x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Silvicultorii acuză: Guvernul a dat pădurile pe mâna grupurilor de interese din alte state!

Silvicultorii acuză: Guvernul a dat pădurile pe mâna grupurilor de interese din alte state!

de Diana Scarlat    |    22 Feb 2023   •   05:50
Silvicultorii acuză: Guvernul a dat pădurile pe mâna grupurilor de interese din alte state!

Sindicatele silvicultorilor au protestat, ieri, la Senat, pentru a cere introducerea unui amendament în legea pe care Guvernul României a adoptat-o la finalul anului trecut, privind fondul forestier, fără consultare publică.

 

 Pădurarii spun că această lege ar duce la distrugerea fondului forestier al României, pentru că pădurile vor ajunge să fie listate la bursă și tăiate de anumite grupuri de interese care ar fi făcut trafic de influență pentru a obține schimbarea legislației în favoarea lor. Silvicultorii cer ajutorul Senatului, pentru a modifica legea.

Federația Sindicatelor din Silvicultură Silva a protestat, ieri, în fața Senatului României, împreună cu reprezentanți ai Confederației Sindicale Naționale Meridian și ai unor asociații profesionale și patronale din domeniu. Aceștia cer exceptarea pădurilor de la aplicarea guvernanței corporative și menținerea activităților economice în cadrul structurilor de administrare a pădurilor. Proiectul de lege inițiat de Guvernul României și aprobat fără consultarea partenerilor sociali, în decembrie 2022, ar urma să distrugă fondul forestier al României, eliminându-i pe pădurari.

Protestatarii contestă Proiectul de lege pentru modificarea și completarea OUG nr. 109 din 2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice. Această modificare legislativă aprobată de Guvern și transmisă către Senatului României (L831/2022) pentru adoptare în procedură de urgență, ar urma să distrugă mai întâi regiile autonome ale statului, forțând reorganizarea acestora prin divizarea activităților de serviciu public de activitățile comerciale. De la intrarea în vigoare a legii, statul nu mai poate înființa regii autonome care să desfășoare în principal activități economice.

Regiile autonome devin Societăți pe Acțiuni

Pădurarii vor o nouă modificare a legislației, pentru a salva pădurile de listarea la bursă și exploatarea lor de către „grupuri de interese” din alte state. „Dacă actul normativ va fi legiferat în forma adoptată de Guvern, toate activitățile comerciale ale regiilor autonome vor fi organizate în societăți pe acțiuni sau cu răspundere limitată, în termen de trei ani de la data intrării în vigoare a legii, iar activitățile de serviciu public vor deveni bugetare”, arată sindicaliștii. Legea vizează Regia Națională a Pădurilor, care administrează în prezent 3,1 milioane de hectare de păduri aflate în proprietatea statului, la care se adaugă o suprafață de 1,1 milioane hectare păduri proprietate privată. Pentru acestea din urmă se asigură administrarea și serviciile silvice, pe bază de contract. 

„Din punctul nostru de vedere, prin această modificare legislativă, se pune în pericol administrarea pădurilor proprietate publică, bun de interes național, întrucât, după înființarea acestor societăți pe acțiuni, statul le va lista la bursă, iar marii operatori economici interesați de păduri și de lemnul românesc vor deveni acționari majoritari. Astfel, pădurile proprietate publică de stat și lemnul românesc, poate unica resursă pe care astăzi România o mai deține în patrimoniul public, vor încăpea pe mâinile anumitor grupuri de interese, care, cel mai probabil, urmăresc acest lucru de mult timp, inclusiv prin forțarea reorganizării Romsilva, ca angajament în PNRR, într-un moment în care această regie de interes național funcționează la parametri optimi, cu rezultate economice deosebite”, explică reprezentanții Federației Sindicatelor din Silvicultură Silva.

Se riscă și depopularea României

Guvernul nu a ținut cont nici de structura socio-economică a României, pentru că foarte multe familii încă nedestrămate din țară au cel puțin un membru angajat în sectorul forestier, incluzând industria mobilei. Protestatarii au subliniat și faptul că locurile de muncă în sectorul forestier au o contribuţie foarte importantă la prevenirea migraţiei forţei de muncă, fiind peste 150.000 de locuri de muncă directe şi contribuie indirect la crearea altor 300.000 de locuri de muncă în sectoare economice conexe, în acest sector de activitate.

Nevoia de management forestier durabil

Aplicarea acestor prevederi în cazul Romsilva ar urma să aibă o serie de consecințe negative asupra gestionării durabile a pădurilor decât beneficii, spun sindicaliștii. Federația a solicitat ajutor din partea Senatului României pentru introducerea unui amendament la proiectul de lege, prin care administratorii pădurilor proprietate publică să fie exceptați de la aplicarea guvernanței corporative, cu păstrarea obligațiilor de raportare și transparență prevăzute de legislația specifică.

În sprijinul solicitărilor venite din partea pădurarilor vine și textul Rezoluției H1 a Conferinței ministeriale de la Helsinki privind protecția pădurilor în Europa, adoptată în 1992: „Solicitarea de înlocuire a guvernanței corporative, sistem de management ce are ca obiectiv principal maximizarea profitului, este bazată pe necesitatea aplicării la păduri a managementului forestier durabil, așa cum se întâmplă în cele mai multe din statele europene”.

×
Subiecte în articol: silvicultori guvern interese