x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special România, buricul pămîntului

România, buricul pămîntului

de Carmen Vintila    |    07 Apr 2008   •   00:00
România, buricul pămîntului

JURNALUL DE SUMMIT AL JURNALULUI NAŢIONAL
Noi, românii, ne-am crezut tot timpul buricul pămîntului. Dar, din păcate, acest lucru n-a fost adevărat aproape niciodată. Pînă la Summit-ul NATO, cînd mai-marii lumii au fost prezenţi la Bucureşti, însoţiţi de mii de ziarişti. În sfîrşit, putem spune că România a fost buricul pămîntului şi că, pînă la urmă, mîndria noastră, care nu s-a bazat ani de-a rîndul pe nimic, a fost justificată abia acum.


Pentru trei zile, cît a ţinut Summit-ul NATO, România a fost buricul pămîntului. Pentru învinşi şi învingători, pentru gazde şi invitaţi. În mod sigur, ne vor ţine minte Albania şi Croaţia, dar şi Macedonia, Georgia şi Ucraina, soţii Bush, dar şi Vladimir Putin.


Şi, nu în ultimul rînd, şeful Securităţii NATO, Michael Turner Evanoff, care a spus, şi nu ne dorim decît să fi fost sincer, că Summit-ul de la Bucureşti a fost unul dintre cele mai de succes pe care le-a văzut în cei 23 de ani ai săi de carieră. Şi după ce poleiala dată de impactul pozitiv al momentului se va fi dus, România tot va rămîne buricul pămîntului. Fie doar pentru că a găzduit primul cel mai mare summit din istoria Alianţei Nord-Atlantice, cu cea mai mare densitate de personalităţi ale lumii pe metru pătrat. Despre impactul pe care l-a avut acest eveniment asupra lor vă povesteşte fiecare ziarist al Jurnalului Naţional prezent la summit.


CUM AM LUAT AUTOGRAF DE LA PUTIN. Un briefing informal la Camera Deputaţilor, dar şi faptul că am tot scris despre organizare au fost motivele pentru care nu m-a surprins, în prima zi a summit-ului, că ziariştii se pot plimba doar în anumite spaţii, la mare distanţă de cele în care erau oficialii NATO. "Aşa e peste tot", spuneau cei care au mai fost la alte summit-uri. "Nu putem urca cu liftul?", se întrebau alţii, dîndu-şi sufletul pe scările dintre nivelurile S1, P, P1. "Normal că nu... la 3.500 cîţi suntem...", îşi răspundeau singuri. Un lucru vreau să subliniez. Toaletele. Toaletele au fost suficiente. N-a stat nimeni la coadă. Secretarul general al Camerei Deputaţilor, Mihai Unghianu, a calculat corect. I-am putut "servi" pe toţi, fără să fie aduse toaletele ecologice cerute insistent de oficialii de la Bruxelles. Cîteva calculatore în plus n-ar fi stricat, dar, deh, s-a inventat laptopul, s-au gîndit organizatorii.


PUTIN. Ca novici în ale summit-urilor, am rămas surprinşi în dimineaţa zilei de 2 aprilie că numai cameramanii şi fotoreporterii pot ajunge la anumite evenimente. Am aflat ulterior că este un lucru normal şi că unii fuseseră anunţaţi. Aflaţi în punctul cel mai fierbinte al summit-ului, credeam că nu o să facem faţă declaraţiilor, bilateralelor ...N-a fost deloc aşa. Deşi s-a aflat la doar cîţiva paşi de mine, pe Bush n-am avut norocul să-l văd. A, ba da, l-am văzut... la plasmele instalate special pentru noi. Eram anunţaţi pe CCTV, canalul de televiziune intern, despre conferinţele de presă la care aveam acces. Şi nu multe. După bilaterale nu s-au făcut prea multe declaraţii. De fapt, cred că premierul Tăriceanu a fost singurul... În concluzie, cele mai multe informaţii nu de la Parlament au plecat. ...Singura excepţie... preşedintele rus, Vladimir Putin, care a ţinut o conferinţă de presă la care nu mulţi se aşteptau, în locul lui fiind anunţat ministrul rus de Externe. A fost primit cu aplauze într-o sală plină. S-au dus şi doi, trei ziarişti de la aceeaşi publicaţie, pentru că nimeni nu voia să-l "scape" pe Putin. În drumul său spre sala de conferinţe s-a oprit preţ de cîteva secunde în faţa grupului de ziarişti aflaţi în dreptul uşii care ne despărţea de zona dedicată oficialilor. Noi aşteptam să fim preluaţi de SPP şi duşi la declaraţia ce urma să fie făcută de Evanoff. Şi, pentru că s-a oprit, i-am întins, prin uşă, printre cameramanii care-l filmau, agenda pentru un autograf. Bine că a înţeles de ce i-am dat-o şi n-a plecat cu ea crezînd că i-am făcut-o cadou. Mai ales că, de emoţii, i-am dat-o închisă şi nu-mi mai aduc aminte ce i-am zis. Dacă i-oi fi zis ceva... A deschis-o ajutat de unul dintre şefii de servicii secrete... Şi mi-a dat.


