Şeicaru - o voce cu personalitate

Un om şi o chitară. O muzică în care nu regăsim cuvinte goale sau acorduri fără sens. Vasile Şeicaru. Luni, 6 iulie, Ediţia de Colecţie vă dă întâlnire cu Şeicaru.

Dintr-o timiditate ieşită din comun, Vasile Şeicaru cânta în copilărie doar pentru sine. Îndrăgostit de Beatles, de Elvis Presley, Vasile Şeicaru cânta acasă, când părinţii nu se aflau prin preajmă. Trecerea anilor a contribuit la dezlegarea acestui mister care nici astăzi nu poate fi explicat de către artist. Pe când era elev la şcoala generală, părinţii s-au gândit să-i cumpere un acordeon, însă fiul lor nici nu voia să audă. Căpătase o pasiune pentru chitară. "Eram în clasa a VI-a... a VII-a. Era zvon de Beatles, zvon de The Who, de Rolling Stones. În momentul în care am renunţat la acordeon, mama mi-a cumpărat cea mai ieftină chitară", spune Vasile Şeicaru apoi, zâmbind, ne creionează imaginea personajului care l-a fascinat în timp ce cânta la chitară într-un stil propriu, senzaţional: "Exista un personaj în Galaţi, fără dinţi, bâlbâit, care pentru mine însemna extraordinar. Pe el l-am auzit cântând la chitară. Interpreta melodii din repertoriul trupei The Shadows care îl acompaniau pe Cliff Richard. Tocmai rulase filmul «Tinerii», iar el imita chitara electrică, se oprea şi începea să tragă focuri de armă din gură, avea doar un dinte şi zâmbea tot timpul".

PRIMA TRUPĂ
Prima "scenă" pe care a cântat după ce a înfrânt timiditatea a fost pe grămada de lemne din curtea casei unde se mutase cu părinţii săi de pe Strada Domnească, stradă străjuită de tei parfumaţi. "Eu cântam la chitară, un prieten avea cutii din plastic în care punea orez, altul avea tobe de pionier. La 16 ani am avut prima trupă: Atletic. Eram deja la Liceul Sportiv nr. 4 şi începusem să fac sport: atletism", mai spune artistul. Deşi cântă folk, Vasile Şeicaru s-a simţit atras dintotdeauna de muzica rock. "Modul meu de viaţă este rock. Mişcarea rock din anii '60-'70 a însemnat pentru mine enorm. Eram înnebunit după Beatles. La un moment dat am auzit că există o fotografie cu Beatles la vreo 10 km, undeva, în Bădălan. Am plecat de dimineaţă, am ajuns la omul respectiv. M-a lăsat să intru, am îngenuncheat, am atins fotografia aflată pe perete, iar în acel moment am crezut că intru într-o altă lume. Am simţit o anumită vibraţie pe care nu o pot explica nici acum. Omul respectiv nu merita acea fotografie. Mi-a spus: «Mi-a dat-o unu'. Aştia-s buni, cântă cu chitara!». Iar eu ştiam tot. Cum îi cheamă, de ce cântă aşa! Eu am fost hippie în acea perioadă, din peisajul flower-power, fără să-mi dau seama. Mă trezeam decupându-mi jeanşii şi îmi puneam petice de pe capotul mamei. Jucam jocuri cu tablele fără nici un sens", îşi aminteşte Vasile Şeicaru.

LA CENACLU
N-a fost nici o clipă departe de muzică. A devenit solist al formaţiei Cristal. Pasionat de sport, Şeicaru a absolvit apoi Facultatea de Educaţie Fizică din cadrul Universităţii gălăţene. A fost profesor şapte ani până în primăvara lui 1978 când la Galaţi a poposit Cenaclul Flacăra. La Cenaclu numele său a devenit o emblemă. Artistul spune că nu va uita niciodată acele momente memorabile, când iarna, în ciuda frigului, se adunau sute şi mii de oameni, iar vara stadioanele ori sălile de spectacole erau neîncăpătoare. "Am renunţat şi la catedra de educaţie fizică. După ce am apărut la televizor cu melodia «Aruncarea în valuri», multă lume venea la cancelarie, la şcoală. Era atipic să spui «Iubita mea, să ne-aruncăm în mare». Toate poeziile pe care le-a scris Adrian Păunescu au fost senzaţionale, cu un impact deosebit."

"Genul folk e aproape de oameni prin poezia pe care o aduce, prin muzica simplă, dar nu simplistă, prin mesajul care este direct, prin aducerea în faţa oamenilor a sentimentului de iubire şi a adâncimii acestui sentiment"
Vasile Şeicaru

Melodii cu poveste!
Albumul care însoţeşte Ediţia de Colecţie cuprinde melodii îndrăgite din repertoriul arsitului. Cântece fără vârstă, peste care nu s-a aşezat nici o clipă colbul uitării: "Aruncarea în valuri", "Fără tine", "Dacă ninge, vei găsi", "Circul", "Îmbrăţişarea mării", "Imposibila nuntă", "Actorul", "Antiprimăvara", "Dragostea, destin străvechi", "Iluzia", "Romanţă între două trenuri", "Noapte fără anotimp", "Rânduri pentru Moş Crăciun", "Tango retoric", "Ninsorile din gări", "La adio" şi "Citeşte numai la final". Vasile Şeicaru a scris foarte multe cântece îndrăgite de publicul de toate vârstele. Îşi aminteşte însă cu drag de perioada în care era membru al Cenaclului şi de succesul pe care l-a dobândit cu melodiile ale căror versuri poartă semnătura poetului Adrian Păunescu. "Poezia «Aruncarea în valuri» a fost dictată, nu scrisă, cum ar sta un poet să se gândească. Exista o uşurinţă în verisifiare ieşită din comun. Poezia i-a venit în cap, a dictat-o pe drumul dintre Galaţi şi Constanţa. Abia putea nota Victor Socaciu. Versurile parcă veneau de undeva", adaugă artistul.