Jurnalul National: Cunoasteti foarte multe lucruri despre Revolutie. Ati si studiat-o timp de cativa ani.

Sergiu Nicolaescu: Am studiat-o, dar am si fost direct implicat. Inca de cand a cazut Zidul Berlinului am stiut ce se va intampla. Am simtit ce urmeaza.

Ati stiut sau ati simtit?

Si una, si alta. Momentul era urmatorul: Kohl, Mitterrand, Gorbaciov si Bush se intalnisera deja. Intalniri secrete. Apoi a cazut Honecker, in RDG. Ministrul de Interne Krenz a dat lovitura de stat si l-a schimbat pe Honecker, care era iubit in RDG. In 1989, eu eram acolo. Faceam un film. Acolo am vazut cu ochii mei scena finala a regimului: manifestantii, fata in fata cu militarii de la frontiera. Unul dintre acestia, cred ca era un ofiter superior, vorbea la telefon si probabil relata ce vedea. Adica, manifestantii care erau acolo si strigau. La un moment dat, coloana s-a pus in miscare. Apoi, l-am vazut pe ofiter vorbind disperat la telefon. Subordonatii stateau cu ochii pironiti la el si cu armele in pozitie de foc. Erau granicerii de pe zid, de la Poarta Brandenburg. Toti astia puteau sa deschida focul. Erau nemti, iar la nemti ordinul e ordin. Erau o imagine a poporului german, a ceea ce ramasese din vechea armata germana, care acum apara comunismul. Ei bine, pe masura ce manifestantii se apropiau, soldatii priveau fix la comandantul lor. La un moment dat, comandantul a ramas cu telefonul in mana, apoi a zis ceva. Militarii au plecat armele, iar demonstrantii au venit, s-au urcat pe zid si au inceput sa fuga dincoace. In grupul acela eram si eu. Eram la 10-12 metri de comandantul lor. Acela a fost momentul ezitarii armatei. Pe asta m-am bazat si eu cand am actionat la 22 decembrie. Pe ezitare.

Coleg cu generalii

Cum v-ati cunoscut cu generalul Milea?

M-am cunoscut cu el in 1989, cand i-am cerut trupe pentru terminarea filmului "Coloana de foc". In ’88, facusem filmul "Mircea", care a fost interzis. Trebuia sa aiba premiera la 5 iunie, dar Ceausescu s-a opus. Eu eram in Germania si la 4 iunie m-au chemat in tara, sa discutam despre film. Le-am spus ca daca premiera nu este la 5 iunie, eu nu vin. Le-am spus ca am treaba in Germania, unde aveam un contract. Cand o sa vin in tara, o sa-mi spuneti ce aveti de spus. Dar sa va fie clar, eu nu modific nimic din "Mircea". Aveti negativul, faceti ce vreti cu el. Dar nu cu numele meu. Am ramas in Germania pana mi-am terminat treaba. Cand m-am intors, toata lumea a fost surprinsa. Toti credeau ca, gata, Nicolaescu a fugit. Nu, eu m-am intors. Deci la Milea am fost in ’89, cand i-am spus ca nu am trupe ca sa termin "Coloana de foc" si l-am rugat sa ma ajute. El s-a dus la birou, de unde a scos o sticla de whisky, apoi ne-am dus langa geam. Acolo, cu radioul deschis… microfoanele nu mai aveau cum sa ne auda. Apoi, el mi-a spus urmatorul lucru: "Cu unitatea militara pe care am sa ti-o dau poti sa cuceresti Bucurestiul in doua ore". De ce mi-a spus asta? Nu stiu. Dar mi-a spus-o. De acest lucru mi-am adus aminte la 21 decembrie, cand m-am dus la comandantul respectiv si i-am cerut doua TAB-uri.

Despre ce unitate era vorba?

UM 01065, de la Ploiesti, unde era comandant Niculescu. Acum, asta este un tip total anormal, sarit de pe sina. Am vazut in presa niste declaratii ale lui si cred ca a luat-o razna. Dar pe atunci el era un comandant foarte bine pregatit. Imi facusem treaba cu unitatea lui, care era foarte disciplinata. Deci Milea, de acolo, de la geam, mi-a spus acel lucru referitor la unitatea militara din Ploiesti. Apoi, mi-a dat armata, dar fara ca si Ceauseasca sa stie. Pentru ca ea nu mai voia sa-mi dea militari sa-mi termin filmul.

Sunteti absolventul unei scoli militare. Acolo ati fost coleg cu Vasile Milea?