MAE. Ce nu mi-a plăcut la acest summit a fost comunicarea pe care MAE a avut-o cu presa. Persoanele de contact de la minister nu răspundeau la telefon, deşi MAE a fost principal organizator şi de acolo trebuia să primim cele mai multe informaţii. Cardurile pentru fotoreporteri pentru accesul la evenimentele de a doua zi le primeam seara târziu, după ce încingeam telefonul. O dată am avut neplăcuta surpriză să nu primim decît un card. Cel mai neplăcut a fost cînd, entuziasmaţi că putem participa la programul special organizat pentru soţiile oficialilor, am aflat în curtea Muzeului de Artă că noi nu putem intra să asistăm la prezentarea despre România făcută doamnelor NATO de actriţa Maia Morgensten. Am stat o oră afară, în frig. Figura s-a repetat şi la Muzeul Satului. Am fost aduşi cu o oră şi jumătate mai devreme decît primele doamne şi băgaţi în ţarcul special amenjat pentru noi. Nu ne-a însoţit nimeni de la MAE să putem trage pe cineva la răspundere, iar la telefon bineînţeles nu s-a răspuns... La salonul BNR şi la prezentarea de modă a Lizei Panait, presa nu a mai avut acces. Tot MAE a făcut un secret din cadourile de protocol pe care le-au primit şefii de stat, precum şi meniurile acestora. Ni s-a promis că vom afla după summit. Şi pentru că acesta s-a terminat, aşteptăm cu interes.


DINEURI. Şi dacă oficialii au avut pregătite dineuri la Cotroceni, Palatul Victoria, cei 3.500 de ziarişti au petrecut la Parlament. Preşedintele Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, şi cel al Senatului, Nicolae Văcăroiu, au fost gazdele. Cu numele, că prezenţi nu au fost nici unul, ceea ce a stîrnit nemulţumirea ziariştilor străini. Deşi le-a plăcut foarte mult mîncarea şi au dănţuit pe melodiile Loredanei Groza, dar şi pe unele populare, jurnaliştii străini ar fi fost mai mulţumiţi dacă gazdele le-ar fi arătat "mai mult respect".



Prin sticlă, dincolo de sticlă

  • de Dana Piciu
A fost un summit nefericit. De cînd sunt ziarist, în această ţară prăpădită, mi-a fost dat să trăiesc mai mari emoţii profesionale decît la măreţul summit. Faptul că s-au perindat la cîţiva metri de mine atîţia oameni importanţi, iar eu eram în spatele paravanului, mi-a adus doar frustrare. Nu! N-am avut nici cea mai vagă senzaţie că lîngă mine se scrie istoria. Din raţiuni de securitate, de protocol, ziariştii au fost ţinuţi în rezervaţie şi istoria a trecut la cîţiva metri pe lîngă ei. Protocolul nu ne-a permis să participăm la lucrările summit-ului, doar o parte din ele au fost transmise pe televiziunea cu circuit închis din Palat. Protocolul a făcut din ziarişti simpli telespectatori, deşi puteau fi cel puţin martori oculari. Dar ce să faci dacă aşa e protocolul? M-a frapat cuminţenia ziariştilor străini. Ei nu sunt atît de însetaţi să pipăie evenimentul, aşa cum suntem noi, românii. Mi-a lipsit faptul că nu am avut pe cine hărţui cu întrebări, că n-am avut cui să-i înfig reportofonul în gură, că nu am avut după cine să alerg pentru o declaraţie, că nu a avut cine să mă lămurească atunci când nu am înţeles ceva. Şi asta a lipsit tuturor jurnaliştilor români. De câte ori întîlneam un coleg, aceeaşi dezamăgire în priviri: "N-ai de ce să te legi. Nu iese nimic". Palatul Parlamentului, cel care mi-a devenit o a două casă, nu mi-a oferit nimic în aceste trei zile de summit, aliaţii l-au confiscat. Mi-au rămas doar cîteva mărunţişuri pe care aş putea să le reproşez organizatorilor.

