Adormirea Maicii Domnului este una dintre cele mai mari sarbatori din calendarul crestin-ortodox. Mo-mentul este marcat in fel si chip pe tot cuprinsul tarii.
Dupa biserica, la balci si la parada
Pentru romani, 15 august este prilej de mare sarbatoare. In calendarul crestin-ortodox este ziua Sfintei Maria. ISTORIE. In comuna Maia, din judetul Ialomita, evenimentul este marcat de temeiul, ultima zi, a unui balci care are loc inca pe de vremea lui Alexandru Ioan Cuza. "Atunci s-a dat drumul la liberul schimb de marfuri si aici veneau comercianti de prin toate tarile", descrie preotul iconom stavrofor Alexandru Marinescu, in varsta de 98 de ani, inceputurile acestui targ. CREDINTA. Maienii si-au inceput ziua prin rugaciune, mai ales ca ieri a fost si hramul Bisericii Adormirea Maicii Domnului din Maia. Locasul de cult are o istorie aparte, fiind in secolul al XIX-lea proprietatea lui Barbu Catargiu, primul prim-ministru al Tarilor Romane. Toata lumea din sat se mandreste cu originile omului politic si vorbeste despre el ca despre un frate mai mare. Satenii au un regret comun: demolarea conacului in care a locuit Barbu Catargiu. "Era o bijuterie acolo. Pe doua niveluri erau 32 de camere, avand acelasi mobilier ca la Castelul Peles, din Sinaia", povestesc localnicii. Dupa slujba, toti credinciosii sunt invitati la masa in curtea bisericii, pentru cinstirea Sfintei Maria. Locul este unul atipic. O umbra deasa te imbie la somn, dar nu e timp de asa ceva. Trebuie sa vizitezi muzeul care adaposteste hainele in care a fost asasinat Catargiu, precum si icoane si obiecte bisericesti vechi din anul 1779. Un loc atat de izolat, aflat la marginea Baraganului, are o incarcatura istorica neasteptat de spectaculoasa. In gradina se afla cativa arbori sofora, plantati in 1862, anul in care a fost asasinat Barbu Catargiu, ingropat chiar in subsolul bisericii. Moartea sa a reprezentat prima crima politica din Romania.Citește pe Antena3.ro
PREGATIRI DE SCOALA. Uniformele de scoala, la mare cautare |
"VANZOLEALA". La targ, oamenii cauta chilipiruri |
"Pe vremuri era altfel, nu ca acum. In prima zi veneau la balci strainii, adica oamenii de prin satele vecine. Abia a doua zi venea randul celor din Maia sa petreaca. Erau doua restaurante mari, adapostite in doua corturi uriase. Acolo se mancau fripturi si mici Pe vremea lui Cuza s-a dat drumul la liberul schimb de marfuri si aici veneau comercianti de prin toate tarile" - Alexandru Marinescu, preot comuna Maia
GALATI
|
Festivitatile pentru marcarea Zilei Marinei au inceput in acest an la Galati destul de tarziu. Asteptand terminarea manifestarilor similare din municipiul vecin, Braila, galatenii au iesit pe Faleza Dunarii abia spre dupa-amiaza, cand au putut vedea defiland atat navele civile ale societatilor comerciale de profil din cel mai mare port al Dunarii maritime, cat si navele militare sosite de la Braila, acesta fiind si motivul intarzierii sarbatorii din acest an. Pe langa parada navelor militare si civile, galatenii adunati pe malul Dunarii au putut admira Panzarul Moldovenesc, nava construita dupa proiectul vaselor ce alcatuiau flota lui Stefan cel Mare, si vasul Tudor Vladimirescu, singura ambarcatiune cu zbaturi, functionala, din Europa. Anul acesta, in cadrul programului ce a cuprins manifestarile dedicate Zilei Marinei a fost inclusa si deschiderea primei editii a Festivalului International de Folclor "Doina Covurluiului", unde au sosit 250 de artisti din sase tari. Festivalul, organizat de Centrul Cultural "Dunarea de Jos", se va desfasura timp de patru zile. (D. Mihalascu)
|