Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
După 30 de ani de la evenimentele din 13-15 iunie 1990, interesul pentru aflarea adevărului rămâne în continuare viu. Urmările acelor violențe greu de stăpânit nu s-au stins; ele continuă să scindeze societatea în păreri pro și contra privind răspunderea pentru declanșarea lor. Actorii principali ai evenimentelor sunt cunoscuți, dar destinele a mii de persoane antrenate în confruntări, marii anonimi ai istoriei alimentează în continuare marele roman al MINERIADEI 13-15 iunie. Vă prezentăm câteva întâmplări, așa cum au fost consemnate în rechizitoriul Parchetului Militar din 12 iunie 2017 în dosarul penal 47/P/2014.
Rechizitoriul privind evenimetele din 13-15 iunie consemnează în cele 1.979 de file faptele principale menite, în opinia procurorilor, să conducă la clarificarea răspunderii juridice a persoanelor și instituțiilor vinovate de încălcarea legii. Documentul devenit public nu este valabil, din punctul de vedere al magistraților Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru a fi înaintat spre judecare. Orientarea puternic politizată a dosarului spre infracțiunea de crime împotriva umanității este dictată de plasarea acesteia sub criteriul imprescriptibilității, ceea ce nu mai impune un termen pentru finalizarea cercetărilor. Iată de ce epopeea dosarului continuă. Momentan el rămâne un document revizuibil din care fiecare parte își extrage adevărul care îi convine. După ce în ediția anterioară a publicației am prezentat pe larg o cronologie a evenimentelor, continuăm astăzi cu câteva elemente inedite.
Marea convocare, perturbată de Mondialul de Fotbal
În 13 iunie, după orele 12, când începea să se contureze în Palatul Victoria că ”Planul Chițac” se îndreaptă spre eșec, Ion Iliescu și conducerea guvernului trec la o măsură riscantă: apelul la sprijinul populației. În București, mobilizarea susținătorilor politici cădea în sarcina lui NS Stănescu, dar nu s-a reușit aducerea celor 5.000 de oameni ai muncii care trebuiau, conform planului, să asigure ”umplerea” Pieței Universității și un control civil al zonei după intervenția forțeler de ordine. Doar muncitorii de la IMGB au răspuns organizat la apelul FSN, ceea ce era insuficient pentru stăvilirea manifestanților care se regrupau rapid pentru recucerirea terenului pierdut.
De aceea se trece la varianta mobilizării susținătorilor din provincie. Ion Iliescu cheamă personal la telefon liderii din teritoriu pentru a trimite oameni spre București. Dar mobilizarea rapidă, esențială în starea de criză din Capitală, se lovește de un eveniment care capta mai puternic interesul: Campionatul Mondial de Fotbal aflat în desfășurare în Italia.
În după amiaza de 13, milioane de români stăteau cu ochii pe meciuri și nu dădeau importanță chemării spre Piața Victoriei .Ion Iliescu mizează pe județele limitrofe Capitalei pentru a primi ajutor rapid. Dar la Călărași, liderul local era la o în tâlnire de protocol pe malul Dunării cu vecinii bulgari. Abia spre ora 19, reușesc să plece din Călărași autobuzele, care vor ajunge după trei ore în fața Guvernului.
Citește pe Antena3.ro
La fel se întâmplă și cu alte apeluri: coloanele pierd ore bune pentru că se aștepta terminarea meciurilor de la Mondiale. De la Galați, de pildă, garnitura cu 7 vagoane se pune în mișcare abia după ora 20. Greu se mobilizează și muncitorii de la Fabrica de rulmenți din Alexandria sau de la Șantierul Naval Giurgiu. De aceea Ion Iliescu face apel la Armată abia după ora 16, când se vor alarma câteva garnizoane.
Eliberați de Gheorghe Robu, arestați a doua oară!
Intervenția în forță din 13 iunie de la 4 dimineața și în orele imediat următoare a dus la reținerea câtorva sute de persoane. Conform planului, cei reținuți în Piața Universității erau duși la UM 0575 Măgurele, o cazarmă a fostelor trupe ale Securității. În jurul orei prânzului se aflau acolo 276 de reținuți. La ora 14, la Măgurele se transmite ordinul Procurorului General Gheorghe Robu de eliberare imediată a celor reținuți. Locul de detenție improvizat într-un garaj al cazărmii se va goli în câteva ore, după cum s-au găsit mijloace de transport pentru manifestanți, unii răniți după tratamentul contondent.