Nici o conferinţă de presă nu a început la ora la care a fost anuntaţă, întotdeauna discuţiile se prelungeau şi conferinţele se amînau. N-am înţeles nici în ziua de azi de ce o expoziţie care practic deschidea summit-ul a fost semisecretă, iar la ea nu au participat decît vreo patru agenţii şi televiziuni de la noi. Cît despre suvenirurile tradiţionale pe care ţi le puteai cumpăra de la summit: ofertă limitată şi produse indecent de scumpe. M-a uimit faptul că, deşi nu au fost aduse toalete ecologice, nu am prins coadă la wc decît o singură dată şi atunci nu am stat mai mult de trei minute.

CONTROLUL. Mare mi-a fost mirarea cînd, la trecerea prin filtrul forţelor de ordine, mi s-a cerut să-mi scot haina, cureaua de la pantaloni şi ceasul de la mînă. Am trecut prin filtru ţinîndu-mă de pantaloni, să nu rămîn fără ei. Desfăşurarea de forţe din Parcul Izvor nu a reuşit să mă impresioneze în aşa măsură cum a făcut-o maidanezul care scăpase ochiului vigilent al primăriei. Stătea tolănit pe burtă, în iarbă, fără nici o grijă şi în maximă siguranţă şi din cînd în cînd mai deschidea un ochi somnoros. Şi cum să nu se simtă în siguranţă cînd la numai cîţiva paşi îl veghea un cîine poliţist, care se afla în timpul serviciului?

PRESĂ. Ziariştii străini m-au enervat la culme: nişte monumente de profesionalism şi mult mai bătrîni ca noi. Nu tu fătuci, nu tu analişti, toţi ştiau tot ce trebuia să ştie, nu aveau nelinişti, nu se agitau, nu se bucurau, nu se întristau, nu vărsau cafeaua pe birou, nu ridicau vocea, nu îşi povesteau zgomotos unul altuia aventurile, iar seara picau de oboseală cu capul pe birou sau lungiţi pe cele cîteva fotolii de la P1. Se conectau la prize şi vorbeau singuri timp de 2-3 minute ca apucaţii, cu voce scăzută, fără punct şi fără virgulă. Toţi pronunţau corect Bucureşti. Singurii care au ieşit din tipar au fost ziariştii macedoneni, care au părăsit răzvrătiţi conferinţa de presă în care au fost anunţaţi că nu sunt invitaţi în Alianţă. Cînd au plecat, în viteză, au luat şi un snop de reportofoane de-ale noastre.

PERSONALITĂŢI. Mi s-a părut drăguţ faptul că purtătorul de cuvînt al NATO, James Appathurai, un fel de Bogdan Olteanu, dar în varianta full option, a venit relaxat şi zîmbitor în zona presei cînd a fost chemat să dea o declaraţie la nu ştiu ce televiziune. A propos de Bogdan Olteanu. Tocmai în perioada summit-ului şi-a găsit să plece în delegaţie în Indonezia. Nu a fost prezent nici la recepţia pe care a oferit-o ziariştilor. Acelaşi tratament şi din partea lui Nicolae Văcăroiu, doar că el era în ţară. Doar două mari personaje, Iuşcenko şi Putin, din cele 62 care au participat la summit, au trecut pe lângă mine. În rest, n-am văzut pe nimeni decît la televizor sau în sala de conferinţe. Preşedintele rus mi s-a părut fascinant. Nu înţeleg cum un om atît de scund poate să-i domine pe toţi cei din jur prin atitudine. Mi-a fost destul să-l văd pentru cîteva secunde pentru a-mi da seama că nu Bush conduce lumea.



Cu ochii-n plasme

  • de Lavinia Dimancea
Două zile (primele) am mers la summitul NATO de la Palatul Parlamentului şi a fost enervant. Sinistru, spunea o colegă, şi ea ziarist de politică internă. A fost enervant, pentru că de dimineaţă pînă seara zăceai în zona amenajată pentru jurnalişti şi te zgîiai la plasme să vezi ce zice Bush ori Scheffer în deschiderea reuniunilor sau să afli cînd o să te lovească norocul cu o conferinţă de presă, singurul "eveniment" din tot summit-ul la care reporterii au avut acces. În sala marilor reuniuni nici vorbă să intri vreo clipă, uşa fiind deschisă, dar şi acestora pentru scurt timp, doar poolurilor (am învăţat şi noi la summitul ăsta ce-s alea: grup restrîns de cameramani şi fotoreporteri).

