România, Ceuşescu şi Primăvara de la Praga

Iată o carte care apare la un deceniu după redactare sa şi la peste patru decenii de la evenimentele la care face vorbire. Cartea se numeşte "1968. Primăvara de la Praga. Documente diplomatice. Ianuarie 1968- Aprilie 1969"(*) şi a fost lansată, recent, la Fundaţia Europeană "Titulescu".

Ediţia, alcătuită de Dumitru Preda, reuneşte 323 de documente din fondurile Arhivelor Ministerului de Externe al României, care văd pentru prima dată lumina tiparului în versiune integrală.

Arma inteligenţei. În Prefaţa, sugestiv intitulată: "România în Primăvara de la Praga", Prof. dr. Adrian Severin consideră că unul dintre meritele principale ale cărţii este acela că "se referă la meritele diplomaţiei în promovarea unei agende politice curajoase. Diplomaţia poate compensa handicapuri politice, economice sau militare. Spre deosebire de armata propriu-zisă diplomaţii români au constituit întotdeauna-lucrarea de faţă o demonstrează cu prisosinţă  o armată aflată în permanentă campanie. Pe deasupra ideologiilor, această armată a avut mereu un singur Dumnezeu  ţara".

La rândul său, regretatul Cristian Popişteanu, aflat, în august 1968, în tranşeele rezistenţei pragheze, scrie: "Unul dintre factorii cei mai importanţi ai marii crize din relaţiile internaţionale din mai '68 a fost, însă, România. Ţara noastră s-a ilustrat, prin întreaga ei politică faţă de această criză, drept unul dintre principalii actori ai scenei europene şi mondiale.

Poziţile adoptate, rând pe rând, de România, din ianuarie-februarie până în august  septembrie aceluiaşi an, faţă de URSS, au generat o înăsprire şi o tensiune gravă a relaţiilor româno-sovietice, ceea ce avea ca efecte secundare automate o răcire a raporturilor cu Ungaria, RDG, Bulgaria, Polonia (într-o mai mică măsură), state ce se aliniau Moscovei faţă de evenimentul "Primăverii de la Praga".

La baza poziţiei legitime şi de un curaj ieşit din comun a României, s-au aflat: ceea ce tot Cristian Popişteanu a denumit printr-o formulare expresivă: "promptitudinea şi acurateţea, curajul şi fermitatea demersului diplomatic românesc faţă de «Primăvara de la Praga» ".

Astfel, după ce într-o primă etapă diplomaţii români au dat semnale certe asupra semnificaţiilor principale ale mutaţiilor produse pe scena politică a Cehoslovaciei după venirea la conducerea Partidului comunist a reformiştilor lui Dubcek, ca şi asupra reverberaţiilor complexe ale acestor evenimente în cercurile de putere din statele socialiste, dar şi din Occident, inclusiv din Statele Unite, ulterior, aceştia vor deveni atenţi la nuanţele noi care apăreau în discursurile unor anumiţi factori de putere şi decidenţi.

La 4 mai 1968, ambasadorul României la Roma, Cornel Burtică, informează MAE despre poziţia conducerii Partidului Comunist Italian (PCI) faţă de situaţia din RSS Cehoslovacă şi (atenţie!) despre "posibilitatea unei intervenţii sovietice în acestă ţară". Aşadar, cu mai mult de trei luni înaintea invaziei!:"Tovarăşii din conducerea PCI au analizat situaţia şi au ajuns la concluzia că există pericolul unei intervenţii externe." Iar, la 17 mai 1968, ambasadorul român la Berlin informa ministerul de externe despre " îngrijorarea" pe care o provoacă "pericolul extern" - a se citi: venind dinspre Cehoslovacia-, "asupra securităţii unor ţări socialiste" a se citi:R D Germană, URSS şi Polonia.

