x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Rupți de lume. Singura soluție de transport va rămâne „ia-mă nene”

Rupți de lume. Singura soluție de transport va rămâne „ia-mă nene”

de Diana Scarlat    |    30 Aug 2023   •   08:20
Rupți de lume. Singura soluție de transport va rămâne „ia-mă nene”

Trenurile circulă din ce în ce mai greu, cu întârzieri de câteva ore, blocaje din ce în ce mai dese și condiții foarte proaste. Nu este vorba doar despre CFR Călători, ci și despre transportatorii privați, care sunt blocați de reformele statului.

În același timp, transportatorii rutieri de persoane își sistează activitatea, nefiind capabili să acopere cheltuielile necesare din banii încasați pe bilete, în lipsa subvențiilor similare cu cele pe care le primesc transportatorii feroviari. Din luna septembrie se va înrăutăți situația, iar multe zone din țară vor fi neacoperite de transportul cu trenul, cu autocarul sau cu microbuzul. Deja este mai rău decât în anii ’90, pentru că atunci circulau trenurile personale, care acum nu mai există. Singura soluție va fi „ia-mă nene” - autostopul pe marginea drumului, pentru că pe rutele izolate nu sunt nici curse Bla-bla-car.

Căile ferate în care Uniunea Europeană investește foarte mult, în ultimii ani, vor fi reduse, în curând, în multe zone ale României, din lipsa banilor și mai ales din lipsa unei strategii care să protejeze aceste zone de depopulare și de toate celelalte probleme socio-economice care se vor produce astfel. Statul nu asigură o subvenție suficient de mare pentru operatorii feroviari privați, ca aceștia să-și permită să opereze în condiții optime, astfel încât unii au început să-și reducă activitatea. Iar pentru transportul rutier de persoane, între localități, nu există deloc subvenție.

Bineînțeles că cele mai afectate rute sunt în zonele cele mai sărace, unde și numărul de călători este redus. Exact acolo ar fi nevoie de subvenție, însă banii se alocă în mod egal pentru toate rutele feroviare, iar operatorii care au preluat acele porțiuni de cale ferată - rute neinteroperabile, scoase la licitație de CFR SA - ar trebui să scoată bani din buzunar pentru a face față concurenței CFR Călători. Și pentru că nu-și permit, vor opri trenurile.

Exact în aceleași zone din țară nu circulă nici autocare sau microbuze. Transportatorii rutieri spun că de mai mulți ani nici nu-și mai doresc să participe la licitații pentru unele rute, din cauza costurilor foarte mari, pe care nu și le pot permite. Și ei ar trebui să vină cu bani de-acasă pentru a întreține afacerea devenită nerentabilă.

 

Concurența neloială din partea statului

 

Din pandemie au devenit nerentabile pentru autocare chiar și rutele cele mai importante, pe care cererea din partea călătorilor este foarte mare, de exemplu București-Constanța, după ce statul a acordat subvenții foarte mari transportatorilor feroviari și astfel prețul biletului de tren pe aceeași rută a scăzut aproape la jumătate față de cel al autocarului, care nu primește nicio subvenție.

Prin această strategie păguboasă pentru toată lumea, România rămâne fără transporturi de persoane. Chiar dacă ar veni acum firme cu trenuri și autocare de ultimă generație, pentru a prelua întregul transport rutier și feroviar de persoane, problema tot nu s-ar putea rezolva, pentru că în lipsa subvențiilor date de stat, prețurile reale ale biletelor ar fi cel puțin de patru ori mai mari decât cele practicate de CFR Călători pe fiecare rută, spun cei care au afaceri în transporturi.

Operatorul privat Transferoviar Călători (TFC) oprește mai multe trenuri, din luna septembrie, pentru că nu mai are mecanici de locomotivă. Reprezentanții companiei au afișat pe site trenurile care nu vor mai circula și spun că angajații le pleacă din cauza concurenței pe care le-o face CFR Călători. 

