Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
România aniversează astăzi un secol de la nașterea Regelui Mihai (1921-2021), prilej să celebrăm acest moment special prin evocarea unora dintre cei mai împliniți ani din existența monarhului, una nu tocmai roz.
În vara anului 1930, pe 21 iunie, Mihai, Principe Moștenitor sau Voievod de Alba Iulia, după titlul primit în urma reînscăunării lui Carol al II-lea pe tronul României, susținea examenul pentru încheierea clasei a II-a primare la București, în palatul de la Șosea. A fost ultima reprezentație la care regina-mamă Elena (1896-1982) a mai contribuit din postura de părinte și îndrumătoare pe calea educației princiare. Plecată în exil în 1932 (avea să revină în țară abia în septembrie 1940), regina avea să-și mai revadă fiul doar o dată pe an, vreme de două luni, la reședința din Florența, Italia. Mihai, fire sensibilă, legat strâns de ființa care-i dăduse viață, a suferit enorm, experiență în urma căreia avea să formuleze, la maturitate, faimoasa frază: „Am avut tată când aveam mai mare nevoie de mamă și am avut mamă când aveam nevoie de tată”. Carol al II-lea a pus capăt meditațiilor la limba franceză și celorlalte activități didactice pe care le frecventa Mihai sub supravegherea reginei-mamă, hotărând să se ocupe personal de educația singurului fiu moștenitor. După absolvirea clasei a III-a (la 5 septembrie 1931) și a ciclului primar (la 25 iunie 1932), principele a trecut cu brio un examen de admitere la liceu (20 septembrie 1932), în fața unei comisii prezidate de Dimitrie Gusti, ministrul instrucțiunii publice. Între timp, tatăl său îl înscrisese, ca elev extern, la Liceul Militar Nicolae Filipescu de la Mănăstirea Dealu, dar și la Școala Tehnică a Aeronauticii de la Mediaș. În plus, pentru a încuraja interesul manifestat de copil pentru mecanică, instalase în curtea Palatului Regal un laborator dotat cu cele mai moderne componente. „Pentru ca pasiunea principelui să fie satisfăcută într-un mod rațional și științific”, ar fi spus regele, potrivit memoriilor lui Nicoale Iorga, om de bază în aparatul de stat carlist.
Colegi aleși pe sprânceană
Cea mai bună mișcare în câmpul pedagogic al fiului a fost săvârșită însă de Carol al II-lea în toamna anului 1932, când pe 24 octombrie, cu o zi înainte de ziua de naștere a lui Mihai, a fost inaugurată la Sinaia Școala Regală sau Clasa Palatină, organism clădit pe modele monarhice ce datau de mai bine de o mie de ani (școala palatină carolingiană din secolul al VIII-lea fiind cea mai cunoscută). Aceste mici academii funcționau pe principiul „cei mai buni învățați pentru cei mai privilegiați învățăcei”. Școala Palatină creată pe Valea Prahovei n-a făcut excepție, adunând sub acoperișurile Peleșului crema profesorilor români, doar că aceasta mai prezenta o particularitate. „Ideea a fost să-i fie asigurată Principelui Moștenitor o companie, un anturaj de băieți (școlile mixte fiind întemeiate la noi după 1948) reprezentativ, prin familiile și regiunile din care proveneau, pentru societatea României Mari”, nota Tudor Vișan-Miu în studiul „La școală cu Regele Mihai. Povestea Clasei Palatine” (Corint, 2016). Un proces-verbal din arhiva Colegiului Național Sf. Sava (București) consemna, la 23 decembrie 1932, date însemnate legate de formarea Clasei Palatine, informații înaintate atunci regelui Carol al II-lea: „Viitorii colegi ai Principelui Moștenitor au fost aleși de la școlile secundare din Capitală. Au fost selectați în funcție de ocupațiile părinților (în componența clasei se vor regăsi atât fii de ofițeri, avocați ori înalți demnitari, cât și fii de poștași sau mecanici de locomotivă), dar și în urma îndeplinirii unor criterii precum nota de admitere la liceu”. Media de admitere trebuia să fie de fapt 10, iar elevii trebuia să prezinte reale înzestrări mentale și fizice. În plus, erau agreați băieții cu înfățișare plăcută. Condiții dure, nu? Firesc, dacă ne gândim că Școala Palatină era primul prilej pentru Mihai de a lua contact nemijlocit cu viitorii lui supuși.