După cum este firesc, un spaţiu amplu ocupă în carte momentul 21 august 1968 şi, în mod deosebit, ecourile cuvântării lui Nicolae Ceauşescu la adunarea populară din Capitală. Din multitudinea aprecierilor pe care cele mai importante cercuri politice din întreaga lumea le aveau la adresa poziţiei României faţă de "invazia armatelor celor cinci state socialiste", reţinem drastica declaraţie a Preşedintelui Lyndon Johson din seara de 30 august 1968, prin care cerea Uniunii Sovietice:"să nu asmuţim câinii războiului".

O declaraţie îndelung controversată, uneori negată de-a dreptul, dar asupra căreia, în această carte, aflăm noutăţi pline de tâlc. În comentariul său, Cristian Popisteanu reia câteva amănunte semnificative din memoriile lui Anatoli Dobrânin, fostul ambasador al URSS în SUA. Printre altele, se relatează despre "iritarea" pe care o provocase la Moscova discursul lui Nicolae Ceauşescu şi, în strânsă relaţie, despre informaţiile ce ajungeau la Casa Albă în legătură cu mişcările de trupe ale sovieticilor la graniţa cu România.

În aceste împrejurări, preşedintele Johnson l-a convocat pe secretarul de stat, Dean Rusk, care avea deja pregătit un mesaj pentru Kremlin:"În numele omenirii, vă cerem să nu invadaţi România, întrucât consecinţele vor fi imposibil de prevăzut".

"Cuvântul de ordine" al Generalului de Gaulle. O atenţie aparte merită documentul nr. 285. Mai precis, telegrama ambasadorului Constantin Flitan referitoare la întâlnirea cu Andre Malraux, ministru de stat pentru probleme ale culturii. La 16 septembrie, ambasadorul român face o vizită marelui scriitor, unul dintre oamenii de nedezminiţită încredere ai Generalului, prilej cu care demnitarul francez îi declară diplomatului român că "participarea sa ( a lui A. Malraux n.n.) la recepţia de la ambasada română cu prilejul zilei de 23 August a constituit o plăcută îndeplinire a unei sarcini pe care Generalul de Gaulle, personal, i-a încredinţat-o."




"În zilele dificile după ocuparea Cehoslovaciei  îşi continuă relatarea ambasadorul Flitan , şi când situaţia României era ameninţată, Generalul de Gaulle a dat "cuvânt de ordine" să se multiplice manifestările de simpatie faţă de ţara noastră." De bună seamă, pentru General prevalau impresiile din vizita în România, dar, ţinea să precizeze Andre Malraux:"Preşedintele Franţei are suficientă experienţă pentru a nu fi copleşit de impresii uşoare şi nejustificate".

O idee cu care nu suntem obişnuiţi. "Din lucrarea de faţă  notează. Adrian Severin  se desprinde o idee cu care nici românii şi nici restul lumii nu sunt obişnuiţi  România poate conta decisiv în mecanismul echilibrului de forţe." Şi, mai departe:" Acţiunea externă a României poate fi apreciată ca pozitivă sau negativă, dar, în orice caz, este semnificativă. România nu face parte din rândul puterilor care nu contează.

Defecţiunea românească (condamnarea curajoasă, în august 1968, de către România a interveniţiei armate a "statelor frăţeşti", care a înăbuşit în sânge Primăvara de la Praga n.n) a demonstrat că destinderea este preferabilă confruntării între blocurile ideologice adverse, blocuri care se puteau şi cana reciproc, dar nu se puteau distruge reciproc. Drumul de la Praga la Helsinki, de la Helsinki la Gdansk şi de la Gdansk la Zidul de la Berlin a trecut obligatoriu prin Bucureşti. Puţini şi-o amintesc, din păcate."

Amară concluzie! Cu titlu de exemplu:în mai toate evocările şi reconstituirile documentare consacrate evenimentelor din Cehoslovacia anului 1968, referirile la poziţia României şi a lui Nicolae Ceauşescu, sunt, de regulă, izolate şi sumare, iar, mai nou, lipsesc cu desăvârşire.