Prima zi a fost cruntă: după ce am asistat la revolta jurnaliştilor români că au venit degeaba la summit din moment ce nu au acces la evenimente, la final, m-am mulţumit cu anunţul a cinci conferinţe de presă susţinute de partea română, care nu au avut loc, cu alte două ale oficialilor NATO şi cu conferinţa în direct de la Neptun Bush-Băsescu. A doua zi am continuat să ne holbăm cu draci şi nervi la plasme şi, cum aveam misiunea de a urmări tot ce face şi zice delegaţia română, am încheiat cu satisfacţia că, din cele patru conferinţe de presă, au avut loc măcar două – Băsescu şi Tăriceanu (dreapta). În rest, pe Bush, în carne şi oase, nu l-am văzut, nici pe Condoleezza… La restaurantul Parlamentului de la S2, mîncarea a fost proastă, fumatul în clădire interzis, lifturile nu au funcţionat, la Info Desk adesea găseai vid de informaţii, calculatoare au fost pe apucate, reprezentanţi ai organizatorilor uneori nervoşi, alţii neştiutori, sună-l p-ăla că ştie, el se ocupă, "noi abia astăzi ne-am împărţit sarcinile", "uitaţi-vă pe ecrane că acolo sunt afişate toate noutăţile, noi le aflăm abia apoi"…


Suspect la Cotroceni

  • de Andreea Caşcava, Petru Zoltan
Palatul Cotroceni a fost cel mai bine păzit loc de pe planetă în perioada desfăşurării dineului de lucru al şefilor de stat din ţările membre NATO. Străzile adiacente palatului au fost împînzite de SPP-işti civili. Pentru mai multă siguranţă, Bulevardul profesor dr Gheorghe Marinescu, din faţa Palatului Cotroceni, a fost închis traficului, iar pietonii "suspecţi" luaţi la întrebări de poliţiştii şi jandarmii, postaţi din 50 în 50 de metri. Suspect era orice cetăţean cu geantă sau cu vreo pungă plină de cumpărături.

ACTELE LA CONTROL. La intrarea pe Bulevardul Gheorghe Marinescu, am fost oprit de un poliţist "top model", transferat în Bucureşti pe perioada summit-ului. Mi-a cerut actele de identitate. I-am prezentat acreditarea, pe care a întors-o pe ambele părţi, să se convingă în sinea lui că nu-i falsă. Dacă a văzut că acreditarea nu-i falsă, a cerut şi buletinul, să-şi noteze datele. Un alt cetăţean, şi el "suspect", a fost luat la întrebări de o patrulă de jandarmi pentru că nu avea asupra sa actul de identitate. Motiv pentru care a fost "pasat" rapid către o altă patrulă, pentru a fi verificat mai amănunţit. Prin staţia unui poliţist sibian, şi el "tras prin inel", se auzea vocea unui agent care avea o mare dilemă: "Şefu' ... din Palatul Cotroceni a ieşit o maşină de la MAE şi vrea să meargă spre Parlament. Ce ordonaţi?". Nervos, şefu' îi răspunde: "Domne', n-am mai discutat odată? Dacă are ecuson verde, lasă-l să treacă!". În acest timp, venea coloana oficială a Angelei Merkel care avea o întâlnire cu preşedintele Traian Băsescu.

ÎN AŞTEPTARE. În apropierea Cotrocenilor n-a existat nici măcar picior de pisică anti-NATO. Organele vigilente au avut grijă ca nimic să nu perturbe liniştea demnitarilor. Nici un curios n-a stăruit mai mult de cîteva secunde în zonă. Singurii care au îndrăznit să-l aştepte pe Bush au fost un baieţel de 12 ani şi cîinele său Max. Nimic suspect. L-am întrebat pe băieţel de unde ştie el că vine Bush şi ne-a replicat că l-a informat o mătuşă. Două ore l-au aşteptat pe Bush, apoi s-au plictisit şi au plecat. Ssst! Linişte...



Stelele României

  • de Marin Raica
Felicitări, doamnelor şi domnilor, dragi camarazi, marea misiune comună care ne-a fost încredinţată a fost îndeplinită cu succes. De aceea, pentru "faptele de arme" se decretează înaintarea în grad a jandarmilor care au strigat "ce tupeu românesc ai în tine, băi....." agenţilor, agentelor care au legitimat un număr-record de participanţi la summit, chiar dacă uneori răspunsul ajungea după o juma de oră, "vulturu" nu mai făcea faţă accesărilor repetate, reporterilor, reporteriţelor care au raportat de la post şi pe post, postarea maidanejilor în faţa hotelurilor unde trebuiau să sosească dintr-un moment într-altul oaspeţii de seamă sau chiar şi acelora care au şifonat lenjeria din patul pregătit pentru Bush sau Putin, fotoreporterilor şi cameramanilor pentru că au format multitudinea de turme care erau băgate dintr-un ţarc în altul, învăţînd dacă nu au făcut-o pînă acum să aştepte, ofiţerilor, ofiţerelor, ofiţeritelor sau of……. tuturor purtătorilor de perfuzie care le atîrnă după ureche.

×
Subiecte în articol: nato eveniment bush presa i-am summit