Viaţa fără farduri a artiştilor (patrupede) de circ

SPECTACOL ● A SOSIT ŞI-N MOLDOVA CIRCUL (NOSTRU) CEL DE TOATE VERILE
Cirkus Praga, la Iaşi. Divertisment live. Echilibrişti, jongleuri, dresori de animale, într-o reprezentaţie de zile mari. Spectacolul? Important, mai ales pentru copii. Hainele strălucitoare, pline de paiete, ambalate în surîsuri de clovn şi glazurate cu aplauze, au adus bucurie elevilor aflaţi în vacanţă. Zeci de copii fericiţi, însoţiţi de părinţi, au dat năvală la spectacol.

SPECTACOL ● A SOSIT ŞI-N MOLDOVA CIRCUL (NOSTRU) CEL DE TOATE VERILE
Cirkus Praga, la Iaşi. Divertisment live. Echilibrişti, jongleuri, dresori de animale, într-o reprezentaţie de zile mari. Spectacolul? Important, mai ales pentru copii. Hainele strălucitoare, pline de paiete, ambalate în surîsuri de clovn şi glazurate cu aplauze, au adus bucurie elevilor aflaţi în vacanţă. Zeci de copii fericiţi, însoţiţi de părinţi, au dat năvală la spectacol.

Într-un cartier modest al Iaşiului, sub o uriaşă pălărie albastră, se aude cîntecul ţantoş al circului. Dincolo de fesul pleoştit (şapitou, cum îi zic circarii clopului colorat sub care dansează caii şi lamele), între rulotele încălţate în cauciucuri uzate, se desfăşoară, fără farduri, viaţa artiştilor de circ. Aici am găsit trista istorie a unui clovn şi a unei duzine de necuvîntătoare. Pentru că unii dintre protagonişti, mai speciali, au şi botic, bun simţ şi chiar maniere, spre deosebire de unii stăpîni. Lame, cai, cămile, cîini, ponei – sînt actorii principali ai unui circ parcă din ce în ce mai obosit.

MATEMATICâ ÎN ARENĂ. Circul Praga a vizitat de curînd Iaşiul. O mînă de acrobaţi, un clovn cît se poate de abătut şi puzderie de animale i-au făcut pe nevinovaţii copii prezenţi la spectacol să rîdă, pe bună dreptate, cu gura pînă la urechi. Se ştie, cheia, chiar şi a celei mai slabe poante sau a celui mai falnic scheci stă în necazul pricinuit unuia dintre semeni. Din păcate, în cazul majorităţii trupelor ce ară în lung şi-n lat ţinutul pauper şi poate, de aceea, ceva mai primitor al Moldovei, măgăreaţa cade, din nefericire, pe animale: partide de fotbal între cîinii rasa boxer. Plimbări prin manej cu lame şi cămile însetate. Matematică de mahala, făcută sub cortul primitor de un maidanez, înfiat, chipurile, pentru o viaţă mai bună şi cazat lîngă rulota de drum lung a artistului veşnic pe drumuri. Acesta a fost reprezentaţia dedicată copiilor în aceste călduroase zile de vară, în miros dulce de sudoare de animale, cu iz de floricele şi vată arsă, la Iaşi.

MAIDANEZUL VEDETĂ. Reprezentaţia a început cu o trupă de tineri acrobaţi maghiari. A atras atenţia la un moment dat jongleurul din Republica Moldova. Mingi fermecate i-au sărit acestuia din mînecă. Trei în faţă, două în spate, îi ocupau ca o morişcă, braţele. Un vas chinezesc i s-a plimbat maestrului pe frunte, fără să cadă, fără să se strice. Între timp, Tibi, clovnul durduliu, le-a arătat copiilor aflaţi în număr mare la spectacol zeci de giumbuşlucuri. La un moment dat, a produs şi "gagul" serii. S-a împiedicat şi a căzut peste spectatori, tocmai cînd ţinea în vîrfului unui baston, magie curată!, panerul plin cu ouă. Ouă din lemn, evident, prinse fiecare cu cîte o sfoară - amorţiseră într-un fel de impoderabilitate, înainte să aterizeze, chipurile, în capul cuiva. Şi a venit momentul culminant al serii. Fatal! Asistasem, din nefericire, şi la primul, acum eram la al doilea spectacol. Am văzut din nou cum intră în scenă căţeluşa maidaneză convertită la socoteli. Un maidanez devenit vedeta spectacolului. Copiii rosteau cu glas tare o operaţie matematică, iar ea trebuia să apuce în botic cartonul cu cifra potrivită. La un moment dat, obosită, Lola, vagabondul cu studii în aritmetici avansate prin canalele Bucureştilor, (după cum aveam să aflu de la un membru al trupei), a comunicat în mod neintenţionat singurului spectator ce mă aflam, ştiutor (evident, pentru că mă aflam la a doua oară la reprezentaţie), că a îmbătrînit cu doi ani. Dacă la primul a ales cu boticul (numai nas pentru bucăţica salvatoare de hrană), cartonul cu cifra 5, a doua oară a sortat, abătută şi cu oarecare dispreţ, pe bună dreptate, cartonul cu numărul şapte. "Cinci ani are Lola (ieri – n.red)"…"Şapte ani are Lola (astăzi – n. red)", glăsuia longilina prezentatoare la cele două spectacole arucînd inimioare dulci din vîrful nelipsitului zîmbet.