Am fost colegi in 1947. Acesta este insa doar un fel de a spune. Eram la Scoala de Ofiteri de Marina. Batalionul de elevi avea 800 de oameni. Eu intrasem primul, cu media 10. Dar nu am apucat sa termin. Inainte de a absolvi, tatal meu a fost arestat, iar dupa arestarea lui, am facut tot posibilul sa plec. Am stat vreo luna prin spital, dupa care am iesit din armata. Milea ma stia pe mine de atunci. Dar eu nu-l stiam nici pe el si nici pe Stanculescu. Stanculescu mi-a spus ca si el a fost acolo. Deci toti trei am fost colegi. Dar fiind acolo 800 de oameni, nu pot sa spun mare lucru. Nu tin minte sa ne fi cunoscut de pe atunci. Insa ei isi amintesc de mine. Cam asta a fost relatia mea anterioara cu Milea. In 1989, la 21 decembrie, seara, am vrut sa ma duc la baricada de la Inter, sa ma urc si de acolo sa-i vorbesc lui. Pe vremea aceea, nu exista punct de control al trupelor de care sa nu trec. Treceam fara ca insa cineva sa ma intrebe ceva. Ma cunostea lumea.

O cariera spectaculoasa

Ati intrat primul pe lista intr-o scoala militara. Apoi, ati ajuns in cinematografie…

Am plecat din scoala militara cand tata a fost arestat. Apoi, am fost muncitor la Politehnica, cu o biografie falsificata. Mai tarziu am iesit inginer. Am fost repartizat la Sadu - Gorj. Apoi, prin sport, pentru ca faceam sport de performanta, m-am mutat la IOR.

Deci la Uzina Mecanica Sadu. La fel ca si IOR, erau fabrici din industria de aparare.

Da, erau in Ministerul Apararii, in Departamentul Special. Ambele erau in aceeasi categorie, asa ca m-au trecut in Bucuresti, la IOR. Faceam sport de performanta si am jucat la Clubul Metalul. Apoi, in 1954, m-au facut director la o mare intreprindere. A venit asa, un ordin: "Dati-ne un baiat tanar, muncitor. Directorul Moga a zis: Sergiu Nicolaescu. Era o intreprindere de transporturi cu 2.000 de camioane. Atunci, ca sa scap, pentru ca nu aveam cum sa rezist cu o biografie falsificata, mi-am spus ca trebuie sa plec repede si de acolo. A aparut un coleg, din cinematografie, care mi-a spus sa ma duc acolo, in locul lui. El locuia langa IOR. Am facut schimbul si astfel, in ’54, m-am transferat la cinematografie. Acolo, in cateva luni, am ajuns seful serviciului tehnic.

Apoi, in 1956, ati filmat Revolutia din Ungaria.

Da.

Apoi, in ’61, ati fost in Cuba, tot la o revolutie.

Nu, in Cuba nu am fost.

In 1961, nu ati fost acolo, impreuna cu Polansky?

Nu, cu Polansky am fost in ’62, la Cannes.

Dar la Praga ati fost, in 1968? Cel putin asa se spune.

Nu, nu am fost la Praga.

Iar in ’89 ati fost la Berlin.

Da, caderea zidului m-a prins la Berlin.

Ati avut o mare libertate de miscare in strainatate, fapt cu totul neobisnuit in acea perioada.

Exista oameni care imi reproseaza ca am fost un favorit al sistemului comunist.

Un "joc" de interpretare

Nu despre asta este vorba. Haideti sa facem un "joc de interpretare". Daca dumneavoastra ati vedea un personaj cu o asemenea evolutie a carierei, nu v-ati gandi ca acel om lucreaza cu vreun serviciu secret?

Ba da. Primul lucru la care m-as gandi este ca lucreaza pentru vreunul strain.

Sau ca este ofiter acoperit…

A, nu, asta in nici un caz.

De ce nu? Directia de Informatii Externe avea nevoie exact de astfel de oameni.

De unul care sa fie impotriva regimului? Exclus!

De ce credeti asta?

Pentru ca eu eram impotriva regimului. Vreau sa va spun ca niciodata, dar absolut niciodata, nu a venit cineva sa-mi propuna ceva. Chiar este curios. Niciodata nu a venit cineva la mine, asa cum suntem noi aici, si sa-mi propuna: "Uite, domnule, nu ai vrea sa te fac ofiter acoperit, sa fii agentul nostru in Romania?". De apartenenta la Securitate nu pot fi banuit, pentru ca sunt singurul care acuz Securitatea. De aceea imi si permit. In nici un caz nu poti sa ma treci de partea impotriva careia am luptat de cand m-am nascut, de cand ma stiu.

