Sărbătoare: Suirea Domnului la cer şi Ziua Eroilor

În a 40-a zi după Paşte, Domnul Iisus Hristos S-a înălţat la cer, mergînd de-a dreapta Tatălui ceresc. Astăzi, de ziua Înălţării Domnului, la Mănăstirea Neamţ sînt proclamaţi nouă sfinţi români, eveniment la care va participa şi Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Tot astăzi, biserica noastră îi serbează pe Eroii Neamului.

Numită în popor şi Ispas, Înălţarea Domnului este una dintre cele mai vechi sărbători creştine, serbată întotdeauna la 40 de zile de la Înviere, cînd Domnul s-a înălţat la cer. Cele mai vechi menţiuni despre Înălţare ca sărbătoare a Bisericii le găsim în “Constituţiile apostolice”, în scrierea “Despre sărbătoarea Paştilor” a lui Eusebiu de Cezareea şi în jurnalul de călătorie al pelerinei Egeria (secolul al IV-lea). În primele veacuri se serba împreună cu Rusaliile, în a 50-a zi după Paşte, încheindu-se astfel într-un mod solemn perioada pascală.

Separarea celor două mari sărbători ­ Înălţarea şi Pogorîrea Duhului Sfînt ­ s-a produs la începutul secolului al V-lea.

CU FAST. Festivităţile acestei zile erau impresionante în primele veacuri creştine. Aflăm că la Ierusalim slujba se ţinea în Biserica Naşterii din Betleem în aceeaşi zi cu Pogorîrea Sfîntului Duh, Rusaliile. Se serba mai întîi Pogorîrea Duhului în Biserica Martyrion şi pe Muntele Sion, iar pe seară se serba Înălţarea Domnului în biserica de pe Muntele Măslinilor, exact acolo de unde Hristos s-a ridicat la cer sub privirile apostolilor. Pe acest munte, împărăteasa Elena a ridicat o frumoasă biserică în cinstea sărbătorii Înălţării, biserică numită Eleona. Înălţarea se serba cu mare pompă în vremea Sfintei Elena, începînd cu miezul nopţii, cînd se aprindeau foarte multe lumini. Se mai păstrează doar nişte ruine din vechea Biserică Eleona, însă creştinii se adună şi în zilele noastre în număr mare pe Munetele Măslinilor, retrăind momentul Înălţării Domnului prin slujbele săvîrşite în aer liber.

CUVINTE DE SFÎNT. Una dintre cele mai frumoase predici la această sărbătoare a fost rostită în secolul al IV-lea de Sfîntul Ioan Gură de Aur. “Astăzi, la Înălţarea Mîntuitorului la cer, iată ce se zice în istoria Apostolilor despre îngeri: «… doi bărbaţi au stat înaintea lor în haine albe, care au şi zis: Bărbaţi galileeni, ce staţi căutînd spre cer? Acest Iisus, care S-a înălţat de la voi la cer, aşa va veni, precum L-aţi văzut mergînd la cer» (Fapte l, 10-l1). Ascultaţi acum cu luare aminte. Pentru ce vorbesc ei aşa? Nu aveau oare ucenicii ochi? Nu văzuseră ei înşişi ceea ce s-a petrecut? Nu spune evanghelistul că S-a înălţat înaintea ochilor lor? (Fapte l, 9). Pentru ce, oare, s-au înfăţişat atunci îngerii şi le-au spus că El S-a înălţat la cer? Pentru două pricini. Întîi, fiindcă ucenicii erau întristaţi pentru despărţirea de Hristos. Cum că ei în adevăr erau trişti, aflăm din cuvintele Domnului: «Nimeni dintre voi nu mă întreabă: Unde Te duci? Ci, fiindcă v-am spus acestea, întristarea a umplut inima voastră» (Ioan 16, 5-6).

Cînd noi ne despărţim de prieteni şi de rude, ne pare rău. Cum ar fi putut acum ucenicii să nu jelească şi să nu simtă durerea, cînd vedeau că se desparte de dînşii Izbăvitorul lor, Dascălul şi Sprijinitorul cel plin de dragoste, cel blînd şi bun? De aceea li s-au arătat îngerii; ei trebuiau să aline durerea ucenicilor pentru ducerea Domnului de la dînşii, prin făgăduinţa revenirii Lui. «Acest Iisus, care S-a înălţat de la voi la cer, aşa va veni, precum L-aţi văzut mergînd la cer». Vă pare rău că El se ia de la voi, însă nu vă întristaţi, El iarăşi va veni. Aceasta este întîia pricină a arătării îngerilor.