"DRESORUL" AERULUI, ÎNLOCUIT DE PONEI. Concuraţi la sînge de divertismentul media, recte Internet, TV, dar şi de apariţia ca ciupercile după ploaie a noi trupe "unico del mondo", cu circari ajunşi demult la vîrsta de pensionare, spectacolele de manej nu mai oferă demult pîine şi sare amatorilor de divertisment inedit. Pe bună dreptate, circarii, ajunşi şi ei la o vîrstă, s-au blazat. La mare căutare au fost dintodeauna acrobaţii, cei care se pricep cum nu se poate mai bine să dreseze aerul deasupra suspinelor, tresăltînd în vibraţii inimile pitite cît un purice. Decît, mult mai greu!, să sfideze imponderabilitatea, "dresînd" aerul cu numere magice de trapez şi acrobaţii, ei preferă, mult mai simplu, să îmblînzească animale pentru a înveseli copiii, singurii spectatori siguri în astfel de vremuri. Ca la Moşii de odinioară, în loc să fii uluit de femeia cu două capete, admiri poneiul ce poartă pe spate elevii aflaţi în vacanţă: "el e calul de 50 de centimetri". Un simplu, cît se poate de obişnuit şi simpatic ponei. E călărit ca vai de mama lui de "războinicii" copii încurajaţi de părinţi. Pentru o tură de manej se percep cinci lei. Dar să pătrundem dincolo de talaşul manejului şi să vedem ce-i face pe aceşti oameni să nu mai aibă chef de acrobaţii adevărate şi să prefere să ciupească de ici, de colo, cîte un leu, de la părinţi prin intermediul copiilor. Pe spinarea bietelor animale.

TUMBE ÎN AURUL RUMEGUŞULUI. Tibor Szalai are emoţii în culise, înainte de se ridica cortina. Nu e un comic foarte căutat în lumea circului, dar se bucură de mare trecere în rîndul copiilor. În pauzele dintre numere, pentru că ştie pe de rost momentul în care s-a ajuns cu spectacolul, se aşează tacticos pe un scaun pliant în faţa rulotei înghesuite, cu volanul gros. Cu cîteva minute înainte urcă în mica căsuţă ambulantă şi-şi schimbă pantalonii, îşi umple buzunarele cu surprize şi şmecherii şi fuge în culise. Avem timp să discutăm despre vremurile sale de glorie. Acum a venit fără soţie. E în vacanţă, glumeşte el, trădînd faptul că ar putea fi chiar singur. Mi-o arată pe frumoasa soţia sa într-o fotografie veche. Făceau parte din aceeaşi trupă. El, Tibi, era pilonul de forţă, ce ţinea pe un braţ întreaga familie. "Am învăţat circul de mic, în familie, am făcut parte dintr-o trupă de acrobaţi care a cîştigat în 1979 premiul de argint la Monte Carlo", spune el pe ungureşte. Un coleg îi traduce vorbele tremurate. Scoate cîteva fotografii din albumul ce-l poartă cu el peste tot. Îi place, nu-i place, merge cu circul mai departe. Face pe clovnul de 15 ani. Ca acrobat nu poţi să activezi foarte mult. A fost în toată Europa, şi mai departe, cu acrobaţia, dar şi ca comedian. "Îmi place contactul cu spectatorii. Cum îmi vin ideile pentru gaguri?" Îmi arată cu mîna cum le caută prin iarbă. Tibor povesteşte cum toţi oamenii circului fac pe rînd de mîncare în marea familie, reunită momentan cu ocazia turneului, maratonului de spectacole. "Gătim grătar, gulaş, facem aprovizionare cu carne, cu ceapă, din apropierea cortului". Cînd e ziua cuiva, sărbătoresc cu toţii pe ritmuri de muzică, cu tot ce trebuie pentru consum, se strîng toţi şi petrec, oferă cadouri, aşa cum facem noi ceilalţi acasă, la locuinţele noastre. Nedeplasabile. Fiecare are cîte un scaun, un pat, alţii şi un hamac, stau la aer tot timpul, au şi mult de lucru de altfel, antrenamente, curăţenie, asamblat şi dezasamblat totul. Se culcă tîrziu, după miezul nopţii, pentru că au foarte mult de treabă. După ce cade cortina. Îşi strînge recuzita, îşi duce hainele la curăţat, face ceva de mîncare.