Ati fi putut fi "omul" Armatei?

A, nu, Armata era la fel.

A fost doar un exercitiu de interpretare a evolutiei unei cariere spectaculoase pentru acea perioada.

Singurul lucru pentru care pot fi banuit…

Nu este vorba despre nici o banuiala.

Da, bineinteles, continuam acest exercitiu de gandire. Ceva de tipul nu sunt eu, este o alta persoana. Eu, unul,, in nici un caz nu l-as plasa pe Nicolaescu decat impotriva regimului. N-am nici un fel de legatura cu Securitatea, sub nici o forma, si nu am avut niciodata contacte cu oameni care sa ajunga sa-mi propuna ceva de felul asta.

Dumneavoastra cunoasteti bine timpurile acelea si stiti ca, mai ales dupa 1965, Directia de Informatii Externe era ceva aparte fata de Securitatea interna. Tot timpul, DIE a cautat elite si era interesata de sefii de promotie.

Asa este, dar niciodata nimeni nu a venit la mine.

Gandila, securistul de la Buftea

Dumneavoastra faceati parte din elite, erati o elita.

Da, eram o elita, dar niciodata nu a venit nimeni la mine sa-mi spuna… Mi-aduc aminte ca era unul Gandila, care era securistul de la Buftea. Gandila asta m-a chemat o data la minister si acolo mi-a luat… am avut amandoi o discutie care a fost inregistrata. Asa a vrut el sa ma impresioneze, sa-mi arate ce poate sa faca. Aceasta este singura data in care am avut de-a face cu Securitatea. Vreau sa spun ca, de pilda, pe taica-meu l-au luat. Taica-meu, care fusese inchis si care a fost la Canal, era asa-zis informator al Securitatii. Asa cum a fost si Coposu si altii. In ceea ce ma priveste, niciodata, dar absolut niciodata, nu… Nu ca eu i-as fi refuzat, ci niciodata ei nu au venit la mine.

Dar ati fost in atentia lor? Si nu numai in atentia Securitatii romane. Poate si a KGB, CIA sau altii.

Niciodata nu au venit la mine. Nici KGB nu a venit la mine. Eu l-am cunoscut de la KGB pe unul… nu mai tin minte cum il chema, seful Serviciului de spionaj din RS Moldoveneasca. Dar niciodata nimeni nu mi-a propus nimic. Adevarul este ca am stat si eu si m-am gandit cum dracu’ se face ca nu au venit, domnule, si la mine. Eu eram ala care plecam in strainatate, ma intorceam… Dar eu plateam. Este drept ca plateam. Adica dadeam 75% din ce castigam. Iar eu aduceam in tara milioane de dolari pe filmele mele. Incepand cu "Lupta pentru Roma", care a adus 4 milioane de dolari. Din doi in doi ani, eu aduceam filme de 2-4 milioane de dolari. Si am facut opt astfel de filme.

"Dosarul" francez

Numele de Saharovski (n.r. - fostul sef al consilierilor sovietici din Securitatea romana, devenit ulterior sef al spionajului sovietic) va spune ceva?

Nu-mi spune nimic. Il stiu pe unul care, aparent, se ocupa de cinematografie si care, asa cum am spus, a ajuns seful Securitatii din RS Moldoveneasca. Vorbea romaneste si pe asta l-am cunoscut. Nimeni niciodata nu a incercat sa-mi propuna ceva. Apoi mi-am explicat: Domnule, serviciile secrete au dosarul omului, si-l au de cand s-a nascut, din burta lu’ ma-sa. Eu m-am dus in Franta si, la un moment dat, eram la prefectul Parisului. Omul asta a apasat pe un buton si prin posta pneumatica interna i-a venit un dosar. Era dosarul meu, care era mai gros de o palma. Adica, eu cred ca tot ce avea Securitatea noastra aveau si ei acolo. Absolut tot.

O fi vrut sa va impresioneze. Dumneavoastra, ca regizor, stiti mai bine.

Nu, a fost o chestie de amicitie. El ma chemase sa-mi dea o viza. Pe care am si primit-o. Eu pe atunci voiam sa devin cetatean francez. Daca stateai cinci ani in Franta si erai rezident, adica aveai locuinta in Franta (iar eu aveam), dupa cinci ani primeai, automat, cetatenia franceza. Iti venea acasa un plic, prin care erai chemat sa-ti ridici documentele.

Asta cand se intampla?

