Roman si Melescanu, intre marire si decadere

Cea mai importanta scindare pe scena politica romaneasca de dupa Revolutie ramane ruperea, in 1992, a Frontului Salvarii Nationale (FSN), cand Petre Roman a plecat si si-a facut propriul partid. I-a urmat in 1997, Teodor Melescanu.

In primavara anului 1991, cand puternicul FSN se afla la guvernare si dispunea de o majoritate covarsitoare in Parlament, relatiile dintre prim-ministrul Petre Roman si seful statului, Ion Iliescu, au inceput sa se deterioreze. Masurile promovate de Executivul lui Roman au inceput sa fie criticate dur si sistematic de presedintele Senatului, Alexandru Barladeanu, iar parerile acestuia au fost sustinute de persoane din anturajul presedintelui. A urmat mineriada din septembrie 1991, care a dus la debarcarea Guvernului Roman, iar din acel moment relatiile dintre Petre Roman si Ion Iliescu aproape s-au rupt. Roman a fost numit lider national al FSN si a inceput sa isi construiasca o echipa in interiorul partidului, formata din apropiatii sai - fostii colegi de guvernare.

DESPARTIRE. In martie 1992, FSN s-a rupt, echipa lui Roman castigand conducerea partidului. Sustinatorii lui Ion Iliescu s-au repliat in Frontul Democrat al Salvarii Nationale, cu care au si castigat alegerile din 1992, transformandu-se in 1993 in PDSR. Drumul PDSR nu a mai fost afectat de sciziuni, pana in 1996, cand a pierdut alegerile. Pe de alta parte, FSN, ramas cu Petre Roman la carma, a devenit Partidul Democrat (PD), dar a pierdut alegerile din ’92 si a trecut in opozitie. De atunci, Roman a prezentat despartirea din vechiul trunchi politic drept o adevarata ruptura cu trecutul si o optiune ferma pentru economia de piata si democratie.

De asemenea, el a povestit adeseori - in interviuri si in cartile sale - despre piedicile pe care le intampina in aplicarea reformelor din partea unora dintre apropiatii lui Iliescu. De asemenea, Roman pune inlaturarea sa din functia de prim-ministru, in urma mineriadei din septembrie 1991, tot pe seama fortelor conservatoare, sustinand ca daca Miron Cozma si ortacii sai n-ar fi venit sa devasteze Palatul Victoria, in cateva zile s-ar fi realizat convertibilitatea leului si s-ar fi legiferat trecerea in posesia taranilor a parcului de masini agricole.

REFORMISTII. In timpul legislaturii ’92-’96, PDSR a pierdut cativa parlamentari, dar de-abia dupa ce a pierdut alegerile (in 1996) a avut loc o noua ruptura in partid. La Conferinta Nationala a PDSR din 1997, un grup format din Teodor Melescanu, Iosif Boda, Marian Enache, Viorel Salagean si Mugurel Vintila (toti membri ai staff-ului campaniei prezidentiale a lui Ion Iliescu) a esuat in incercarea de a impune o noua politica. Intentia lor era de a reforma PDSR, dar au intrat in conflict atat cu conservatorii din partid, cat si cu echipa lui Adrian Nastase.

Situatia a devenit transanta in momentul in care, in timpul conferintei, Melescanu a solicitat indepartarea din structurile de conducere ale PDSR a lui Adrian Nastase si a lui Miron Mitrea. Ion Iliescu a refuzat sa medieze conflictul, afirmand ca nu cunoaste "un grup Nastase-Mitrea".

In aceste conditii, Teodor Melescanu s-a inconjurat de nemultumitii din PDSR si a parasit partidul, infiintand Alianta pentru Romania (ApR). Dupa plecarea sustinatorilor lui Melescanu, pana la alegerile din 2000, PDSR nu a mai avut probleme majore, crescand chiar de la an la an, mai ales dupa 2000. Transformat intr-un aspirator al partidelor mici, PDSR s-a unit cu PSDR, in iunie 2001, transformandu-se in actualul Partid Social Democrat (PSD). PSD a continuat inghitirea formatiunilor mai mici, de exemplu Partidul Socialist al Muncii.

