Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Pentru cei care doresc să îmbine povestirile într-una singură - pe CD - există şi posibilitatea de a descărca fişierul audio, în mod gratuit.
Printre ciudaţii cu plămânii în afară
Click pentru a descărca fişierul audio - format mp3
_________________________
Bataia aceea crunta luata de Mihai sta ca un hotar in viata fratilor Botosan. Lucrurile s-au intamplat pana atunci si dupa aceea. Nu-i vorba, mai luasera ei batai. Tatal lor le servea des bunatati din astea. Bataie si paine cu untura mancau aproape zilnic.
Apa, paie si bataie
— Astea erau delicatesele familiei noastre, glumeste Florin Botosan.
— Atat va permiteati din banii castigati la cersit? Cat faceai intr-o zi.
— Nu strangeam cine stie ce. Dar si asa, daca tot castigul nostru s-ar fi dus pe mancare, am fi fost copiii cel mai bine hraniti. Insa tata ne lua banii si-i bea. Ne adusese o mama vitrega la fel de sugativa ca el si care n-avea nimic impotriva ca noi sa cersim. Ba se ingrijea sa nu intarziem la program si sa-i lasam — pe ea si pe tata — fara combustibil. Nu se strofoca sa faca o mancare ca lumea. Paine cu untura, atat. Si ceai.
Asadar, baietii erau obisnuiti cu bumbaceala. O incasau si de la tata, si de la mama vitrega, cu sau fara motiv. De la militieni si de la vatmani, de la calatorii din tramvaie, de la trecatori si de la alti milogi — cand foamea ii mana pe teritoriul lor. Erau niste copii lasati de capul lor, niste mici cersetori care mancau bataie din toate partile. O luau, plangeau si le trecea. Asta era ceva la ordinea zilei. Bataia luata de Mihai iesea insa din regula. Nu fiindca era cea mai crunta dintre toate, ci fiindca era un act de represiune. Baiatul se revoltase si trebuia adus din nou in lanturi si pus sa trudeasca pentru stapan. Fara cracnire. Asa ca tatal si-a batut fiul pana n-a mai miscat.
— Dumnezeule! Putea sa-l... Nu sa-l omoare, dar sa-l lase schilod!
— Si ce daca? Asta il facea mai eficient la cersit, nu? — raspunde Florin cu cinism. Un fulger mic, intunecat, ii brazdeaza chipul.
Dupa cateva zile, cand s-a putut ridica din ungherul unde a zacut cu carnea flenduri, Mihai a disparut de acasa si nu s-a mai intors. La doua saptamani dupa el a plecat si Florin. I-au urmat Marius si Costelus. Urma sa cerseasca doar pentru ei. Nu mai voiau sa munceasca pentru votca cea de toate zilele a tatalui. Iar acesta nici nu i-a cautat.
— Parca i-ar fi fugit de-acasa pisicile, nu copiii!
— Pai, credea ca nu ne vom descurca singuri si ca ne vom intoarce la el cu coada intre picioare. Dar nu ne-a cautat nici cand si-a dat seama ca nu suntem la mama si ca nu avem de gand sa ne intoarcem. Pur si simplu nu ii mai pasa de noi. S-o fi gandit ca am crescut, ca nu ne putea exploata pana la maturitate. Ani in sir dupa aia nu l-am mai vazut. Acum, cand mai vine pe la mine, nu vorbim despre asta. De fapt, nici nu prea vorbim, in general. Vine, ii mai dau cate ceva, pleaca.
Betia libertatii
Baietii s-au descurcat. Se miscau prin oras ca pestii in apa. Doar cerseau de patru ani in Bucuresti, crescusera in tramvaie, in metrou, in gara, prin localuri. Strada i-a adoptat din prima zi. Le-a dat culcus, mancare si mai ales libertate. Mihai a deschis drumul. Cand au venit si ceilalti frati, el le-a fost un fel de ghid. Le pregatise un loc de dormit intr-o scara de bloc. I-a dus la baia comunala din Grivita sa se spele. Le-a aratat carciumile unde erau tolerati la cate o masa mai ferita.
— Mihai ne-a invatat din prima zi, spune Florin Botosan, ca astea sunt lucrurile cele mai importante pentru noi, copii ai strazii de-acum, ca si pentru oamenii obisnuiti: un loc caldut unde sa poti pune capul, unul de mancat si unul pentru spalat. Noi eram, orisicat, crescuti intr-o casa, am mers si la scoala, deci eram invatati cu curatenia. Stiam ca lumea ne da pomana mai degraba daca suntem imbracati curat. Faceam baie cel putin o data pe saptamana si ne spalam hainele la baia comunala. Zdrentarosii aia care puteau ca mortii rar capatau cate ceva.
