Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Deși suntem cea mai săracă țară din Uniunea Europeană, România acordă cele mai mici ajutoare sociale din comunitate, sume derizorii care nu acoperă nici pe departe necesarul de hrană al unei familii. Și totuși în loc ca sumele să crească și să fie date celor care merită, crește doar numărul celor care primesc acest ajutor.
Lui Mircea Căldărar, un tânăr la 35 de ani din Deva, îi poți rezuma viața într-o propoziție scurtă: Mircea are o căruță. Desigur, Mircea are și cinci copii. Dar copiii nu i-ar mai putea ține pe lângă el dacă nu ar avea acea căruță cu care să facă bani și să facă rost de mâncare la cei mici. Mircea mai are și o casă, dar e mai mult o asamblare de cartoane, placaje și bucăți de acoperiș. Și la cât de tare suflă vântul prin părțile alea, casa lui Mircea azi e, mâine nu mai e. Așa că în centrul vieții lui Mircea e căruța trasă de Roibu, un cal căruia pielea îi stă pe ciolane de parcă ar fi o pătură pusă pe niște pari, la zvântat la soare. Mircea umblă toată ziua cu atelajul prin oraș și caută lucruri pe care să le poată căra de colo colo contra cost. E și el un transportator. Ajută oamenii să scape de mobila veche, de electrocasnicele stricate de prin ogrăzi, de molozul din bătături și de ce-o mai da Dumnezeu. Dacă nu e nimic de cărat, umblă pe la gunoaie după fier vechi și PET-uri de reciclat. Mircea muncește mai mult decât un corporatist. Programul lui e de la răsărit la apus. Și când ajunge acasă după atâta trudă abia dacă are ce pune pe masă copiilor.
„Unde să mă angajez, domnu'?”
Mircea Căldărar figurează în evidențele statului ca fiind asistat social. Adică din punctul de vedere al statului treaba e rezolvată, statul îl asistă. Asistă cum moare de foame, mai degrabă, cu un venit de 500 de lei pentru toată familia. Câte 70 de lei pentru fiecare gură de hrănit, incluzând și soția care nu poate să îl ajute la muncă pentru că trebuie să stea să-i îngrijească pe cei mici. Cât să mănânci de banii ăștia și să mai și cumperi scutece la cei mici, medicamente și altele. De îmbrăcat nici nu mai intră la socoteală.
Mircea nu a avut o șansă egală cu a noastră atunci când a pornit în viață. Părinții nu l-au dat la școală și e analfabet. Pentru el să îl pui să caute sediul asistenței sociale de pildă e ca și cum ne-ar pune cineva să traducem din chineză pe loc. Habar nu are ce trebuie să facă pentru a-și găsi un loc de muncă. „Unde să mă angajez, domnu'?”, ne întreabă ridicând din umeri a nedumerire cât să-și acopere lobul urechilor. „Și dacă mă angajez, nu îmi pierd toate drepturile?!”. Până să îl lămurim noi, a crezut atâta amar de vreme că dacă e asistat social sunt asigurate serviciile medicale pentru toată familia. Dar dacă s-ar angaja ar însemna că trebuie să plătească la spital, iar acum cu atâția copii nu e lună în care să nu aibă câte unul din cei mici bolnav. Dar să nu credeți că Mircea primește această sumă ridicolă de bani și asigurările aferente de pomană. Primăria îl cheamă zece zile pe lună la muncă opt ore pe zi. Este cel care menține Cetatea Devei curată bec. Și nu a fost zi în care să lipsească de la obligațiile sale. „ Mircea e conștiincios. E unul din puținii care, dacă îi explici o dată, de două ori, ce are de făcut, după aia poți să te bazezi pe el. Poți să fii sigur că își face treaba și nu pleacă ca alții pe care îi lași la locul de muncă și te trezești când te duci după ei, că nu au făcut nimic și nici pe ei nu îi mai găsești”, ne povestește Dan Iacob, un angajat al Primăriei Deva care veghează ca cei care primesc ajutoare sociale în oraș să își efectueze orele de muncă în folosul comunității. Când te uiți la Mircea cât de îndârjit mătură aleile înguste ale cetății medievale, înțelegi repede că nu lenea e cea care îl tine departe de un loc de muncă. Ci neștiința. Îi explicăm că dacă s-ar angaja ar avea un venit cel puțin de două ori mai mare decât ajutorul social. „M-aș duce la lucru. Dar nu știu carte, nu știu să citesc și ca să mă angajeze cineva trebuie să umblu. Unde trebuie să umblu?”. În țările normale Mircea ar avea un acel cineva care să umble cu el să îl ajute să își găsească un loc de muncă.
