Roman-foileton: Paişpe (4)

– Vă domnesc şi eu, domnule sergent-major. Vă rog să îmi arătaţi mandatul. Actul în baza căruia mă reţineţi în postul de poliţie. Dacă nu cumva e o glumă. Fără mandatul de reţinere, de arestare, de ce-o fi, fără actul ăsta eu ies acum pe uşă şi, dacă încercaţi să mă opriţi, voi fi îndreptăţit să… Adică de ce am fost eu prost să stau aici până acum? Aveţi dreptate în privinţa vizei de flotant, pentru asta am acceptat să vin la post la ora asta. Ştiu că aşa e legea. E o lege proastă, după părerea mea, dar asta nu contează, fiindcă e făcută ca să mă urmărească statul pe mine unde stau eu mai mult de două săptămâni, sau cât e termenul… treaba mea unde stau, e democraţie, nu? Eu trebuie să o respect, aşa proastă cum e, iar dumneavoastră trebuie, tot aşa, să o respectaţi şi să o apăraţi. Legea vă spune că nu mă puteţi ţine aici fără mandat.

– Înseamnă că nu cunoaşteţi legea, domnu’ ziarist. Legea îi permite organului să vă reţină douăşpatru de ore pentru cercetări, pentru clarificări…

– Clarificări la ce? Ce să cercetaţi? Dar eu n-am făcut nimic!
– Noi, aici, nu cercetăm nimic. Ordinul e să vă reţinem şi să vă ducem la Iaşi. Nici la Botoşani n-aţi făcut nimic?

– Nu, răspund fără ezitare. Nimic pentru care aş putea avea de-a face cu poliţia. Nu am luat nicio amendă în viaţa mea. N-am mers nici măcar o staţie de autobuz fără bilet. Când n-am avut bani de bilet, am mers pe jos – vedeţi ce picioare viguroase am? N-am furat, n-am dat în cap la nimeni, pentru ce să fiu reţinut?

– Nu ştiu. Uite, stai jos să îţi arăt ceva, mă tutuieşte el din nou, revenind la un ton mai cald, amical. Poate îţi aminteşti ce ai făcut.

Ne aşezăm. El deschide registrul în care s-a tot chiorât Milică. Îndreaptă foile cu palma, citeşte ceva în gând… Îmi zice că uite, aici scrie că trebuie să te reţinem şi să te predăm… Mi-a spus că îmi arată, dar nu-mi arată nimic, citeşte el ceva din registru.

– Nota telefonică numărul… Asta, vezi, e o notă telefonică din data de azi, 8 mai 1992, primită de la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Iaşi. Prindeţi şi reţineţi pe numitul… adică tu… aşa… să fie predat IJP Iaşi. Avem informaţii că se ascunde la locuinţa socrilor săi din satul Cozia, comuna Costuleni.

Văd, peste mâna poliţistului, nota telefonică din registru, patru rânduri cu un scris poticnit, aproape ilizibil; ceea ce pare să fie numele meu, cu majuscule, e subliniat şi încercuit cu pixul. Nota, îmi spune Costică, a fost recepţionată de poliţistul cel nou. N-are el un scris prea frumos, dar nu asta e important. Poliţistul nu e învăţător, el trebuie să pună mâna pe infractori, nu să le predea caligrafia.

Cum adică mă ascund? Mi-a rămas asta în minte din ce a silabisit subofiţerul. Cineva mă caută – pentru ce? – şi eu mă ascund. La locuinţa socrilor din comuna Costuleni.

– Mă scap pe mine. Vreau la veceu!
Atât pot să spun.
Mă ştiu: îmi vine de fiecare dată când am emoţii.

Simt pe obraz palma lui Ţucu, antrenorul de lupte greco-romane de la casa de copii. Şi încă una. Vin la pachet, legate una de alta. S-a anunţat că urmează să intru pe saltea şi tocmai acum m-a apucat pişatul. Mereu se întâmplă aşa. "Mă scap pe mine. Vreau la veceu!”, îi spun antrenorului, încă ameţit de lovituri. S-au dus amândouă până în degetele de la picioare, ca o descărcare electrică, şi acum se întorc lin în sus, cu un ocol prin stomac, şi îmi ard obrajii. Nu mai e timp să ajung până la vestiar. Antrenorul mă apucă de ceafă ca pe un motan şi mă împinge în colţul sălii de concurs, lângă nişte manechine rezemate de perete. Stau în poziţii bizare, cu căpăţânile de câlţi căzute pe spate, cu mâinile boante, descusute. Mă aşez în dosul manechinelor, îmi încordez muşchii, mă sforţez cât pot. Nu iese mai mult de o picătură, dar senzaţia de iminenţă a trecut. "Aşa faci de fiecare dată. Eşti un fricos, un pişorcos. Marş în saltea şi omoară-l pe ăla, rupe-i gâtul”, îmi strigă Ţucu. Ajung în centrul saltelei anesteziat de spaima că mă voi scăpa pe mine chiar în timpul luptei. Nici nu îmi văd adversarul. Urmăresc cu toate simţurile cum creşte din nou nevoia să urinez. Arbitrul fluieră. În aceeaşi clipă sunt trântit pe saltea. Tuş. Aş fi putut să-l bat. Sunt mai puternic decât el. Însă eu nu sunt un luptător, nu-mi vine să-i rup gâtul. Ţucu mă aşteaptă la marginea saltelei şi mă face ghem cu un dos de palmă peste gură şi cu, imediat, un şut în fund. E tehnica lui. Mereu ne spune că, după ce ne dă câte una peste bot, trebuie şi un şut în cur, ca să nu iasă durerea, să rămână în noi şi să ne călească.

Poliţistul deschide uşa larg şi-i strigă din prag lui Milică să stea la poartă, că iese cu mine la veceu. Rămâne câteva clipe în uşă, cu gâtul întins spre ieşire, până îl vede pe Milică aşezându-se la post în poarta postului de poliţie, acum îmi face semn să ies. Se lipeşte cu spatele de uşor şi îmi face loc să trec pe lângă el sugându-şi burta, cu o mână pe tocul pistolului. Printre degetele cioturoase, cu unghii de cioc de gâscă, mă fulgeră strălucirea metalică a armei, o privire cruntă zvârlită pe sub pleoapa uscată a tocului de piele cafenie. Deci a pus la cutie doar pistolul lui Milică, pe al lui şi l-a păstrat.

Păşesc în hol. Câţiva paşi până la ieşire. Costică vine în spatele meu. Îmi  spune să o iau la dreapta, apoi înainte pe lângă perete. Veceul e în spatele clădirii. Trec printre straturi cu ceapă şi salată, aliniate perfect, milităreşte, plivite de-a mărunţelul. Nu e mâna legii aici, e mână migăloasă, de femeie. Ori nevasta poliţistului, care stă în apartamentul de la etaj, deasupra postului, ori vreo femeie din sat tocmită să îngrijească de grădină. Uite că şi, la poliţie, cărăruşa până la veceu e pavată tot cu dale de beton de la canalele de irigaţii. Or fi de-alea confiscate. Altă grijă n-am acum, decât salata poliţiştilor şi canalele de irigaţie.

Veceul e făcut din pereţi de beton prefabricaţi. Prin găurile din tencuială se văd, la colţuri, mustăţile de fier sudate. Cabinele nu au uşi, dar sunt protejate de alt perete de beton, nu se vede nimic din afară.

Citiţi:  Roman-foileton:  Paişpe (1), Paişpe (2), Paişpe (3)

Vezi toate episoadele romanului foileton Paişpe