 

Nu au voie să crească prețul biletelor

 

Deși primesc subvenții de la stat, sunt încă trei factori care îi bagă în faliment. Statutul feroviarului îi obligă să crească salariile, dar nu pot crește prețul biletelor, din cauză că Autoritatea pentru Reformă Feroviară îi obligă să le mențină scăzute, deci nu pot crește încasările ca să acopere cheltuielile. Pe de altă parte, subvenția nu a crescut raportat la rata inflației, iar CFR Călători le oferă salarii mai mari angajaților, astfel încât le ia și oamenii. Fără mecanici de locomotivă, privații nu mai pot opera.

Concurența pentru operatorii privați vine de la cei ai statului. „Am format peste 150 de mecanici, am școlarizat permanent, pentru că încercăm să ținem pasul cu piața, dar sunt multe plecări la pensie, iar alții au plecat la salarii mai mari, la CFR Călători și la Metrorex. Noi avem în continuare mecanici care sunt în formare, dar durează cam doi ani și jumătate până pot lucra efectiv. Primii care ar putea începe să lucreze ar termina perioada de formare prin decembrie-ianuarie. Asta dacă nu reușim să angajăm alți mecanici, din altă parte. Nu putem nici să creștem prețurile biletelor, pentru că sunt stabilite de Ministerul Transporturilor împreună cu Autoritatea pentru Reformă Feroviară, iar impactul pe bugetul de salarii se reflectă automat și în subvenția pe care noi o încasăm de la ARF. Anul acesta s-a tăiat și subvenția și nu știm ce vom face în continuare”, a explicat, pentru Jurnalul, Doru Dumitraș, reprezentantul TFC.

 

Subvenția nu-și mai atinge scopul

 

Operatorii feroviari privați au trimis mai multe sesizări către instituțiile statului, în ultimele luni, pentru a explica situația și a trage un semnal de alarmă. Fără bani, vor restrânge activitatea, adică nu vor mai circula trenurile pe rutele din zonele defavorizate ale țării. Astfel se vor izola și mai mult acele zone, existând riscuri economice și sociale imense, greu de remediat de stat, după declanșarea acestei situații. Tocmai pentru a se evita aceste probleme sunt acordate subvențiile și pentru operatorii feroviari privați, dar deja s-a ajuns în situația în care subvenția plătită de stat nu-și mai atinge scopul principal.

„Noi am tot sesizat aceste probleme către ARF. Am făcut opt adrese. Aplicarea statutului feroviarului este obligatorie și pentru noi, iar impactul pe bugetul de salarii e mare, se adaugă și creșterile salariale de la CFR, care astfel ne fac concurență. Noi nu putem mări salariile, iar mecanicii au plecat. Noi încercăm să ne descurcăm cu ce avem, să oferim servicii cât mai bune, dar nu avem cum să rezolvăm aceste probleme. Noi am anunțat că nealocarea subvenției necesare pentru asigurarea serviciului va duce la o restrângere a activității”, explică reprezentantul TFC. 

Pentru a se ajunge la o situație cât de cât normală și mai ales pentru a se evita oprirea trenurilor din zonele cele mai sărace ale României, ar trebui să crească subvenția de la stat, dar feroviarii nici măcar nu știu, în acest moment, dacă li se vor mai da banii după finalul lunii septembrie. 

„Ar trebui să fie cu cel puțin 15% mai mare subvenția, pentru a acoperi rata inflației și bugetul de salarii pentru aplicarea statutului. Am putea să angajăm sau măcar să păstrăm mecanicii de locomotivă pe care îi avem acum. Acum se alocă 32,60 de lei per kilometru, în condițiile în care avem alocare bugetară doar până în luna septembrie, iar pentru perioada următoare așteptăm rectificarea bugetară. Dacă nu se vor mai acorda subvenții, nu știm ce vom face, nu doar noi, ci toți operatorii feroviari”, mai spune reprezentantul TFC. 

 

Calea ferată ajunge la afaceriștii cu fier vechi

 

Astfel, trenul nu va mai merge, de exemplu, de la Târgoviște la Pietroșița, în nordul județului Dâmbovița, sau de la Cluj-Napoca la Bonțida, în județul Cluj. Capetele de linie vor continua să dispară, în urma unui efort continuu depus de cei care se străduiesc de peste două decenii să distrugă cât mai mult din calea ferată a României. 

