Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
A cazut de la inaltimea unei cariere de mare artist la statutul de pictor boschetar. In urma unui divort. Fara casa, fara masa, umbla cu sevaletul si picturile dupa el. Si le pazeste in iarba si florile parcurilor. Doarme pe unde apuca atunci cand e cald si la adapostul oamenilor fara locuinta, iarna. Mananca rareori la cantina sociala, dar are picturi cumparate de anticari si proprietari de galerii célèbre in lume. Asemenea eroului din “Foamea' lui Knut Hamsun, pictorul vagabond roade lemnul panzelor atunci cand nu are bani de culori sau o farama de paine. O pictura de-a sa valoreaza cat o viata de om. Este viata artistului boschetar cu expozitie la Johannesburg.
Iarna innopteaza in adaposturile sociale, laolalta cu boschetarii. Vara doarme prin parcuri, departe de ochii lumii, rareori la cate un cunoscut, platind in tablouri. Iarba inalta si neasemuitele-i flori din tablouri, de asta data reale, ii incalzesc salele, ii indulcesc reumatismele unui trai de vagabond. In cel mai dur moment al vietii sale a mancat de la ghena de gunoi. S-a aplecat dupa o coaja de paine refuzata pana si de cainii vagabonzi. Elev deosebit de talentat la Liceul de Arta “O. Bancila' Iasi, a luat 10 la lucrarea de diploma. A fost singurul din promotia sa caruia i-a fost organizata o expozitie personala in timpul anilor de scoala. Insusi maestrul Hatmanu s-a ocupat de selectia lucrarilor sale. Apoi, in cariera de artist, a expus la Johannesburg, dar a avut lucrari si la Paris sau Londra. In urma cu 15 ani, un reporter BBC aflat la Iasi i-a luat un interviu, insa a fost mediatizat inca din liceu. La singura expozitie personala a unui artist elev, a sa, cotidianul local Flacara Iasului i-a dedicat un amplu reportaj. Toate acestea le-am aflat stand de vorba cu pictorul. Aflasem despre el in aceasta primavara, cand o organizatie caritabila i-a organizat prima expozitie din viata de vagabond - la mai bine de 10 ani de cand a devenit boschetar. Acum mai mult de un deceniu traia ca un artist pretuit. Mai précis, pana acum 11 ani cariera sa a stralucit. Se mandreste cu faptul ca a semnat cateva lucrari in comun cu batranul pictor Victor Mihailescu - Craiu, care l-a indragit cand era la inceputurile carierei. “A ajuns la azil si mergeam la el si acopeream de culori un carton semnand la final: in dreapta el, in stanga eu'. De asemenea, si cunoscutul pictor Radu Negru, de care s-a apropiat, s-a ocupat de prezentarea uneia dintre ultimele expozitii din “viata normala', in 1997. In 2000, sotia sa a divortat si totul s-a naruit asemenea unui castel de nisip. Si-a pierdut casa, copiii, atelierul, biblioteca si a ajuns un om al strazii. O cumplita depresie l-a trimis chiar la spital. Apoi a revenit in oras si a locuit o vreme pe la cunostinte sau gazde obscure pe care le platea cand cu bani, cand cu tablouri. A trait la vecinatatea dintre o boema dusa la extrem si mizerie. Pentru a afla mai multe amanunte pe care altfel artistul nu le-ar fi relatat, reporterul a avut o prima intalnire sub acoperire cu maestrul.
Iarna doarme la adapostul pentru boschetari
L-am cautat la fundatia care il luase in grija in iarna ce-a trecut. Insa vara, Teodor Teofil Baciu (52 de ani) nu se mai cazeaza la adapostul pentru oamenii strazii. L-am gasit peste drum de catedrala mitropolitana. Colegii lui de trotuar au cu totii locuinte, familii. Are o expozitie permanenta pe trotuar, pe “aleea pictorilor nerecunoscuti la adevarata lor valoare'. Colegii lui de bulevard au cu totii locuinte, familii. Din discutia pe care am purtat-o vreme de un ceas mi-am dat seama cat de mult isi doreste sa vanda macar o pictura. Sa aiba bani sa cumpere o panza si un tub de culori si, daca-i ramane, si o paine. Ieri, de exemplu, mi-a spus ca a mancat toata ziua doar o coaja de paine, dar sunt momente cand si trei-patru zile nu pune in gura decat accidental o farama din culoarea panzelor. Pentru ca s-a cam saturat sa ceara mila celor de la cantina saracilor, rareori mananca acolo. E si greu, mai ales ca, pentru a ajunge la masa la ora 12.30, trebuie sa-si stranga panzele. Pe de o parte ar castiga blidul de mancare, pe de alta ar putea pierde un posibil cumparator de tablou. Ca sa intelegeti drama unui artist cazut in bratele saraciei trebuie sa va spunem ca artistul ramas fara casa si