Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
”Dunărea e maiestoasă, e frumoasă, e magică”, spune Costin Iatan. De cinci ani poate fi văzut de primăvara până toamna în susul și în josul Dunării, într-un caiac. O face de ani buni, însă fluviul încă îi mai rezervă surprize.
”Abia am trecut printr-o experiență din care încă nu mi-am revenit", povesteşte Iatan. "A fost o chestie pur și simplu extraordinară și pe cine am mai întrebat, mi-a zis că nu i s-a mai întâmplat. Am auzit de la distanță gălăgie, bătaie de apă. Se vedea în zare un stol mare de păsări negre, cormorani. Băteau apa... Și cu aripile și cu picioarele și cu ciocul. Erau foarte mulți, peste 100. Când ne-am apropiat, am văzut sute de pești sărind din apă. Era un banc uriaș de pești care era hăituit, pur și simplu, de cormoranii ăștia. Erau o serie de pești mici, pe care cormoranii îi mâncau și erau și pești mari, pe care probabil nu puteau să-i înghită și îi lăsau. Am mers în urma lor până când am văzut un pește care era amețit puțin. L-am atins ușor cu padela, până când și-a revenit și a fugit. Am mai mers puțin și vedeam câte un pește acolo, câte un alt pește acolo... Am adunat vreo 10 kilograme de pește. Pe urmă a venit și un stol de pelicani. Veniseră să facă ce am făcut și noi”...
De la ocean, la Dunăre
Deși Iatan trăiește în Oltenița, la doi pași de Dunăre, a trebuit să ajungă pe alt continent ca să învețe să o aprecieze.
”În 2006 lucram în Statele Unite și am fost invitat de niște prieteni să vin la casa lor de vacanță, pe malul oceanului. Acolo, pe pontonul din spatele casei, care dădea într-un fel de estuar, aveau două caiace. Habar nu aveam să merg, dacă mă întrebai care este diferența dintre o pagaie și o padelă sau între un caiac și o canoe, nu știam să-ți răspund. Și omul a zis: ”Hai să încercăm, vrei”? ”Sigur că da”. Asta a fost în prima seară. Mi-a plăcut atât de mult, încât, în fiecare seară, am ieșit câte două-trei ore până la lăsarea întunericului”, povestește Costin Iatan.
După un an se întorcea în țară, iar Dunărea, aflată la doi pași, a început să-l tenteze. ”Când m-am întors, am văzut că avem Dunărea aici și am zis că e păcat să las lucrurile așa, mi-am zis să fac ceva asemănător”. În 2007, însă, să găsești un caiac de cursă lungă era destul de dificil. Cât privește mersul pe Dunăre, pentru români era o noutate, chiar dacă străinii se tot dădeau cu caiacul pe Dunăre de aproape 60 de ani.
”Am ieșit pe Dunăre de două sau trei ori și am început să mă interesez pe internet cum e cu caiacul. Am dat de ”Tour International Danubian”. Turneul este foarte vechi, s-a întâmplat prima dată în 1956, de la Bratislava la Budapesta. Iar apoi, în fiecare an s-a extins. Dar România nu a existat în treaba asta niciodată, România nu are tradiție în ceea ce înseamnă caiacul de tură. Suntem la început, din punctul acesta de vedere. Toate țările, inclusiv Bulgaria, au ceva tradiție. Au fost foarte mulți germani care au coborât pe Dunăre, de-a lungul anilor, cu caiace demontabile. Astfel, nemții venind pe Dunăre, nu le mai luau înapoi, le vindeau bulgarilor, probabil pe nimic. Astfel, bulgarii și-au făcut o tradiție, din păcate românii nu”, spune Iatan.
Din 2007, vacanțele de vară ale lui Costin Iatan s-au transformat în expediții pe Dunăre. Mai întâi în cadrul turneului Tour International Danubian (TID), apoi și în afara sezonului, pentru agrement.
”Le-am scris celor de la TID și oamenii au fost foarte încântați să audă că e cineva din România interesat de treaba asta. Turneul se termina, oficial, la Silistra, ultima localitate de pe Dunăre din Bulgaria, dar, pentru temerari, se continua de la Silistra până la Marea Neagră, pe brațul Sfântu Gheorghe. În 2007 am ajuns pentru prima dată la TID, de aici de la Oltenița până la Silistra, sunt 55 de kilometri, însă i-am făcut în două zile. Toată lumea s-a amuzat de caiacul meu sit-on-top. Sunt caiace late, în care te poți sui oricând, dar nu sunt de cursă lungă. Asta a fost prima ieșire la TID”, spune Iatan.
