Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Sapa, de cand se stiu, in inima de piatra a muntilor, scormonind cu indarjire in bezna din maruntaiele Pamantului. Alcatuiesc o "casta" aparte, cu legi si reguli nescrise, dar respectate cu sfintenie. Cand vorbesc despre ei, isi spun cu mandrie "buciumanii ". Necontestati de nimeni, sunt "seniorii" Muntilor Apuseni si, de o vesnicie, il vaneaza, fara istovire, pe "tatal" tuturor comorilor: Aurul insusi.
Timp de cateva mii de ani, Muntii Apuseni au fost un fel de "El Dorado", de unde aurul s-a raspandit in cea mai mare parte a Peninsulei Balcanice. Venit tocmai din stepele Asiei Mici, neamul scit al agatarsilor si-a scos de aici aurul prelucrat in superbele podoabe descoperite acum de catre arheologi. Adunat timp de cateva secole, si ajuns pana la urma in vistieriile Imperiului Roman, tezaurul regilor daci provenea tot din Apuseni. Stapani asupra intregii zone, romanii au exploatat si ei aurul Apusenilor, timp de peste doua secole si jumatate lasandu-l apoi in stapanirea localnicilor. Astfel se face ca majoritatea aurului descoperit in tezaurele vanate de cautatorii de comori a fost extras din Muntii Apuseni, de unde s-a raspandit apoi in cea mai mare parte a lumii cunoscute pe atunci."Triunghiul de Aur"
Zacamintele din Muntii Apuseni sunt repartizate in "Patrulaterul de aur", cuprins intre localitatile Baia de Aries- Brad - Zlatna si zona Bucium - Rosia. Cele mai bogate dintre ele sunt insa cele incluse in "Triunghiul de aur" al zonei Bucium-Rosia, delimitat de localitatile Frasan (Radu) - Valcoiu si Corabia. Aici este locul de bastina si "regatul "buciumanilor". "Domnule, noi suntem aici de cand lumea. Rosia s-o inceput doar de pe timpul romanilor. Iar vestigiile lor se cunosc doar pentru ca acolo or vinit mai demult arheologii si or sapat. La noi is urme si de pe timpul dacilor. La Poduri Valcoi exista si acum urme de ziduri stravechi si de ceramica." Fara sa fie istorici, batranii locului stiu ca "Drumul Harmania", care pornea de la Abrud, ajungea la Bucium si apoi se impartea intre Poieni si Izbita, fusese facut candva de romani.
Si anticii cunosteau geologie
Batranii din Bucium, care au apucat timpul in care exploatarea aurului nu fusese interzisa de comunisti povestesc si acum despre galeriile antice pe care au apucat sa le vada, cu multi ani in urma. "Sa stiti ca si dacii si romanii cunosteau geologie. Ori de cate ori au sapat dupa aur, intotdeauna au "cazut" exact pe zacamant. Galeriile lor se deosebeau dupa modul in care se taia piatra. Si unii, si altii scoteau insa doar minereul de mare concentratie." Se spune ca pe atunci era atat de mult aur incat filonul, mai tare decat rocile din jurul sau, ajungea pana la suprafata, semanand cu o creasta de cocos. "Cei din vechime scoteau doar aurul cu graunte mari, care se vedeau cu ochiul liber. Restul minereului il lasau pe loc sfaramat. Astea erau "manunturile" - minereul cu concentratie mai mica, care a fost scos mai tarziu, cu alte procedee, mai complicate."
Citește pe Antena3.ro
"Vana" Corabiei
Dupa plecarea romanilor, populatia locala a ramas in zona Valcoiu, dar, timp de aproape un mileniu, aurul s-a extras doar ocazional. Exploatarile organizate au reaparut abia in sec. al XIII-lea. Or, pe unde s-ar afla, cautatorii de aur isi spun "baiasi". De cateva secole, "buciumanii " scot aurul din "Vana Corabiei", de la Valcoi, un zacamant imens, care se unduieste pe sub munti si iese la iveala, acolo unde vrea el, la diferite adancimi. Initial, exploatarea se facea printrun put vertical, pornit de la suprafata si continuat prin galerii inclinate, care urmareau firul zacamantului. Mai tarziu, au aparut si galeriile orizontale, care adeseori se adanceau in munte pe cateva sute de metri. Fiecare mina avea numele ei. "Tapauru", "Cocu", "Jidovu", "Ieruga ", "Crasnici", "Harmani", "Petru si Pavel" erau printre cele mai bogate.
