Voluntar pe frontul zăpezii. O zi din viaţa unui salvator anonim

E un tip de la BGS. Atata-i! Un bodyguard atletic, nu gorila din aia cu gat gros, cu priviri crunte. S-a trezit pe la cinci dimineata. Si-a facut cafea si a pus-o in termos. Iese tiptil, ca sa nu-si trezeasca nevasta si copilul, un ala micu' de patru ani si-un pic. De o luna de zile, de cand au dat zapezile astea, el n-a prea stat pe-acasa. I-a lasat dormind si i-a gasit dormind. In drum, ia si un reporter in masina. Asa i-a spus seful. E obisnuit cu asemenea tovarasie.

Convoiul de jeepuri de la firma de paza BGS goneste spre Lopatari, o comuna de prin Muntii Buzaului. Pe langa Vulcanii Noroiosi, acum inzapeziti. "Biti, esti aici?", se aude o voce in statie, in toate masinile. E seful. "Da, chiar in spatele tau", haraie Biti de undeva din coloana. "OK. Simteam eu o respiratie proaspata si parfumata in ceafa..." Tanarul bodyguard rade.

Se linisteste, bea o inghititura de cafea din termos. "Zilele trecute am fost cu ajutoare in Vrancea, incepe el. Se mergea greu. Cam pe-acolo - arata cu capul in fata, pe firul soselei - era trasa pe dreapta o Wola de la o firma de deszapezire. Statea suspendata pe suporti, pe cataligele alea de metal, si rotile se invarteau de mama focului in gol. Iesea o fumaraie ca la draci. Da, domnule! Mecanicul era in pauza de masa, manca tocanita din borcan si tura motorul in gol ca sa arda cota de motorina, sa-si faca numarul de kilometri la bord".

Totusi, facea omul ceva. Se invartea ceva. In primele zile ale ninsorilor tanarul de la volan a vazut si mai rau de-atat. Trebuia sa ajunga intr-un sat de pe langa Ramnicu-Sarat, sa ia de-acolo un baiat de sapte ani si sa-l duca la spital, la operatie. Erau mai multi voluntari de la BGS. In fata mergea o masina Hummer, de cateva tone, cu sute de cai putere. Un tanc pentru civili. Hummerul se izbea ca berbecul in zidul de zapada si inainta in forta pana se batucea zapada sub el si ramanea suspendat. Atunci o masina din spate il tragea inapoi cu sufa. Baietii puneau mana pe lopeti, indepartau podul de zapada batatorita si Hummerul se napustea iar in nameti. La fiecare atac mai elibera cativa metri de drum. Inaintau cu doi-trei kilometri pe ora. Cand au ajuns aproape de satul ala, au dat de un munte de zapada. Nici colosul american, cu toti caii-putere ai lui, nu-l putea strapunge. Era nevoie de un utilaj facut pentru asa ceva. O autofreza, un buldozer... Erau pe-acolo cateva utilaje, dar nu lucrau. Viscolea, n-avea rost sa se apuce de treaba, ca vantul punea zapada la loc. Baietii i-au rugat pe muncitori sa-i ajute doar sa treaca de bucata aia. Nu, nu se baga ei! Ca acolo e un drum judetean, iar ei sunt platiti sa deszapezeasca doar pe drumul national. Atat scrie in contract. Ce-ar fi in tara asta daca toti ar intra pe felia altora? Haos! Bun, si cei de la drumuri judetene unde-s? "Pai, noi am terminat programul pe azi", o taie scurt, la telefon, unul de la judet. N-au putut trece mai departe. Ca sa mearga pe jos, ar fi fost oricum prea tarziu pentru baiat. Si chiar a fost prea tarziu. Cand a ajuns in sfarsit la spital, cu elicopterul, baiatul a murit. Moartea lucreaza si pe viscol si nu-si ia niciodata pauza dupa program.

Tanarul isi mai aprinde o tigara, nervos, cand isi aminteste de episodul asta. Dar ochii albastri i se lumineaza deodata la gandul altei intamplari. Tot la inceputul ninsorilor, a dat peste o gramada de masini risipite alandala pe sosea. Parca le abandonase, la mijlocul jocului, un copil plictisit. O masina de la deszapezire patina in draci, de toata motorina. Nu putea nimeni sa treaca de ea. "Ce patinezi asa, bre?" "Am greutate mare in bena." "Dar ce ai in bena?" "Sare!" "Ia pune, bre, niste sare de aia sub roti! Ia vezi, ce se intampla?" S-a dat romanul jos, cam bosumflat, ca taia gerul ca sisul pe maini si pe fata. A pus sare sub roti si a luat-o din loc. Din prima.

In lungul drumului, pana la Buzau, bodyguardul are fel de fel de repere. Acolo a intervenit in prima zi de viscol, a tras cu Hummerul camioane blocate in nameti. A facut loc sa poata trece Salvarea. Mai departe, a cotit-o la dreapta spre Glodeanu-Silistea, la deszapezire. Erau 210 oameni de la BGS, cu 42 de masini de teren. Au dat la lopata contra cronometru. De sub zapada se auzea un planset. Era mai mult un scheunat de jivina prinsa in capcana, speriata si istovita, tragand sa moara. S-a bagat unul de-a busilea prin tunel si a iesit cu o babuta in brate, infofolita in paturi. Ziceai ca e copil de tata. Tinea in mana un mar. Il pregatise pentru salvatorul ei.