O capsulă incompletă a societății României Mari
Dintr-un alt proces verbal, datat 1932-1933, merită reținute următoarele amănunte: „Deoarece comisia medicală a respins doi elevi din cei aleși, s-a luat hotărârea ca în locul lor să fie selectați un elev din Transilvania și unul din Basarabia. S-a dat însărcinare domnului inspector general N. Saxu să facă această alegere”. Așa au ajuns să învețe cot la cot cu fiul regelui Gheorghe Dușa, fiul unui țăran din comuna Toderița (Făgăraș), și Radion Chiaburu, odrasla unui țăran din satul Peciște (județul Orhei). Ultimul avea să devină prieten intim al viitorului monarh. De remarcat că după încheierea primului an de studiu (7 iulie 1933), a fost lansat apelul ca elevi din diferite colțuri ale țării să-și depună candidatura pentru a deveni colegi ai Principelui Moștenitor. Carol al II-lea a aprobat astfel, la 27 octombrie 1933, solicitările a patru copii: un bănățean, fiu de învățător, Ioan Jurchescu; un bucovinean, fiu de țăran, Gheorghe Grămadă; un sas luteran, fiu de profesor, Walter Heltmann, și un secui calvin, fiu de preot reformat, Ivan Paul Kovacs. „O capsulă a societății românești!”, cum avea să afirme cercetătoarea Diana Mandache. Dar nu una perfectă, dacă ținem cont de faptul că niciun moldovean, oltean, dobrogean ori maramureșean n-a fost inclus pe lista scurtă a Școlii Palatine (fără a mai pune la socoteală minoritățile). Dar să lăsăm deoparte detaliile și să revenim la activitatea acestui colectiv extraordinar care i-a ținut loc de familie prințului Mihai într-o etapă delicată a vieții, când tocmai fusese rupt de lângă propria mamă.
Prin rotație, la masa regală
Cum funcționa Școala Palatină? A explicat (și) Tudor Vișan-Miu: „Primul trimestru al clasei, deschis toamna, avea loc la Castelul Peleș, în prezența regelui Carol al II-lea și a Curții. După Bobotează (6 ianuarie), elevii palatini reveneau la București pentru al doilea și al treilea trimestru. La începutul verii avea loc luna de sinteză, tradusă prin diverse excursii”. La Sinaia, elevii erau instalați în camerele adjutanților regali și dormeau câte patru în trei dormitoare. Când Carol era la Peleș, Mihai dormea cu el în apartamentele din castelul Pelișor, dar când tatăl lui lipsea - ceea ce se întâmpla deseori -, principele încălca eticheta și petrecea noaptea în compania colegilor, odihnindu-se împreună cu ei. Prietenia dintre fiul de rege și fiii țării avea să se închege și în urma prânzurilor și ale cinelor luate împreună, mai ales că inclusiv Carol al II-lea invita la masa sa, prin rotație, pentru a evita frustrările și anxietățile, câte doi, trei elevi palatini. Mai mult, la cererea expresă a regelui, profesorii nu operau în timpul orelor de studiu nicio diferență între principele moștenitor și ceilalți elevi, metodă care a permis înfiriparea unui climat de încredere reciprocă. Când Mihai a ieșit pe locul doi în clasă, după ploieșteanul Dan Cernovodeanu, Carol a reacționat prompt: „Așa să rămână, nu admit nicio schimbare a rezultatului”. Și prințul a fost fair-play. Cel mai bun elev al Școlii Palatine avea să rememoreze: „Informat desigur înaintea mea de rezultat, s-a grăbit să-mi telefoneze acasă și să mă felicite: Dane, m-ai întrecut!, glasul său netrădând nicio urmă de resentiment sau regret, ci doar o sinceră și colegială prețuire”.