Odată cu prima cursă, ceea ce până atunci era un hobby, avea să se transforme în ceva mai serios.
”Când am ajuns la Silistra mi s-a spus că mă caută cineva Niki. Niki fiind un bulgar care organiza cursele astea, până la Silistra. M-am văzut cu Niki, care mi-a zis: ”Uite ce se întâmplă, vreau să te ocupi tu de organizare pe partea română”. I-am zis că n-am niciun fel de experiență de organizare, habar nu am de nimic. Eu lucrez la o fabrică de cămăși. Dar o să încerc să găsesc pe altcineva. Și el a zis, nu, vreau să te ocupi tu, că tu ești aici”, povesteşte Iatan.
Astfel, Costin Iatan și prietenul său Teo, care s-a îmbarcat la idee, au devenit reprezentanții oficiali ai TID în România. În 2010 organizau prima conferință în România a turneului, iar de atunci organizează ture de agrement pentru orice doritor care vrea să scape de zgomot și betoane și să se bucure de liniștea Dunării.
700 de kilometri în caiac
Când vine vorba de vâslitul pe Dunăre, lumea își închipuie că e vorba doar de muncă. Însă Iatan și Teo au învățat că fluviul rezervă multe surprize.
”Dunărea e plină de insule. Nu mulți știu asta. Mai ales când e nivelul scăzut sunt plaje peste tot... Din cinci în cinci kilometri dai de plaje unde poți să faci popasuri”, spune Iatan.
”Am dat și de un izvor termal care izvorăște din mal și unde cineva a amenajat un fel de bazin din BCA. Poți să te bagi în el și să te relaxezi”, spune și Teo.
Cei doi spun că nu trebuie să ajungi până în Deltă ca să te bucuri de Dunăre. Există multe surprize şi de-a lungul cursului fluviului.
”Doar de la Giurgiu până la Oltenița am văzut vulturi imenși, cu coadă albă, lebede, pelicani, cormorani, egrete, rațe sălbatice în stoluri, șoimi. Cu cât te depărtezi de civilizație, cu atât ai mai multe șanse să vezi astfel de lucruri”, spune Teo. În câțiva ani și-au format deja o bază de clienți care închiriază sau își cumpără caiace și vin cu ei pe Dunăre.
”Oamenii sunt siderați de ce văd. Vii de la betoane, vii de la claxoane și intri într-o Dunăre atât de liniștită unde nu auzi decât clipocitul apei de pe mal și ciripitul păsărelelor”.
Temerarii curselor pe Dunăre visează la o cursă completă, de la izvoarele Dunării până la Marea Neagră. Ar dura însă 72 de zile. Iatan și Teo nu au făcut decât traseul complet al Dunării românești. Încă...
”Vara trecută am avut șansa să însoțim un norvegian care a plecat cu o placă de stand-up de la Basel, din Elveția, pe Rin. Rinul curge cumva către Marea Nordului. Pe urmă a plecat pe Main, a mers 400 de kilometri prin amonte. După aceea a trecut prin canalul Dunăre-Main și a mers pe Dunăre. L-am preluat când a intrat în țară. A apelat la noi printr-o persoană din TID Serbia”, spune Iatan.
”L-am preluat și am padelat cu el începând de la Ostrov, kilometrul 700 de pe Dunăre până la Oltenița. De la Oltenița până la Marea Neagră a fost Teo cu el. Am acoperit ultimii 700 de kilometri de Dunăre, în etape”.
Când vâslește în cadrul Competiției TID, Iatan nu ține cont de vânt, de ploaie. A învățat să se folosească de curenții fluviului, ceea ce înseamnă vreo trei kilometri pe oră în plus. În ieșirile de agrement, însă, are parte de momentele magice.
”Într-o zi am încercat să fac un lucru nerecomandat, să mă mut de pe un caiac pe altul, pe apă fiind. Cât eram cu un picior într-un caiac și cu celălalt în altul, văd un cap imens că iese din apă. Ochi imenși, mustăți imense. Era un somn care făcea o tumbă. După cap a urmat corpul, care nu se mai termina. Cred că avea doi metri până la coadă. De obicei mă feresc să zic povestea asta, seamănă cu poveștile pescărești. Dar așa a fost, Dunărea îți mai face surprize din când în când”.
Cea mai nouă iniţiativă a TID România, coordonată de Iatan, este o tură de două zile pe Dunăre, în caiac, începând cu 1 mai. Tura este destinată non-specialiştilor. Singura cerinţă, să ştii să înoţi.