In alta parte, la Chiliile, au mers doispe kilometri pe jos, prin zapada pana la brau. Carau sacii cu mancare in spate. Le-a luat cinci ore. Cand au ajuns in sat, seara, mergeau pe acoperisuri, ca lunaticii, atat era omatul! N-avea cine sa-l raneasca. Cel mai tanar in satul ala era unul sarit de patruzeci de ani. Restul, oameni cu funia ajunsa la par. De unde putere la ei sa mute casa de zapada de pe casa de chirpici? Unul striga de dedesubt sa-l scoata pe el intai, ca le da bani - a strans din pensie! N-a fost casa la care sa nu le multumeasca batranii plangand, unii au vrut sa si sa le pupe mainile.

Pentru el, zice tanarul, rasplata cea mai mare e zambetul omului cand il scoate la lumina de sub zapada. S-a oferit voluntar la toate expeditiile organizate de BGS. De cand a nins prima oara, a fost o zi in nameti, voluntar, o zi la serviciu. A fost si la inundatii, in alti ani... El cara saci, barbatii satului carau bere la gura. Bine, ei nu erau asa vanjosi ca el.

Cel mai greu i-a fost la cautat copii disparuti. La Ranca a stat cinci zile. A dormit in masina. Iar de mancat, numai batoane nutritive pentru culturisti. A cotrobait prin toate viroagele din munti, de dimineata pana seara. Cauta o urma in asternutul de frunze, un fir de ata agatat intr-o tufa, o picatura de sange. Urma unei lacrimi uscate pe o frunza. Degeaba. Copilul n-a fost gasit. L-au descoperit, multe zile dupa aceea, niste culegatori de ciuperci, in vadul unui rau. Era mancat de animale. De maidanezi salbaticiti, crede el. Catei lepadati de turisti. A vazut cu ochii lui o haita cum a atacat si a rapus un cerb. Uite-atata avea coarnele! Alta data a cautat o fetita disparuta. Cateva zile la rand. In tot acest timp - avea sa afle mai tarziu - calauza i-a fost chiar cel care o violase si o ucisese pe fetita.


Nici nu mai stie la cate misiuni a participat. Numai pe cele de cautat copii nu le uita. Pe unii i-a putut salva, pe altii nu. S-a bucurat pentru unii, a suferit pentru altii. Si a invatat, din bine si din rau, cum sa-si apere propriul copil. N-are decat patru ani, dar stie bine ce are de facut daca se pierde. Si maica-sa la fel.

A fost, cu baietii de la firma de paza, si la plantat puieti. La strans gunoiul din paduri, de pe plaje. La construit case pentru sinistrati. La scos malul din casele inundate. Si de multe ori, nu o data. De doua ori pe an doneaza sange. Se aduna mai multi solizi din astia de la BGS si doneaza. Pe urma tot ei il duc prin tara, unde e nevoie. El are sange de dat la toti, 01. O grupa ideala pentru un bodyguard, care trebuie sa fie compatibil sangvin cu cel pe care il apara. Ca nu se stie niciodata. A facut cursuri de prim-ajutor. Daca e cazul, stie sa faca transfuzie pe direct, din vena lui in vena clientului. Are mereu trusa in masina.

A fost garda de corp pentru Madonna, Ozzy Osbourne, Mika, AC/DC, Ramstein, UB40. Cand nu apara vreo vedeta sau vreun afacerist, insoteste transporturi de valori. Sau asigura paza la evenimente speciale - cum ar fi o licitatie de vinuri de 80.000 de euro sticla. Pazeste sedii de firma, fabrici, cazinouri. Intervine la incaierari pe strada, in cluburi. Stie sa dea fara sa ia. E bun la toate. Are permis de conducere pentru toate categoriile, ca primarul Piedone, dar luate pe bune. A urmat cursuri de alpinism, de scufundari, de autoaparare. A facut lupte libere, haltere, box. O zi de dat la lopata prin satele inzapezite este pentru el o zi de antrenament. Il tine in forma. Ii pastreaza muschii tari si albastrul din ochi - albastru.

Dupa trei ore, convoiul ajunge in Lopatari. Comuna saraca, primarul Lefter. Vasile Lefter. Unsprezece sate mici imprastiate prin munti, o casa ici, una poimaine. Sunt locuri unde nu se poate ajunge decat cu masini puternice. Tanarul a carat de la Bucuresti apa minerala. Valoarea incarcaturii nu inseamna nici jumatate din valoarea motorinei consumate - peste douazeci de litri la suta de kilometri. Dar aici, in Lopatari, si in conditiile astea, e cu totul alt sistem de valori. Daca ajungi cu o paine si cu o sticla de apa la un batran, in varful muntelui, e o mare victorie a tehnicii si o mare binefacere. E mult de umblat de la o casa la alta. Si greu. Dar el struneste vehiculul din volan si din pedale, cu miscari sigure, fara efort. Iar monstrul se supune, face frumos ca elefantul la circ. Pe la unspe noaptea se termina de impartit ajutoarele prin sate. Duse la poarta omului. Cate un sac la fiecare. Tone de alimente adunate de BGS de la firme din Capitala.

Pe drumul de intoarcere, tanarul rasuceste pe toate fetele tesatura incalcita a ascensiunii lui Hitler. Are teoriile lui despre al doilea razboi mondial. Teorii influentate, recunoaste, de cartile lui Viktor Suvorov. Parca-parca se lasa mai tare pe acceleratie. E nerabdator sa ajunga acasa. Nu de foame, desi n-a mancat de dimineata decat niste batoane de soia. Si nici de oboseala. De dor. De cand a inceput nenorocirea asta cu zapezile, a stat prea putin cu baiatul lui si cu sotia. Ajunge acasa pe la doua dimineata. Invarte cheia usor, cu precautie de hot, sa nu-i trezeasca pe ai lui. Si dispare tacut si anonim dupa usa pe care scrie Fam. Capatana Marian. Marian e un tip de la BGS. Salveaza vieti.