Ajunși în București, majoritatea celor arestați dimineață se alătură acțiunilor violente de la Poliția Capitalei, Ministerul de Interne, SRI și TVR. În derularea luptelor, mulți dintre cei eliberați de Robu vor fi reținuți din nou, unii se reîntorc sub pază la Măgurele tot în 13 iunie, alții, în zilele următoare. Constantinescu Ionel, grevist al foamei la Universitate, șef la Liga studenților din Politehnică, este arestat a doua oară în incinta televiziunii. Ana Bălășoiu, surprinsă în 13 în corturile la Piața Universității, reia ,”lupta” la Piața Victoriei.
Este reținută și depusă în interiorul Guvernului, de unde reușește să evadeze în noaptea de 14 iunie, cu ajutorul unui militar. Alți camarazi nu vor avea acest noroc. Vor ieși din detenția fără temei după 16 iunie, la terminarea procedurilor de identificare și de prezentare în fața procurorilor. Monica Macovei, procuror atunci la Municipiu, era între anchetatori.
Veniți să apere guvernul, intră pe mâna minerilor!
Tudorel Croitoru a venit de la Galați, alături de colegi de muncă de la Combinatul Siderurgic, să apere guvernul. Ajuns în Gara de Nord, i se dă misiunea să păzească o intersecție unde să controleze mașinile. Era îmbrăcat civil, ca semn distinctiv i s-a pus o panglică albă pe mânecă. Pentru că în intersecție era liniște, se duce cu un coleg să-și ia țigări. Revenit la post dă peste mineri, care îi aplică o bătaie și-l aruncă într-o dubă cu destinația Măgurele.
Va fi eliberat în 21 iunie. În situația lui, căzut din greșeală în cealaltă parte a baricadei, au fost zeci de susținători care au dat curs apelului de sprijinire a guvernului. Vasile Croitoru nu avea partizanate politice, dar umflat de pe stradă de mineri va sta la Măgurele 20 de zile. A spus că e zugrav și a fost eliberat după ce a terminat treaba la mai multe clădiri din cazarmă.
Operațiunea „Ciordeala” sub steag politic
Dănăilă Gheorghe era paznic la PNȚCD. A fost luat de mineri în timpul raidului la partid din 14 dimineața și dus la Măgurele. La audieri s-a declarat fals cu numele Mocanu Emil, căruia îi furase buletinul. Este scos de sub urmărire penală în 10 septembrie 1990 sub numele fals declarat Mocanu. În 12 mai 1992 este surprins când fura o geacă din magazinul Cocor. Apare cu identitatea reală și este condamnat pentru furt. La audierea din 13.04.2016 la Parchetul Militar, Dănăilă, fiul lui natural și al Lenuței, declară că se constituie parte civilă în dosarul Mineriada cu 20 000 euro .
La capitolul părți civile, care solicită daune materiale și morale, recordul pretențiilor îl deține Badea Ion din localitatea Gostavățu-județul Olt, cu pretenții de 5 milioane lei. Bîșu Ion nu pariază pe leu și solicită un milion de euro, la fel și Brediceanu Emil, din seria arestaților cu repetiție. Robert Damian, paznic la PNȚCD, solicită 500.000 euro, la fel ca Bogdan Vasile, aflat la Paris. Cazacliu, victimă a minerilor, solicită o pensie viageră de 1.800 euro lunar, în timp ce Bândar Dumitru, soldat în termen, rănit cu o sticlă în misiune, este parte civilă cu 60 000 lei.
Sunt cazuri în care sunt reclamate jafuri, deposedări de bunuri. Cotea Iulian era cu prietenul lui Aurică atunci când a fost oprit de o patrulă de mineri lângă magazinul Unirea. Spune la Parchet că avea 8.000 de lei la el, ca să cumpere un casetofon. Dan Marton venit în vizită la fratele lui Dan Petre, secretar la Asociația 21 decembrie, reclamă 13.000 lei luați de mineri, iar fratele, alte 30 000 de lei. La capitolul victime ale Mineriadei se înscrie și Cuza Constantin. Aflat în mașina proprie, împreună cu Dima Cornel, a fost oprit în 14 iunie în fața restaurantului Crama Domnească și a rămas fără 450.000 de lei și o brățară de aur, plus marfa din automobil. Cuza a decedat în 2017.
Constantin Dumitru plecase din Lipscani la Gara de Nord să schimbe 700 de mărci și să vândă aur. A rămas fără bani și inele. Un soț declarat victimă susține în fața procurorilor că nevasta lui, C. Maricica, a plecat să-și conducă fratele la gară în 13 iunie 1990 și a revenit acasă în noiembrie, același an. Înscrisurile de la Parchet arată că Maricica, protestatar violent la TVR, fusese eliberată în luna august.