Pentru a doua pricină, nu mai mică decît prima, îngerul a adăugat: «El S-a înălţat», adică S-a înălţat, S-a ridicat la cer. Distanţa era prea mare şi ochii omeneşti nu puteau să privească trupul ce se înălţa pînă a ajuns la cer. Precum o pasăre, care se ridică la înălţime, se ascunde tot mai mult de ochii noştri, aşa şi trupul lui Hristos, cu cît mai sus se ridica, cu atît mai mult se depărta de ochii ucenicilor, fiindcă slăbiciunea vederii nu putea să urmărească lungimea distanţei. De aceea s-au înfăţişat îngerii, spre a încredinţa pe ucenici despre înălţarea Sa la cer, ca ei să nu creadă că El a fost luat la cer ca Ilie. Ilie a fost luat ca un rob al lui Dumnezeu, iar Iisus ca Domn; Ilie cu o căruţă de foc, Iisus a fost luat de un nor, căci şi Tatăl, precum zice Isaia, «şade pe nor» (Isaia 19, 1). Ilie, la înălţarea sa, a slobozit cojocul său asupra ucenicului său Elisei; dar Iisus, după ce S-a înălţat, a făcut să se pogoare asupra ucenicilor Săi darurile Harului şi a făcut nu numai un prooroc, ci mii de prooroci, care au fost cu mult mai mari şi mai slăviţi decît Elisei”. Acesta este, în tîlcuirea Sfîntului Ioan Gură de Aur, înţelesul momentului în care Hristos a intrat în slava Sa.

ZIUA EROILOR. Sfîntul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărît în 1999 şi în 2001 ca în Biserica Ortodoxă Română sărbătoarea Înălţării Domnului să fie Zi a Eroilor şi Sărbătoare Naţională Bisericească. Astăzi, în toate bisericile şi mănăstirile din ţară şi străinătate se face pomenirea tuturor eroilor români căzuţi pe cîmpurile de luptă pentru credinţă, libertate, dreptate şi pentru apărarea ţării şi întregirea neamului. Slujbele de pomenire sînt oficiate după Sfînta Liturghie şi la cimitirele, troiţele şi monumentele dedicate cinstirii eroilor neamului.

“Mulţimea eroilor şi martirilor pe care cu smerenie îi pomenim astăzi demonstrează că poporul nostru a interiorizat taina Crucii şi a Învierii şi a trăit istoria ca pe o Cruce şi o Înviere, suferinţă şi speranţă, întristare şi bucurie, plinind cuvintele Sfîntului Apostol Pavel: “Lupta cea bună m-am luptat, (…) credinţa am păzit. De acum mi s-a gătit cununa dreptăţii” (II Timotei 4, 7). Taina Crucii care se înalţă în slava Învierii este înscrisă pe Stema României, ca simbol al istoriei noastre şi program spiritual permanent. În această zi se cuvine ca mormintele eroilor şi martirilor noştri să nu rămînă fără lumînări şi fără flori, prin care ne exprimăm recunoştinţa şi iubirea rugăciunii mai tare decît moartea, adică legătura neîntreruptă cu cei care şi-au dăruit viaţa lor în trecut pentru existenţa noastră de astăzi. Prin urmare, cu toţii sîntem datori să-i cinstim cu respect şi să pomenim jertfa lor, mai ales în această zi, cînd trebuie să ne redescoperim pe noi înşine ca neam de voievozi creştini şi eroi martiri”, a spus Preafericitul Părinte Daniel într-un cuvînt adresat cu prilejul Zilei Eroilor Neamului.

Încă nouă sfinţi români în calendar

Astăzi, de hramul Mănăstirii Neamţ, în cadrul Sfintei Liturghii săvîrşite de un sobor de ierarhi şi preoţi, va avea loc proclamarea solemnă a canonizării a nouă părinţi cuvioşi care au trăit în ţinutul Neamţului. Cei nouă sfinţi cu care se îmbogăţeşte calendarul nostru sînt: Cuvioşii Simeon şi Amfilohie de la Pîngăraţi (prăznuiţi la 7 septembrie), Sfîntul Cuvios Chiriac de la Tazlău (9 septembrie), Sfinţii Cuvioşi Iosif şi Chiriac de la Bisericani (1 octombrie), Sfinţii Cuvioşi Rafael şi Partenie de la Agapia Veche (21 iulie), Cuviosul Iosif de la Văratic (16 august) şi Cuviosul Ioan de la Rîşca (30 august). La eveniment şi-a anunţat participarea şi Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.