După ce dispar transporturile, zonele se depopulează și totul se vinde foarte ieftin. De exemplu, în afară de șinele de cale ferată care în toate aceste cazuri sunt imediat furate și valorificate de firmele care au afaceri cu fier vechi, se vând la licitație și clădirile gărilor, unele fiind adjudecate la a treia sau a patra licitație, pe sume derizorii, de câteva sute de euro. 

La Pietroșița, gara este într-o clădire monument istoric, de la 1912. S-ar putea vinde pe un preț de nimic, urmând să aibă soarta activelor CFR vândute după 1990 pe sume foarte mici. 

La Bonțida, în județul Cluj, s-a încercat introducerea zonei în circuitul turistic, pentru a salva cât mai mult din acea regiune, dar prin retragerea trenurilor și dispariția microbuzelor către această localitate va crește și acolo gradul de sărăcie, urmând ca zona să se depopuleze, exact așa cum s-a întâmplat și cu alte regiuni.

 

Crește gradul de sărăcie și se depopulează

 

Alte localități deja nu mai au niciun fel de transport în comun, ajungând la un grad foarte mare de sărăcie. De exemplu, orașul Moreni, din județul Dâmbovița, nu are nici tren, nici transport rutier de persoane, dar nici măcar curse Bla-bla-car nu sunt anunțate în acea zonă. Microbuzele care veneau de la București au fost sistate, pentru că firmele de transport nu pot oferi un preț al biletelor pe care să și-l permită cei care circulă în acea zonă. 

„Prețul biletului ar trebui să fie 100 de lei pe ruta București-Moreni, iar pe ruta București-Constanța ar trebui să fie 200 de lei, pentru a acoperi cheltuielile. Nu putem face concurență transportatorilor feroviari, care primesc subvenții foarte mari și pot menține prețuri foarte mici pentru bilete, dar nu putem nici să creștem prețurile biletelor la valoarea care să facă afacerea rentabilă, pentru că nu avem călători. Ca să poată funcționa, transporturile rutiere de persoane ar trebui să primească subvenții de la stat de 80-90%, la fel ca și cele feroviare. Altfel nu avem cum să mai circulăm”, a explicat, pentru Jurnalul, Nicu Ghițulescu, patronul firmei de transport rutier Sir Trans.

Acesta mai spune că în ultimii ani au crescut enorm toate costurile și cheltuielile, iar prețul biletelor nu poate acoperi toate aceste creșteri: 19% e TVA, care merge direct la stat, inflația a crescut constant, la fel și prețul motorinei, s-au triplat în ultimii trei ani, costurile pentru reparații și pentru întreținerea mașinilor, s-au triplat polițele RCA și toate acestea urmează să crească în continuare. 

Se adaugă salariile pe care patronii firmelor ar trebui să le crească, pentru că în continuare crește inflația. Cu toate acestea, statul nu a avut, în ultimii ani, nici măcar o încercare de a salva transportul public din România.     

 

Cazul fetelor răpite și ucise la Caracal are la bază exact lipsa transportului în comun. „Ia-mă nene” va rămâne, de luna viitoare, singura modalitate de transport pentru cei care fac naveta în multe zone din România și nu au mașină personală.

UPDATE. TFC va repune în circulație toate trenurile pe ruta București-Pietroșița și Târgoviște-Pietroșița, din 2 septembrie a.c. Aceste trenuri erau programate să fie sistate în luna septembrie.
În continuare se caută soluții pentru a se majora subvenția pe care statul o acordă operatorilor feroviari privați, astfel încât să se poată susține nivelul de salarizare al personalului, conform statutului feroviarului. 
Subvenția ar trebui să fie mai mare cu 15%, pentru acopeprirea cheltuielilor, deoarece operatorii privați nu pot crește prețul biletelor.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×
Subiecte în articol: soluţie transport