familie Teodor Teofil Baciu este incoltit de amatorii de chilipiruri de peste tot. El insusi povesteste cum se mira oamenii cand un om imbracat ponosit ca el are curajul sa ceara 100 de lei pe o pictura la care a lucrat 2-3 zile! Insa pentru cei care sunt sovaielnici, Teofil are o carte de vizita. Daca putem sa-i spunem asa unui colt de hartie multiplicat si tras la imprimanta pe care sta scris: “pictor' si numele si numarul de mobil. “Am avut zece expozitii personale de-a lungul anilor, ultima acum 11 ani, pe vremea cand eram cu sotia. Dupa ce a divortat a vandut apartamentul si nu am mai vazut-o nici pe ea, nici copiii. Acum unul dintre ei ar trebui sa aiba 24 de ani', spune el. Barbatul povesteste cum consoarta i-a comunicat sec ca si-a gasit un alt anturaj si ca are si o cariera in fata, asa ca doreste sa rupa legatura. Niciodata n-a inteles de ce a facut-o, pentru ca la acea vreme Teofil isi intretinea familia din vanzarea picturilor. Ea era economista. El statea acasa, unde isi amenajase atelierul garnisit cu o biblioteca imensa, mii de volume dedicate artei. Lacrimeaza amintindu-si cum a trait si ce intorsatura cumplita i-a schimbat intr-un calvar viata. Pictorul este de parere ca o duce mai rau chiar decat Van Gogh candva, pentru ca pe el tot il mai ajuta fratele cu cate un ban, ori lui nu-i sare nimeni in ajutor. Singurul sau frate e plecat in Spania. Pentru el importanta este bucuria pe care i-a adus-o intotdeauna imortalizarea frumusetii vietii. A inceput sa picteze inca de la 7 ani, iar prima lui reprezentare grafica a fost o cruce, ca un fel de premonitie a necazurilor ce aveau sa apara. In prima clasa de gimnaziu s-a inscris la liceul de arta, dar n-a mai urmat o facultate de profil intrucat a castigat un concurs la fabrica de matase unde s-a angajat pe bani frumosi, 2.000 de lei pe luna, drept creator de modele, designer, cum s-ar numi astazi. In paralel picta si participa la numeroase expozitii personale sau colective. A ajuns sa realizeze mai bine de 5000 de lucrari: pictura pe panza, pe lemn sau pictura murala, grafica si desen in carbune. Curentul in care se incadreaza Baciu este impresionism si abstractionism. Exceleaza insa in peisaje, din dragoste pentru natura si viata care, din pacate, nu-i mai ofera foarte multe.
Prima expozitie personala a avut-o cand era in clasa a XI-a, in 1978, la Casa Tineretului. Au urmat imediat dupa terminarea scolii alte doua expozitii de grup in 1978 si 1982. Apoi expozitii personale in diferite locatii, in 1982, 1984, 1989, 1992 si 1997. Anul 1998 a culminat cu o expozitie personala la Johannesburg, iar ultima, in 2000, la Iasi. In perioada anilor ‘90 a vandut foarte multe lucrari unor colectionari si iubitori de arta din Marea Britanie, Austria, Franta, Italia, SUA, Germania, unde au fost expuse in magazine si anticariate particulare. 'Acum seara nu mai mananc. Din lipsa banilor n-am mai luat materiale din decembrie', spune Baciu. Cu toate ca e cunoscut de vechii colegi de breasla, nimeni nu se ofera sa-l ajuta cu cat de putin. E muritor de foame intr-un oras plin de pictori. “In arta am lucrat si cu Victor Mihailescu –Craiu pe cand traia. Chiar am semnat impreuna patru-cinci tablouri. La atelierul lui Ion Buzdugan, cel care a facut bustul din fata Primariei, mergeam in vremea cand faceam si eu sculptura'. Teofil e hotarat ca in situatia in care nu i se imbunatateste situatia sa plece pe jos peste hotare. Dar nu se gandeste sa faca altceva decat arta. El spune ca tablouri de-ale sale se afla pretutindeni in lume pe la colectionari. “La Paris, Londra, in lumea larga. Am avut un director de galerie din Austria care mi-a luat vreo cinci tablouri pe care mi-a dat 1500 de euro'. De regula, clientii ii cumpara tablourile si i le revand la preturi de zece ori mai mari. Visul sau este sa aiba o camaruta cat de mica unde sa-si amenajeze un atelier. “Dintre colegii mei, eu am ajuns cel mai rau chiar daca am terminat cu 10 lucrarea de diploma, 10 am avut si la Istoria Artei'. E greu sa traiesti permanent cu nesiguranta zilei de maine. E ca un pustnic: spune ca nu i-a mai trebuit o femeie de zece ani. Insa in acest moment si-ar dori sa faca macar 10 lei sa-si cumpare un tub de culoare. E fericirea vietii lui. O fericire de zece lei. Cumparati-i, romani, pictorului Baciu o fericire cu zece lei!
Citește pe Antena3.ro