Când legea te obligă să fii asistat
.În acest moment legislația în României e parcă împotriva celor care ar vrea să renunțe la ajutorul social pentru un job.
Citește pe Antena3.ro
„În momentul de față un motiv pentru care unii refuză să muncească este că li se oferă de multe ori joburi sezoniere pentru care ei ar pierde în schimb ajutorul social. Și după trei luni când li se încheie jobul trebuie să refacă tot dosarul acela de ajutor social care vine la pachet și cu asigurările de sănătate și atunci e mai mare bătaia de cap decât câștigatul. Legea nu permite cumularea veniturilor din muncă cu venitul din ajutaore sociale”, explică Victoria Stoiciu, coordonator de programe la Fundația Friedrich Elbert. Un proiect legislativ care ar fi putut să schimbe această stare de fapt s-a pierdut undeva prin sertarele Guvernului. Și în loc să încurajăm munca încurajăm nemunca. Iar cei harnici, care ar putea munci , sunt sabotați ca să nu o facă. Cei leneși în schimb se mulțumesc cu un ajutor social, fi el și infim, care le pică din cer de multe ori, căci sunt nenumărate cazuri de primării care nu se ocupă de ei să îi pună la muncă în folosul comunității, așa cum prevede legea.
Mai mulți, dar mai săraci
Cu un venit de 140 de lei cheltuită pentru fiecare asistat social, suntem țara care are cele mai mici cheltuieli cu asistența socială. Un procent de 0,2 din Produsul Intern Brut față de media europeană de 0,8. „Rațiunea pentru care în majoritatea statelor europene se dau ajutoare sociale mult mai mari decât la noi ține de principiul pe care sunt fundamentate aceste societăți: cel al solidarității sociale care ne spune că noi ca societate avem datoria ca în momentul în care o persoană ajunge într-o situație vulnerabilă sau dificilă din viața lui, nu își mai poate găsi loc de muncă, noi ca societate avem datoria să îi asigurăm un trai decent care să nu îi lezeze demnitatea umană. Și la noi în constituție scrie că dreptul de a trăi decent este garantat și trebuie protejat. Mie nu mi se pare că 140 de lei îți asigură de nicio culoare un trai decent”, constată Victoria Stoiciu. Și dacă poate ar fi trebuit în ultimul timp să creștem suma acordată celor care au nevoie de venit minim garantat, și să triem la sânge beneficiarii, astfel încât cei care nu vor să muncească să nu se ascundă în spatele statutului de asistat pentru a beneficia de asistență medicală gratuit. Dar noi ne-am mulțumit să creștem numărul asistaților. Cifrele arată că numărul titularilor de venit minim garantat a crescut în ultimii cinci ani cu 20%. Asta înseamnă că față de anul 2012 avem cu cel puţin 40 de mii de asistați social mai mult. Cam cât să populezi un municipiu de dimensiunile orașului Râmnicul Sărat de exemplu.
„În momentul de față un motiv pentru care unii refuză să muncească este că li se oferă de multe ori joburi sezoniere pentru care ei ar pierde în schimb ajutorul social. Și după trei luni când li se încheie jobul trebuie să refacă tot dosarul acela de ajutor social care vine la pachet și cu asigurările de sănătate și atunci e mai mare bătaia de cap decât câștigatul. Legea nu permite cumularea veniturilor din muncă cu venitul din ajutaore sociale”, Victoria Stoiciu
Evoluția numărului de asistați social în ultimii șase ani
2012 192713
2013 217109
2014 240617
2015 245545
2016 244814
2017 235331
*Sursa: Minsterul Muncii
