Sinistrati - Parasiti, uitati, infometati

Satenii din Ionel, unul din satele timisene grav afectate de inundatii, nu primesc mancare decat ca sa supravietuiasca. Asa spera primarul comunei de care apartine Ionel ca ii va determina pe oameni sa-si paraseasca satul.

Click pe fotografie - fotoreportaj

RAZBOIUL NERVILOR. Locuitorii din Ionel sunt pusi la incercare de primarul Vajda, care vrea sa afle cat mai rezista cu o conserva pe zi, pana-si iau lumea-n cap

De Ionel, satul timisean din care localnicii au fost evacuati cu elicopterele si cu barcile, a uitat mai toata lumea. Pentru ca in continuare satul este izolat, iar accesul se poate face doar cu barca sau camioane si tractoare, nimeni nu se ingramadeste sa ajunga la Ionel. Nici macar ziaristii, care stau toti pe la Foeni, unde e mai comod de ajuns. Doar oamenii unei companii din Ungaria, care duc apa potabila, si cei de la Vier Pfoten, care au grija de animale, mai trec prin satul in care au ramas 25 de oameni.

PORTIA. Aceasta este ultima ratie pe care fiecare satean ramas la Ionel a primit-o ca sa manance o saptamana: doua pateuri, doua conserve de peste, doua franzele, doua conserve cu fasole si carnati. De baut, la toti: 6 bidoane cu apa plata, de cate 5 litri, 4 baxuri de apa minerala si doua baxuri de suc. Satenii trebuie sa-si imparta si zece pungi de detergent, o sticla de inalbitor si un litru de spirt. "E bataie de joc sa-ti dea doua pite pe o saptamana. Eu muncesc aici. Bata-i Doamne iarta-ma!", spune unul din sateni. De foame, dupa ce s-au retras barcile militare si nu le-a mai trimis nimeni mancare, oamenii au luat-o pe calea ferata, unde apa ajungea, in anumite locuri, si pana la brau. "Mi-am pus in spate, intr-o sacosa de rafie pe care am facut-o rucsac, tot ce mi-au dat de la Uivar: paine, apa si o bucata de slanina si m-am intors iar la Ionel", isi aminteste Maria Gaurean, una din localnice, care are in grija animalele din mai multe gospodarii din sat.

PAINE SI SARE PENTRU TARICEANU. De fiecare data cand au nevoie de ceva, cei ramasi la Ionel pun mana de la mana, cumpara motorina si unul dintre ei pleaca cu un tractor vechi peste apa, la Otelec. Dar asta numai de vreo saptamana, de cand au mai scazut apele. O singura data s-au pomenit satenii cu mai multa mancare si, culmea, fara sa trimita ei dupa alimente. Se intampla cu o zi inainte de a sosi prim-ministrul in vizita in regiunile inundate. Cand au auzit cine o sa aterizeze la ei in sat, oamenii au maturat soseaua principala, au facut curatenie la gara, au pregatit paine si sare si un cadou pentru Tariceanu: o carte in limba germana, veche de 200 de ani, despre satul Ionel. Toata ziua au stat langa platforma de la gara, cu ochii in zare, dupa elicopterul care urma sa-l aduca pe premier. L-au vazut ca se apropie, i-au facut semn unde sa aterizeze, li s-a parut ca aparatul coboara, insa premierul si-a continuat drumul, lasandu-i pe necajitii de la Ionel cu ochii in soare. Autoritatile au spus ca la Ionel nu se putea ateriza, din cauza solului prea moale, insa langa gara din localitate exista o platforma unde, de altfel, au si aterizat elicopterele care i-au scos din sat pe sinistrati cand a venit apa. "Dar noi suntem bucurosi si ca anunta ca vine. Ca ne trimit astia mancare. Daca ar anunta in fiecare zi, bine ar mai fi", glumeste unul din sateni.

INTOARCEREA LA NORMAL. Locuitorii satului cu 25 de oameni isi usuca in strada cerealele ramase in hambare

PE CONT PROPRIU. Cei ramasi in Ionel s-au organizat singuri: au strans animalele moarte si le-au dat foc, au adunat gunoiul ramas pe strazi dupa retragerea apelor. Marele lor chin sunt tantarii. "A trecut un eliopter zilele trecute si a dat cu ceva solutie, dar parca de atunci sunt si mai grasi tantarii astia", se plange unul din localnici.

Toti din sat au ramas pentru animale, ca sa le hraneasca si sa aiba dupa ce trai mai tarziu. "Dorm ca porcii in cocina, dar dorm pe-a mele haine, nu pe haine straine. Ma spal in toata sara, mananc si ma pui acolo, pe toalele mele. Dorm in porumbar, ca ala n-are cum sa se darame, ca e din boltari. Hainele mi le spal singur", spune Ion Gabrian.

Si daca totusi mancare primesc cat sa nu moara de foame, de haine sau de alte ajutoare nici nu s-a pus problema pentru cei din Ionel. "Am ajuns odata la Uivar uda pana la mijloc. M-am dus la caminul cultural, unde erau mormane intregi de haine, si i-am rugat sa-mi dea o pereche de pantaloni. Doamna de acolo mi-a spus ca e tarziu, ca programul lor s-a cam terminat si ca sa nu iau din gramada, ca le-o daram si dupa aia ele nu mai au timp s-o faca, trebuie sa plece acasa. M-am lipsit si am plecat tot uda", isi aminteste Maria Gaurean.

FARA MOTIV. Primarul comunei Uivar, de care apartine satul, n-a pus deloc piciorul in Ionel de cand localitatea a fost acoperita de ape. Mai mult, el le-a spus celor care au refuzat sa paraseasca satul ca nu are de gand sa le trimita mancare, pentru ca vrea sa-i scoata din Ionel, pe motiv ca in localitate exista pericolul izbucnirii unei epidemii.

"Da, recunosc ca ii infometez ca sa iasa din sat si mi se pare normal. Trebuie sa iasa din sat", a spus primarul Vajda. "Nu aveau ce cauta acolo. Trebuiau sa plece", s-a ratoit si unul dintre consilieri.

"Eu nu ma urc in barca. Nu vreau sa trec la Ionel. Nici cu camionul, nici cu nimic", ne-a spus primarul din Uivar, refuzand sa precizeze motivul pentru care nu vrea sa calce in localitatea Ionel.

VECHI SAT GERMAN

Ionel este un vechi sat german - Iohansfield a fost numele initial al localitatii. In acest moment, la Ionel mai sunt doar patru localnici de origine germana, ceilalti au plecat din tara inca de pe vremea comunistilor. Multe din casele nemtilor, vechi de mai bine de o suta de ani, stau inca in picioare, in ciuda inundatiilor. In biserica din localitate tin slujbe si preotul catolic, si cel ortodox. Marturie a vremurilor in care Ionel era un sat german stau si cavourile si monumentele din cimitir. "Cei plecati din tara platesc pe cate o femeie din sat sa ingrijeasca mormintele, trimit chiar substante speciale cu care sa fie curatare monumentele. Din pacate, o buna parte din cimitir a fost distrusa, cand satenii s-au refugiat acolo cu animalele, cand satul a fost inundat", spune Nicu Marin, inginerul din Ionel. "Cand eram la scoala si ieseam dimineata pe strada, fiecare nemtoaica matura in fata casei ei. Era o curatenie desavarsita si, cand ploua, puteai sa mergi in pantofi", isi aminteste inginerul de anii frumosi ai unui sat distrus de inundatii.