Anul școlar nu se încheia însă cu examinarea și premierea elevilor, ci cu o recapitulare pe cât de instructivă, pe atât de atrăgătoare pentru adolescenți, care se traducea, de fapt, printr-o lună de călătorii în toată țara. Dormeau la cort (pe care-l instalau singuri) în Țara Hațegului sau la mare, la Eforie, mâncau din ceaun, vizitau mănăstiri, sate, participau la hore, la activități culturale, plantau brazi, pomi fructiferi, jucau „Bâza”... Învățau să trăiască, să se cunoască, să-și iubească țara. Dar iată cum arăta primul plan de îmbinare a cunoștințelor teoretice cu cele practice: „De la 5 iunie până la 28 iunie - menționa un proces verbal din 1933 - se vor face lecții de sintetizare a materiei prin vizite la muzee (zoologie, antichități și militar), la mănăstiri (Căldărușani, Cernica și Snagov), excursii în jurul Bucureștilor (Scroviștea, Copăceni și Periș) și la salinele Slănic-Prahova și Giurgiu”. Într-un interviu acordat scriitorului Mircea Ciobanu la începutul anilor ’90, regele Mihai avea să rememoreze cu duioșie anii petrecuți ca elev palatin: „Era bine când mă regăseam în mijlocul colegilor, aveam relații de prietenie cu toți, ne amuzam”. Și totuși trimestrele consumate la București, când seara era izolat de anturajul școlar, n-au fost prea plăcute pentru nefericitul principe: „Când mă întorceam acasă, totul era gri, așteptam să vină seara cu un soi de neliniște, pentru că odată cu seara apărea și Magda Lupescu. Vrând, nevrând, o vedeam. Abia așteptam să plec la Florența”.
Cum se desfășura o zi din viața tânărului prinț
Programul zilnic al adolescentului Mihai, Mare Voievod de Alba-Iulia, era extrem de riguros. Dimineața, în intervalul 7.00-7.30, executa înviorarea cu un coleg ce locuia în vecinătatea palatului din București, Radion Chiaburu. Exercițiile - alergări și mișcări de gimnastică - erau supervizate de Emil Pălăngeanu, locotenent-colonel și profesor la Institutul Militar de Educație Fizică. După înviorare, prințul Mihai se retrăgea acasă, pentru a se pregăti de cursuri, care începeau la 8.00 și se încheiau la 12.50 (la 9.50 exista o pauză de masă). La 13.00, urma masa de prânz, la care Mihai se așeza alături de tatăl său, regele Carol al II-lea, și de invitații acestuia (adjutantul regal, diferiți oameni de afaceri sau demnitari - Gheorghe Tătărescu, Ion Inculeţ, Nicolae Titulescu, de pildă). Carol ținea mult ca fiul său să se familiarizeze cu cele mai importante figuri ale statului. „La prânz luau parte şi câte doi, trei colegi de-ai lui Mihai, prin rotaţie. În zilele de marţi era prânzul general, la care participau toată clasa şi toţi profesorii”, rememora Radion Chiaburu, prieten apropiat al prințului la Școala Palatină. Între 14.00 și 17.00, principele putea dispune cum dorea de timpul său. Această perioadă era dedicată în special activităților personale, când Mihai fie meșterea la motoarele automobilelor, fie lua lecții de șofat. Apoi, vreme de două ore, până la 19.00, urmau meditațiile particulare, la care participa de obicei și Radion Chiaburu. Abia după această oră prințul Mihai se ocupa de temele primite la școală. Un program princiar cât se poate de banal, nu?
Profil de principe: „Timiditate în curs de dispariţie”
La fiecare sfârșit de an școlar, elevii Școlii Palatine primeau din partea profesorului coordonator câte o caracterizare succintă. Iată cum arăta una dintre acestea: „Măria Sa marele Voevod de Alba Iulia a avut o dezvoltare fizică foarte bună; sanitară: bună. Sârguinţa la învăţătură este în progres vădit; exprimare limpede şi strânsă, sub aparentă indiferenţă, spirit remarcabil de observaţie. Susţinerea atenţiei în progres. Disciplinat şi ascultător; modest în toate împrejurările. Timiditate în curs de dispariţie. Caracter foarte bun”.
8 ani de studii liceale în cadrul Clasei Palatine (1932-1940), completați cu patru ani de studii particulare cu profesorul Nicolae Saxu (1928-1932), a „bifat” prințul Mihai
Mihai a fost elev onorific al Liceului Militar de la Mânăstirea Dealu, conform dorinţei Regelui Carol al II-lea şi tradiţiei create de Regele Carol I - începând din 22 octombrie 1930
9,50 a fost media obținută la examenul de bacalaureat pe care prințul moștenitor Mihai l-a susținut în 1940
Începând din 20 iulie 1931, Mihai a fost și elev al Şcolii de Ofiţeri Mecanici de Aviaţie de la Mediaș
Surse foto: Arhiva Radion Chiaburu, Realitatea Ilustrată
