizza in mana, in clipa cand ai incheiat comanda. Rareori il certi. Mirosul din cutie iti atata pofta. Uiti intarzierea. Iti vine sa-l imbratisezi. Ii dai bacsis pentru ca ti-e foame si in clipa aia el iti pune in brate o cutie magica. Inauntru gasesti un dram de fericire. Scurta, carnala, ignobila. Dar la fel de intensa ca o dragoste la prima vedere. Ce-ar fi orasul asta urias, cu tot cu oamenii lui, fara baietii cu pizza? — iti zici.
Narcis Nica stie ca a livra pizza nu e totuna cu a inalta catedrale. E o munca marunta, dar nu neinsemnata. Vede zi de zi bucuria inflorind pe fetele oamenilor cand le aduce pizza la usa. Taraitul soneriei e un cantec de triumf. Oamenii mananca. Deocamdata e bine asa, zice el. Daca ar zice ca e multumit, ar insemna ca nu vrea sa avanseze. Si vrea. Acum are douazeci si cinci de ani. Nu vrea sa schimbe lumea. Vrea sa i se adauge. Pentru asta trebuie sa fie om. Adica sa aiba o familie, o casa, bunastare, liniste. Si mai departe ce sa fie? Pai, ce? Sa fie om — asa cum intelege el ca inseamna sa fii om. O sa faca toata viata meseria asta: de om. Cea mai frumoasa dintre toate.
Zori insangerati
Hei, baiete, lasa pizza pe masa si vino langa mine. Vino sa-ti strang mana si sa-ti spun ca te pretuiesc pentru ce esti si pentru ce faci. Ca te admir pentru indarjirea cu care te-ai batut ca sa ajungi aici. Batalia cu demonii copilariei tale nu multi ar fi castigat-o. E greu sa ajungi aici, Narcis, cand ai pornit de acolo. De la macii de pe spatele Vioricai, sora ta mai mica.
Sari din pat si te iei dupa ea. Nici nu stie ce are pe spate. Sange! — ii strigi tu, speriat. La sase ani si ceva ea inca mai traieste in povesti. Ti-ar spune ca ii curge sange din umeri pentru ca ii dau aripile. Dar tu ai noua ani. Esti mare de-acum. Demult nu mai vrei sa treci prin oglinda, sa fii invizibil, sa stai intr-o casa de turta dulce.
Sora ta s-a trezit inaintea ta si a lui Ionut, fratele vostru. Dormiti toti trei intr-o camera, in apartamentul de la marginea cartierului Drumul Taberei. Campul cu balarii incepe de la geamul vostru, din cuvertura verde pe care mama o scutura pe geam. Viorica s-a trezit prima si s-a dus in cealalta camera, la mama. S-a culcusit langa ea in pat si a mai motait putin. Acum merge la baie si o vezi plina de sange.
Alergi in dormitor. Mama doarme linistita, cu spatele catre usa, invelita pana la gat. Te apropii de ea. Ii atingi parul. Ea murmura ceva. Din indoitura cearsafului, acolo unde ii atinge gatul, izvoraste un firicel de sange. O dezvelesti. Nu vrei sa ii mai aduci aminte!
Sangele ii iesise din vine si ii imbraca tot trupul intr-o camasa lichida.
Fugi in bucatarie, unde l-ai auzit pe tatal tau tusind. Tata, tata, mama e plina de sange. Plange, sa stii! O doare! Tataaa! Dar el nu zice nimic, parca nici nu te aude. Nici nu se uita la tine. Mai trage un gat de vodca si isi mai aprinde o tigara. Fumeaza si se uita linistit pe geam, departe. Soarele, ranit si el, intinde pe cer un cearsaf rosu. E dimineata zilei de 23 iunie 1996.
Cea mai frumoasa mama
Parca a fost un vis urat. Dar totul era aievea. Tu insa nu voiai sa crezi. Ti-au trebuit multi ani ca sa intelegi ca n-a fost un cosmar. Si acum ti se intampla uneori sa crezi asta, cand bati orasul cu teancuri de pizza in portbagaj, si astepti sa te trezesti. Hei, baiete, priveste-ma! Nu mai sta cu privirea pierduta. Viata ta e aici. Nu simti mirosul asta de pizza? Asculta-ti inima zvacnind tinereste; cum, ca o leoaica, pandeste clipa urmatoare.
Maini nevazute te-au impins, in visul ala, pana la vecina. Ea avea telefon. A sunat. Parca in aceeasi clipa oameni in alb, oameni in albastru au navalit in casa voastra. Mama s-a ridicat singura, cu tot cu pat, si a plutit lin prin camera, pe scari, pe hol, pana afara. De sus, ai vazut-o cum intra in ambulanta ca intr-un sertar magic. A fost ultima oara cand ai vazut-o.
Patruzeci si trei! Patruzeci si trei! Cineva striga in casa, cineva noteaza. Tu auzi prin perete, de la vecina. S-au adunat si alti vecini in bucatarie, in jurul vostru, si comenteaza. De patruzeci si trei de ori a inflorit trupul mamei tale sub cutit. Si tata uda macii cu lacrimi si rasadea altii, mut, innebunit de gelozie. Pe urma a venit sora ta, dimineata, si s-a culcat langa mama. N-a simtit cum o imbratiseaza cu tot sangele ei. Atat de ranita si ea tot a putut sa leviteze pana la Salvare. Si a mai trait o saptamana! Nicio femeie nu a fost mai puternica si mai frumoasa decat mama ta, prietene, si nimeni nu te-a iubit mai mult. Mereu spui asta. Si eu te cred si inteleg ca tot ce a crescut in viata ta dupa aceea s-a adapat cu radacinile din suvoiul acela de purpura.