În special se cuvine menţionată situaţia relatată de către europarlamentarul Adrian Severin.Atunci când, la una dintre manifestările dedicate, cu un an în urmă, "Primăverii de la Praga", cineva s-a încumetat să aducă în discuţie susţinerea de către România a cauzei cehoslovace cei prezenţi " au reacţionat cu suprindere şi scepticism".

Mai presus de asemenea "omisuni elocvante" rămân,însă, aprecierile pe care le-a formulat, la 40 de ani de la evenimente, fostul Secretar de Stat american, Henry Kissinger, atunci când a fost întrebat dacă, în politica pro-occidentală pe care o afişa, Nicolae Ceauşescu a fost sincer? "Nu am putut fi în capul lui ca să ştiu ce gândea cu adevărat  a răspuns Kissinger-. Nu am, deci, nici un element care să confirme că era pro-occidental în adâncul conştiinţei. Ceea ce sunt, însă, convins ţinând seamă de comportamentul său, este că era pro-român."

România '68 - mit şi realitate. Reprezintă o evaluare corectă, deasupra clişeelor ideologice, încă, "la modă", a poziţiei României şi ale lui Nicolae Ceuşescu faţă de fenomenul denumit generic "Primăvara de la Praga" o încercare de reabilitare a lui Nicolae Ceauşescu? Iată întrebarea la care Adrian Severin dă un răspuns răspicat:"Nici cartea prefaţată şi nici rândurile de faţă nu reprezintă o încercare de reabilitare a lui Nicolae Ceauşescu şi a regimului său. Nu este mai puţin adevărat, însă, că adâncirea cunoaşterii prin cercetarea obiectivă a faptelor istorice demonstrează totdeauna că realitatea este mai complexă."

O analiză a rolului pe care România şi preşedintele său l-au jucat în contextul "Primăverii de la Praga" impune o distincţe clară între mit şi realitate, pe care o reţinem în formularea lui Adrian Severin:"Este evident că defecţiunea PCR faţă de disciplina de bloc sovietic în 1968 este una dintre temeliile cultului personalităţii lui Nicolae Ceauşescu. Orice asemenea cult are nevoie de un mit şi transformă, măcar şi parţial, istoria în mitologie."

"Este indiscutabil că istoria României, în vara şi în toamna pragheză a anului 1968, a dăruit românilor şi lumii un mit arhetipal de incontestabilă valoare. El vorbeşte despre capacitatea federatoare, unificatoare, coagulantă a cauzelor înalte  în mod concret a libertăţii şi demnităţii naţionale  şi afirmă că o putere relativ mică, dar coerentă, poate rezista cu succes unei puteri cu mult mai mari dacă forţa moralei este de partea sa." " Acesta este  conchide Adrian Severin  modelul care trebuie reţinut inclusiv din lectura cărţi de faţă."
Apărută la nu multă vreme după remarcabila sintează "21 august 1968. Apoteoza lui Ceauşescu"( Lavinia Betea  coordonator, Cristina Diac, Florin  Răzvan Mihai, Ilarion ţiu), crestomaţia "Primăvara de la Praga. Documente diplomatice. Ianuarie 1968  Aprilie 1969" este  şi va rămâne, cu siguranţă!  o carte de referinţă despre un moment de referinţă din istoria atât de dramatică şi de greu încercată României şi a Europei moderne. Şi, deopotrivă, o carte care se citeşte pe nerăsuflate

• Ministerul Afacerilor Externe. Direcţia Arhivelor Diplomatice. "1968. Primăvara de la Praga. Documente diplomatice Ianuarie 1968-Aprilie 1969. Ediţie de Dumitru Preda. Cuvânt înainte:Adrian Severin. Studiu introductiv: Cristian Popişteanu. Bucureşti. Editura Mondo-Media. 2009. Volum apărut cu sprijinul Fundaţiei Institutului "Ovidu Şincai"