FOTOGRAFIILE. O strînsoare de inimă am avut cînd Tibor şi-a şters cu fermitate machiajul lăsînd la iveală figura nudă, fără ruj. A devenit un om obişnuit, cu o privire tristă. Pare oarecum nevolnic în lumea din afara poveştii circului. Neajutorat şi nespus de trist. Pe lîngă ceilalţi, mersul lui obişnuit are un aer de banalitate ce te înfioară. Pare neajutorat. La ce foloseşte sau, mai bine zis, ce poate face un clovn în viaţa de zi cu zi, în afara manejului? Îi plîngi de milă. Şapte-opt luni pe drum. "Cînd cineva din trupă se îmbolnăveşte, rămîne în acea localitate. Cu copiii stăm cît ei sunt în vacanţă". În rest, familii despărţite, copii care cresc cu bunicii sau primesc educaţia prin telefon. Circul Praga cu o tradiţie de circa 200 de ani. Tibor (55 de ani) a lucrat ca echilibrist pînă acum două decenii. Acum mîngîie fotografiile în care trupa sa, Salai, făcea vîlvă în lume. Nu doarme nicăieri pe unde se află fără să aibă albumul sub perna întărită, îngrămădită în rulotă. Cu tot aerul său trist, Tibor glumeşte şi în afara spectacolului cu mai toţi membrii formaţiei.

JUNGHIURI DE ARTIST. Puţină lume îşi imaginează că şi artistul de circ are şi el problemele lui, grijile lui, Chiar în ziua spectacolului, din vorbă în vorbă, am aflat că pe dresorul de cîini îl durea măseaua. Pe Tibor îl supăra puţin spatele, iar prezentatoarea avea junghiuri în coaste. De la somnul agitat.

Dar cu toate aceste nefericiri ale pămîntului, ei ţin ştafeta sus şi privesc cu optimism spre viitor. Lumea artiştilor de circ e una aparte, cu o viaţă dusă de pe o zi pe alta, de fiecare, în alt loc, cu altă dispoziţie, în vecinătatea altor oameni, lîngă alte pieţe, alte magazine, în faţa altor oameni, în alte ţări, Practic, e o viaţă schimbată de la o zi de alta, pe căsuţă cu roţi, fără confortul unei vile sau chiar al unui apartament. În locuinţa familiei dresorului de cîini, la televizor rulează un film mut. Rahela Mirea s-a schimbat după numărul cu boxeri care joacă fotbal. Acum s-a aşezat pe scaun, nu departe de mica cămăruţă, o locuinţă de-a dreptul miniaturală. Sub terasa improvizată, îşi bea cafeaua ţipînd la unul dintre boxeri, legat de gard să nu se mai repeadă la o pisică. Soţul său, care are grijă de cîini, curăţă murdăria, le dă apă, le prepară mîncare, se duce undeva în spate, într-o remorcă mare de circ. Acolo duce mîncare la cîinii care stau înghesuiţi, în nişte cuşti de maxim un metru pătrat. "Avem dubluri, pentru atunci cînd unul se accidentează, nu trebuie să-i solicităm, îi înlocuim", spune dresorul. După ce am state vorbă cu artiştii circului Praga am jurat că nu mă voi mai duce niciodată la o reprezentaţie cu dresuri de animale. Cupola circului mi-a părut înconjurată de drugi mari de oţel, ca într-o închisoare a animalelor. Un Colosseum miniatural în care se ucideau cu sînge rece iluzii deşarte.
Şi circul a plecat. Au rămas copiii cu amintirea unor animale. Chinuite.

Cu locuinţa după ei

"Ce să facem dacă ne-a intrat talaşul, rumeguşul în sînge?", spune dresorul. Vedem şi noi ţările lumii, dar cîştigăm un ban chinuit. Cum putem vedea altfel toată Europa, Islanda, lumea întreagă? Artiştii de circ fac parte din UNITER şi primesc o pensie mică. Sînt artiştii pe cale de dispariţie ce umblă prin lume cu maşina de spălat, cu aragazul, cu necazurile după ei. Sînt cei mai trişti oameni pe care i-am cunoscut.