Intre Dumnezeu si "Valva Bailor"
Lumea minerilor "baiasi" era o lume stranie, care traia cu un picior in timpurile moderne si cu celalalt intr-o lume mitica, populata cu fiinte supranaturale, dar si cu tabuuri drastice. Singura lor nadejde era in Dumnezeu, si niciodata nu intrau in galerie inainte de a spune "Tatal Nostru". Coborati sub pamant, patrundeau intr-un univers magic, stapanit de "Valva Bailor". In mitologia locala, "Valva" putea sa fie "Alba" sau "Neagra" si, dupa ce o intalnea, omul intra sub vraja ei, fara putinta de scapare. "Valva Alba" era zana buna a minei, care adeseori lua infatisarea unei tinere fecioare, a unei neveste sau a unui soldatel de aur. Orice forma ar fi luat, "Valva Alba" il avertiza uneori pe minerul aflat in primejdie de moarte, cand trebuie sa se puna la adapost. Alteori ii arata locul unde se afla o "vana" bogata, dar atunci ii cerea sa pastreze secretul aparitiei ei. In schimb, "Valva Neagra" era intotdeauna rea, iar aparitia ei era semnul clar ca minerul nu mai are nici o scapare si trebuie sa-si ia adio de la viata. In cel mai bun caz pentru el, ghinionistul care vedea "Valva Neagra", isi pierdea mintile, transformandu-se intr-o adevarata fiara lacoma si orgolioasa. Considerata un spatiu sacru, in mina nu aveai voie sa intri beat, sa injuri ori sa vorbesti urat. Ca peste tot, si pentru baiasi sobolanii erau niste prieteni de nadejde, pe care nu aveai voie sa-i omori si nici macar sa-i necajesti: ei erau cei care simteau orice pericol, cu mult inaintea oamenilor. Dar cea mai importanta interdictie era cea ca vreo femeie sa intre in mina: oricand era posibil ca ea sa se afle in timpul menstruatiei, iar sangele pierdut in acea conditie fiziologica speciala era considerat atat de spurcat incat putea sa alunge pentru totdeauna tot aurul din zacamant. O alta interdictie respectata cu sfintenie era cea de a nu intra in mina de vineri seara pana luni dimineata - termenul sfant de odihna.
Tehnologie simpla, dar eficienta
Timp de sute de ani, aurul s-a extras cu mijloace extrem de simple, dar extrem de anevoioase. Vechi "baiasi", retrasi acum la vatra si traind doar din amintiri, "buciumanii " Alexandru David si Simeon Narita ne-au povestit pe indelete cum se desfasura lucrul in mina. Galeriile erau, in general, scunde si foarte inguste. Adeseori, ele nu erau mai largi de 1-1,5 metri, iar baiasul era obligat sa munceasca in genunchi, chiar si intins pe burta. Lumina nu era decat cea data de "steart" - opaitul cu seu care facea doar atata lumina cat sa zaresti la doua palme in fata ta. In schimb, producea un fum inecacios ce consuma si putinul aer care mai ajungea in galerie. Roca bruta era sparta cu dalta, lovita de "fistaul" - un baros greu de cel putin cinci ocale. Din abataj, minereul era scos cu "fotraga", un fel de sanie cu talpici de lemn, trasa cu franghia, tot de catre baias. Scos la lumina zilei, minereul era macinat cu rasnita de piatra si apoi transformat in pulbere fina cu "mojerul". Ceva mai tarziu, pe timpul austro-ungarilor, rajnita a fost inlocuita cu "steampul". Acesta era o instalatie hidraulica asemanatoare unei mori de apa care actiona un numar variabil de ciocane din piatra ce marunteau minereul. Pulberea rezultata era spalata, in mai multe ape, pana cand concentratul de aur, mai greu, se aduna pe fundul recipientului. Era penultima faza inainte de obtinerea metalului nobil. Ultimul pas era amestecul acelei pulberi cu "tinisau", adica cu mercur.