Era dupa 1963-’64. Urmaream treaba asta: stau cinci ani si iau cetatenia franceza. Ulterior, m-am razgandit. Obtinusem in Romania un statut care ma multumea. Adica, faceam film romanesc, faceam ce voiam si puteam pleca in strainatate in absolut orice situatie. Asta a mers pana in ’88-’89, cand am fost blocat. Dar in tot acest timp, niciodata, nimeni din tara sau din strainatate nu a stat de vorba cu mine despre asa ceva, deci cu atat mai putin sa-mi propuna. Am incercat sa-mi explic de ce. Avand din nastere numele de Sergiu Nicolaescu, iti dai seama ca, domnule, cu asta nu faci ce vrei.

De fapt, numele dumneavoastra de familie adevarat era Nicola.

Nicola era numele original al tatalui meu, care era macedonean. Romanizat, a devenit Nicolaescu.

STABII

Ezitarea stabilor in fata lui Parvulescu a fost o lectie care, peste ani, mi-a dat incredere. Ce planuisem la 21 decembrie era o nebunie. Dar o nebunie bazata pe ezitarea lor in fata batranului. Atunci, aia au ramas gura-casca. Nu le venea sa creada. Intr-un astfel de moment, mergi pana la capat. Daca el ramanea la tribuna, se putea intampla o surpriza. Si asta pentru ca sala era de acord cu el. Pusese intrebari de bun-simt: "Cine este Ceausescu? Dar familia Ceausescu? Cum au ajuns ei sa aiba atata putere?". Lucruri pe care toti le gandeau. Pe urma, imi aduc aminte ca l-am vazut pe batran cum coboara scarile, cum trece singur prin multime. Era aproape drogat de emotie. M-am uitat la cei din jur: pareau electrocutati, nu misca unul. La fel ca la Poarta Brandenburg. Dar acolo, multimea era hotarata.

Martor la "episodul" Parvulescu

ARTISTUL. Un personaj plasat intre fictiunea istorica si istoria reala

Ezitarea comunistilor am mai trait-o o data, la Congresul in care a vorbit Parvulescu. Eram cu Titus Popovici si urma sa vorbesc si eu, ca cineast. Scrisesem cinci pagini, care fusesera cenzurate. In locul lor mi-au dat ei doua, din care am facut una singura. Pe asta voiam sa o citesc de la tribuna. Parvulescu a luat cuvantul dupa Adrian Paunescu. Dupa el a venit la microfon Parvulescu, care le-a spus "Tovarasi, daca l-ati lasat pe Paunescu sa vorbeasca, o sa ma opriti pe mine, care am infiintat Partidul Comunist in Romania?". Apoi a inceput sa dea in Ceausescu si in familia Ceausescu. Asa ceva nu se mai auzise niciodata. Atunci am vrut sa urc la microfon si sa spun si eu ce aveam de spus. Dar Titus a pus mana pe mine si mi-a zis: "Te omor daca faci treaba asta". Am asistat apoi la o greseala a lui Parvulescu. Domnule, cand vorbesti unei sali care tace cand spui acele lucruri, intelegi ca e de partea ta. Ca de obicei, in sala erau si multi securisti. Dar securistii il antipatizau pe Paunescu. Iar in momentul acela batranul a spus: "Stiu ca sala este plina de securisti". Astfel si-a indepartat jumatate din auditor. Asta a fost prima lui greseala. Atunci am ezitat… A fost singurul gest de lasitate din viata mea. Atunci am observat si altceva: zapaceala, nauceala stabilor comunisti. Cand Parvulescu a inceput sa vorbeasca, toti s-au zapacit. Se uitau unul la altul, apoi, disperati, la Ceausescu. Iar el se uita din cand in cand la nevasta-sa. Dar si ei ii pierise orice replica. Practic, toti erau zapaciti. Apoi, Parvulescu a plecat singur. Si-a continuat astfel prima greseala cand, spunand ca sala este plina de securisti, i-a jignit si pe cei dispusi sa-l ajute. El nu trebuia sa plece din sala. Trebuia sa ramana acolo, sa fie scos cu forta. Asa, aia, chiar asa, zapaciti, au impus o pauza. Apoi, s-au gasit cativa intelectuali lingai care au luat cuvantul si lucrurile s-au "aranjat". Dupa ei, totul a fost gata: toata lumea l-a votat pe Ceausescu. Vedeti, astea sunt lectii de viata. Cine a trait o astfel de scena si nu a inteles-o este idiot, sa ma ierte Dumnezeu!

NU RATATI! Cititi in numarul de maine continuarea interviului cu Sergiu Nicolaescu