ALTERNATIVA

"Desi s-a brodat mult pe aceasta tema, plecarea mea din PDSR nu s-a bazat pe motive personale sau de orgolii. Ea a fost determinata de obiective mult mai ambitioase si anume de a incerca sa oferim o alternativa. Alternativa pe care o putea oferi si PDSR, daca se accepta ideea de aripi, curente de opinie" - Teodor Melescanu, 1999

NARAVURI

"De palme sigur nu putea fi vorba, dar cutitul mi l-a bagat pe la spate in septembrie ’91, isi aduce aminte toata lumea. De altfel, Ion Iliescu este definitiv intors spre trecut. Omul asta nu a reusit nici dupa 11 ani sa se adapteze la institutiile si spiritul democratic, are un spirit de activist, cu toate naravurile lui" - Petre Roman, 2000

PETRE ROMAN: SUISURI SI COBORASURI

Partidul Democrat, aflat sub bagheta lui Petre Roman, era considerat, pana la detronarea acestuia de Traian Basescu, una dintre cele mai disciplinate formatiuni politice de pe scena politica. Singura dezertare sonora din PD de pana in 2000 a fost a lui Adrian Severin, care i-a parasit pe democrati impreuna cu Octavian Stireanu si Adrian Vilau. De-abia din toamna anului 2000, cand Basescu a preluat conducerea PD, au inceput problemele pentru PD. Un numar mare de parlamentari democrati a parasit partidul in favoarea partidului de guvernamant, printre ei numarandu-se atat apropiati ai fostului lider, cat si persoane care se luasera in furci cu Basescu si il acuzau de dictatura. Desi Roman supravietuise cu succes despartirii de Ion Iliescu, ramanand in prim-planul politic ca presedinte al Senatului si apoi ca ministru de Externe, cariera sa politica a intrat intr-un con de umbra din momentul in care a fost dat la o parte de la conducerea PD. Ramanand un simplu senator, Roman s-a ocupat in principal de fondarea unui nou partid - Forta Democrata, al carui presedinte este in prezent. Noul proiect politic a fost aruncat pe piata la sfarsitul anului 2003, Roman amanandu-si pana in ultimul moment demisia din PD. Totusi, Forta Democrata nu da semne ca ar fi bine primita de electorat, rezultatele obtinute la alegerile locale retezand elanul de marire al sustinatorilor lui Roman. De altfel, o eventuala candidatura a acestuia la Presedintia Romaniei s-ar solda cu un rezultat la fel, daca nu chiar mai slab, precum cel din 2000.

ION ILIESCU, LIDER PERPETUU TIMP DE 14 ANI

Ion Iliescu este, printre politicienii nostri, un caz special. Este unul dintre putinii primi demnitari ai epocii postcomuniste care nu a cazut in anonimat. Dintre toate personalitatile rasarite din neant la momentul decembrie ’89, dintre membrii primului Parlament sau dintre sutele de ministri de pana acum, nimeni nu-si mai aminteste mai mult de 10-20 de nume. Pe cand Ion Iliescu a fost, din decembrie 1989 pana in iunie 1990, presedinte CFSN, deci al Romaniei, apoi presedinte ales intre 1990-1992 si intre 1992-1996, lider al principalului partid de opozitie din 1996 pana in 2000, cand s-a intors la Palatul Cotroceni, pentru un ultim mandat prezidential. Iliescu a supravietuit cu bine ruperii FSN (in ’92), mineriadelor si scandalului Adrian Costea (in 2000). Pe perioada ultimului mandat, Cotroceniul a devenit un loc de pelerinaj pentru toate partidele politice, Iliescu chemandu-i pe toti liderii politici pentru a se sfatui. Dar atitudinea paterna a presedintelui nu a exclus unele "jumuleli" ale liderilor PSD, pe care timp de patru ani i-a coordonat din umbra. Cele mai multe dintre deciziile luate de conducerea partidului de guvernamant au primit acceptul lui Iliescu.

TEODOR MELESCANU A AJUNS IN PNL

Desi in 1997 parasea PDSR, pe care-l caracteriza drept "un partid bolnav", liderul Aliantei pentru Romania (ApR), Teodor Melescanu, se arata, la doar trei ani, dispus sa participe la o guvernare social-democrata dupa 2000, alaturi de PDSR si PD. Dar nu a fost sa fie, iar norocul nu i-a suras nici in momentul in care a candidat la Presedintie. Desi, inainte de alegerile din 2000 prim-vicepresedintele PDSR Adrian Nastase il considera cel mai redutabil adversar al lui Ion Iliescu, Melescanu nu a obtinut decat 1,91% din voturile romanilor. Dupa 2000, liderul ApR a facut nenumarate apeluri la "coagularea opozitiei pentru a oferi o alternativa la PSD". In februarie 2002, partidul sau, si implicit el au sfarsit printr-o fuziune prin absorbtie cu Partidul National Liberal. In PNL, Melescanu a obtinut functia de vicepresedinte al partidului in urma negocierilor de fuziune.