In prima noapte, Florin a dormit intr-o scara de bloc. I-a inghetat si sufletul. Toata noaptea a plans, ghemuit langa Mihai. Dar si daca i-ar fi spus cineva ca-l omoara, tot nu s-ar fi intors acasa. S-a obisnuit repede cu viata aia. N-avea decat cerul deasupra si nimeni nu ii cerea socoteala. Cand ii era foame manca. Cand ii era somn dormea. Daca voia sa se duca la mare, la munte, se urca in tren si se ducea la mare sau la munte. Ca si acolo poeziile lui lacrimogene deschideau inimi si portofele, se putea trai si acolo. Daca voia la film se ducea la film. Daca voia sa nu se duca la scoala nu se ducea. Si bineinteles ca n-a vrut, asa ca a abandonat clasa a VIII-a inca din primul trimestru, fara prea mari pareri de rau.
— Faptul ca puteam face toate lucrurile astea, iar pe altele sa nu le fac, insemna pentru mine ca sunt liber. Pot spune ca ma drogam cu libertatea asta. Din pacate, fratele meu Mihai nu s-a multumit doar cu atat si cam dupa un an a inceput sa se drogheze de-adevaratelea cu tot felul de prostii. Si-acum a ajuns cum a ajuns.
Mana lacoma a legii
Cand Revolutia din decembrie 1989 a tras violent cortina, Occidentul a vazut cu uimire adevarata fata a Romaniei: orfelinate cu regim de exterminare, unde copii animalizati de foame si de frig se bateau cu capetele de pereti, aziluri cu batrani uitati de lume, case de nebuni cu pecetea iadului pe usi. Nu mult dupa aceea, Romania si-a scos din subterane poporul ascuns si lumea civilizata vedea cu stupoare o noua specie: aurolacii. Niste fiinte humanoide ce umbla bezmetice prin Capitala, respirand cu un fel de plaman extern, plin cu aer argintiu, gros ca smantana. Aurolacii foiesc prin gari, prin autobuze, in piete, umplu Bucurestiul. Cersesc, fura, dau la cap. Televizoarele vesticilor, in culori, se intuneca transmitand spectacolul macabru din Romania. In acest mediu subuman, plin de pericole, au pasit fratii Botosan in toamna lui 1991. Cu usurare. Asa li se parea lor. Fiindca nu mai aveau de facut deconturi umilitoare acasa si de luat batai de la tatal lor.
Erau uniti. Mergeau peste tot de mana. Dormeau toti patru, unul peste altul, ca niste catei. Cerseau impreuna. Programul de cersit in versuri era scurt. Cand adunau cat sa manance in ziua aia, gata! Dadeau fuga la o autoservire din centru si se indopau sa-i tina pana a doua zi. De cate ori s-a intamplat sa ramana cu bani in buzunar, aproape de fiecare data i-a jefuit cineva. Ori aurolacii, ori politistii. Ba chiar de politisti trebuiau sa se fereasca mai abitir decat de toti pradatorii strazii. Mana legii le golea buzunarele, la Sectie, fara proces-verbal de confiscare, si le mai tragea si cate un toc de bataie. Ceva din amintirile astea il face pe Florin sa ridice vocea:
— Niciodata nu am facut foamea cat am stat pe strazi, crede-ma! Multi copii cu familie nu mancau acasa, la mama lor, ce mancam si cat mancam noi. Ne mai si ramaneau bunatati. Le tineam in niste ascunzatori, ca ne luau gaborii si ciocolatica din mana, chiar inceputa. Ce sa ne duca inapoi acasa, ce asistenta sociala, ce drepturile copilului? Nu se interesa nici dracu’ de noi. Ei aveau interesul ca noi sa fim pe strazi ca sa aiba pe cine sa vamuiasca. Am vazut cum un politist de la Sectia 1 a luat de la un cersetor cinci mii de lei. Era un salariu baban la vremea aia. Dupa care l-a rupt in bataie.
Florin raspunde iar la telefon. Nevasta-sa, de la maternitate, ii cere sa-i mai aduca nu stiu ce pentru copilul nascut dimineata. Il va chema Cristian, dupa nas. Si Mihai, ca pe Mihai.
-----------------------------------------------------------------
Cititi in episodul urmator cum cei patru copii se lasa de cersit si se apuca de furat, sub indrumarea si in folosul unei familii de tigani.
-------------------------------------------------------------------
Salvezi un om, salvezi o lume
episodul 1 - Omul fara amintiri
episodul 2 - La cersit, ca sa bea tata!
episodul 3 - Printre ciudatii cu plamanii in afara