Se spunea ca atunci aurul era "prins" cu argint viu. De fapt, era dizolvat in mercur si rezulta amalgamul. Urma "coacerea", cand mercurul, deosebit de toxic, se evapora, eliberand aurul, sub forma unei pulberi cu o puritate foarte mare.
Generatii
Pe timpuri, pruncii lucrau in mina, cot la cot cu parintii. Apoi restul vietii si-l petreceau tot acolo. Vremurile s-au schimbat si nimic nu a mai fost ca mai-nainte. Nicolae Lupu (dreapta), nepotul lui "Sandrel al Lupului" si-a petrecut ultimele decenii de viata sperand ca roata se va rasuci din nou, vremurile se vor schimba si soarele aurului va rasari din nou pentru buciumani. Nu a fost sa fie asa. A murit la o varsta inaintata, dar vremurile nu dau semn de indreptare.
Legamantul (I)
Din cele de pana aici se vede ca mai intotdeauna, omul isi ingroapa comoara cu mainile si cu o dorinta ca tot el sa aiba parte de dansa la o vreme prielnica, iar cand aceasta nâo mai poate dori, din pricina unei varste inaintate, rautatea sufletului sau il face sa doreasca mult ca agonisita lui sa nu intre niciodata pe mainile nimanui, ci pe vecii vecilor sa ramana nestiuta si neclintita in pamant.
Cineva de paza nâar strica, si acela il vom vedea ca este. Prin urmare, acelui spirit i se lasa comoara in sama, si aceasta lasare am putea-o numi legamant, ursire, blestem, vraja, inchinare sau altfel; comoara inchinata nu se mai poate afla nici o data sau, daca se afla, nu se poate scoate din pamant. Cel ce ar incerca sâo scoata este supusul feluritelor primejdii. Daca totusi, legamantul este facut ca cineva sâo descopere "odata si odata", se pune o anumita conditiune, pe care sapatorul, multumita mai intotdeauna norocului sau, o indeplineste. Iata cateva marturii:
Una din Oltenia: "Unii bani nu sunt curati, adica sunt blestemati ori jurati, ca oricine ii va scoate, cu ei sa nu poata face nici o isprava. Asa i-a sorocit pe ei acei ce i-au ingropat: i-au daruit Necuratului din necaz si inima rea. Oamenii cari cauta si-i sapa, de multe ori raman tampiti si betegi - soimaniti - din pricina spiritelor cari pazesc comorile si aprind focul pe ele."
A doua din Transilvania: "Si cand ingropa comoara, daca nu o lasa, la noroc, sa o gaseasca cui i-o fi dat, atunci o ursia. Comoara se ursia asa ca zicea sa o gaseasca dupa atati si atati ani, sa o gaseasca cutare sau cutare, sa fie baiat ori fata, sa fie om mare ori batran, or sa fie neam, ca mai ales se ursia sa se gaseasca din neamuri. Si asa o ursit a, adica ii spunea ca atunci sa joace, cand va fi ori o ruda, ori un nepot, ori cine vrea sa o gaseasca."
Din legaminte, pomenim urmatoarele: Sa nâaiba nimeni parte de o comoara, daca nu va face cu o parte din bani milostenii: sa dea sarindare pe la biserici si manastiri, sa faca o fantana langa un drum, sa cumpere niste vaci pentru case nevoiase cu multi copii, si alte binefaceri de soiul acesta; numai astfel urmand, ceilalti bani ii vor aduce sporul in gospodaria lui, si-i vor pregati fericirile de pe lumea cealalta, caci "dar din dar se face raiu".