Tatal uitat, nu iertat
Nici pe tata nu l-ai mai vazut. A fost scos cu catuse din casa. Pe voi, copiii, v-a luat in grija o matusa. Pentru ca nu stia sa-i iubeasca, Dumnezeu nu-i daduse copii. Pe voi va batea si va tinea infometati. Asa ati ajuns la Centrul Social "Sfantul Dimitrie". Acolo petreceati toata ziua: mancati, va jucati, mergeati la scoala. Acasa veneati doar sa dormiti.
Intr-o zi un instructor de la "Sfantul Dimitrie" v-a spus ca tatal vostru e internat la un spital de nebuni, undeva pe langa Calafat. V-a luat pe toti trei si v-a dus cu trenul sa-l vedeti. Ati vrut. Era totusi tatal vostru. Acum nu mai stii cu ce sentimente ai plecat. Sa-l ierti? Sa-l blestemi? Cand ati ajuns acolo un doctor v-a spus, mangaindu-te pe tine pe cap, ca ati ajuns prea tarziu. Tatal vostru murise de doua zile. Voi n-ati zis nimic. Ai gandit: tata e mort, mama nu mai e, vrem inapoi la Bucuresti. Niciunul dintre voi nu stie cand a murit tatal vostru, in ce an. Nici unde e inmormantat. A murit candva, e inmormantat undeva.
Pe urma ati ajuns la Concordia. La ferma din Aricesti. Intai voi, baietii. Pe urma ati cerut-o si pe Viorica alaturi. Acolo ati crescut. Iti amintesti cu inima plina de excursiile anuale in Austria. De doua saptamani magice cu iahtul pe Marea Adriatica, in Croatia. De increderea instructorului tau, care ti-a dat pe mana banii de mancare ai unei grupe. Ceilalti depindeau de tine, de felul cum chibzuiai luna de luna bugetul. Si te-ai descurcat ca un om mare! Acel om a crescut viguros in tine, in copilul care erai, ca un altoi in despicatura unei tulpini arse de ger. Nu te-a inlocuit, ci te-a completat. El te-a indrumat mai tarziu. Nu-ti placea, la Concordia, ca nu erai lasat mai mult la televizor. Doar in weekend. Voiai mai multa informatie. Si mai erau si sectoare de facut. Holuri, veceuri, alei. Ai invatat ca e necesar sa faci unele lucruri, chiar daca nu-ti plac. Te-ai obisnuit cu asta.
Rugina mortii
Ai facut liceul de electrotehnica la Filipestii de Padure. Cand ai implinit douazeci de ani te-ai intors acasa. Aveai bani stransi din alocatie, din bursa, din pensia de urmas, din munca ta. Destul de multi. Cei de la Concordia ti-au pastrat banii si tot ei au trecut casa pe numele tau si al fratilor tai. Pana sa te intorci tu, casa a stat inchisa. Pustie. Intai si intai ai schimbat linoleumul. N-ai vrut sa mai vezi cum moartea a lasat pete mari de rugina pe jos. Incet-incet ai schimbat totul in casa. Nimic sa nu-ti mai aminteasca de dimineata aia. N-ai cheltuit un leu aiurea, Narcis. Ti-ai luat lucruri atat de frumoase! Imi place cum e la tine acum. Totul e nou si curat. Tu si cu fratele tau Ionut parca ati fi doua fete, asa tineti casa de ingrijita.
Peste cateva zile va veni si Viorica de la Viena. Se va simti chiar ca acasa. Fundatia a sprijinit-o sa faca facultatea de management la Viena. Anul asta si-a luat licenta si acum vine la voi sa va vada. Abia astepti sa o plimbi cu scuterul prin Bucuresti, sa-i arati orasul. Tu il stii in toate ungherele, ca pe o cutie de pizza, dar sora ta nu a apucat sa-l cunoasca. La urmatoarea vizita speri sa o plimbi cu masina. Mai ai de strans inca putin la banca si gata! Veti fi impreuna pana la toamna. Apoi ea se va intoarce in Austria, la munca. Dar si asa veti fi tot timpul o familie. Nimic nu va poate desparti. Ferice de voi, copii fara parinti!
__________
In episodul urmator cititi despre cei ce au murit la Fundatia Concordia
___________________________________________
Salvezi un om, salvezi o lume
episodul 1 - Omul fara amintiri
episodul 2 - La cersit, ca sa bea tata!
episodul 3 - Printre ciudatii cu plamanii in afara
episodul 4 - Micul revolutionar ia lectii de ciordeala
episodul 5 - Libertatea ca un abur de mancare
episodul 6 - Cu mana intinsa la Dumnezeu
episodul 7 - Foame la Venetia
episodul 8 - Patimile dupa Costel
episodul 9 - Ratacit intre Biblie si Codul Penal
episodul 10 - Mama ii desparte, Facebook ii reuneste
episodul 11 - Si painea l-a facut liber!
episodul 12 - Baiatul care aduce pizza
