x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special SOS: Sangele Oferit Salveaza!

SOS: Sangele Oferit Salveaza!

09 Iul 2004   •   00:00

Fiecare donator de sange are povestea lui, orice om care are nevoie disperata de sange, de asemenea. La Institutul National de Hematologie vin zilnic donatori de sange, dar sunt prea putini pentru a rezolva criza din spitale. Unii vin pentru bani, altii pentru a salva viata unei persoane dragi, iar cei mai putini vin pentru a dona sange voluntar si neremunerat.

STELUTA INDREI

Fundatia Donatorilor Benevoli de Sange promoveaza donarea voluntara si neremunerata de sange in randul tinerilor din Romania. Sensibilizarea acestora se dovedeste o munca dificila, pentru ca membrii fundatiei se lovesc mai mereu de refuz. De ce se intampla asa? Psihologul Aimee Bugner, presedinta fundatiei, ne explica: "Tinerii sunt total neinformati in ceea ce priveste donarea. Proportia celor care nu stiu cat sange au in corp, ce grupa de sange au este ingrijorator de mare. Studentii, de la care te astepti sa stie mai multe, nu stiu ca nu li se intampla nimic rau daca doneaza sange. La noi, oamenii nu au invatat inca sa se ingrijeasca. A dona sange face parte din grija fiecaruia atat pentru propria viata, cat si a celorlalti". Doar 2% din populatia Romaniei doneaza sange, existand 17 donatori la 1.000 de locuitori. Criza de sange din spitale dateaza din 1990. In fiecare dimineata, la departamentul de expeditie al institutului suna telefoanele nonstop pentru ca spitalele cer sange. De exemplu, din 20 de litri, cat solicita un spital de multe ori nu se pot da decat 2 litri.

SOLIDARITATE. Orice om sanatos ar putea deveni donator. Sangele dumneavoastra poate salva viata unei persoane care a suferit un accident rutier. Poate face posibil un transplant. Poate ajuta un copil bolnav de leucemie. Poate salva viata unei persoane cu arsuri grave. "Nu asteptati sa vi se intample dumneavoastra ceva rau pentru a realiza cat de important este sangele. Este necesar ca oamenii sa fie solidari. Sangele nu se poate obtine altfel decat prin donare, nu se poate face in laborator, nu se obtine din import, nu se gaseste niciunde. Sangele se obtine numai daca cineva intinde mana si doneaza", exprima cu tristete Aimee Bugner. Este psiholog la Institutul de Hematologie de 20 de ani, iar de 14 ani, de la Revolutie incoace, impreuna cu membrii Fundatiei Donatorilor Benevoli de Sange promoveaza cu perseverenta donarea neremunerata de sange. Si au inceput prin a dona mai intai ei insisi, devenind donatori activi. Campania nationala pentru donarea benevola de sange inceputa in aprilie 2004, care este finantata prin proiectul Fondului Global, este prima actiune pentru care s-au primit fonduri in mod oficial.

DEZILUZII. Aimee Bugner a crezut la inceput ca avand o fundatie va beneficia de fonduri din partea autoritatilor si a altor institutii. Nu a fost asa, dar a facut promovare cum a putut. Si-a convins prietenii sa contribuie cu niste bani pentru a scoate niste pliante. A mers si a vorbit direct oamenilor in biserici, la diverse adunari. Toti prietenii ei sunt donatori. Si-a convins majoritatea vecinilor de bloc sa vina sa doneze sange. Intamplator, unul dintre acestia a fost sa doneze chiar in dimineata cand noi eram la Institutul de Hematologie. La fel procedeaza si ceilalti membri ai fundatiei. Comunicarea are impact, dar mentalitatea oamenilor nu se poate schimba intr-un an, cat dureaza o campanie. In strainatate, guvernele platesc organizatii nonguvernamentale pentru a se ocupa de campaniile de sensibilizare a populatiei. "Intrebam in strainatate care sunt motivele pentru care donati sange. Toti se uitau la mine nedumeriti si ma intrebau: "Cum care sunt motivele?". Este natural sa donezi. Modelul omului de acolo este sa fii sanatos, sa ii ajuti pe cei din jurul tau, sa ai sentimentul ca apartii cetatii, fata de care ai anumite obligatii. Este o mandrie sa fii donator! La noi e jenant ca donezi sange. Nu e o mandrie ca esti sanatos si faci bine societatii. Tinerii au senzatia ca daca fac un lucru gratis sunt fraieri, pentru ca la noi exista modelul persoanei care actioneaza numai in interes propriu. Tinerii vad ca astfel de persoane sunt oameni de succes si atunci ceea ce le spunem noi sa faca benevol nu e modelul lor si refuza sa doneze sange", povesteste Aimee Bugner.

EGOISM. Cel mai greu este sa ii convinga pe cei care spun "De unde sa donez? Eu nu am sange nici pentru mine!", iar astfel de raspunsuri sunt mai frecvente in Bucuresti. Statisticile arata ca situatia este putin mai buna in provincie, acolo oamenii sunt mai solidari, nu se pierde definitiv sentimentul cetatii. "In lumea aceasta de "salbaticie organizata" pe care noi o traim, singurul lucru care ar putea sa ne salveze este solidaritatea dintre oameni, spune Aimee Bugner. Refuzul oamenilor de a dona sange este urmat de moarte". Viata grea nu justifica refuzul oamenilor de a dona sange. Psihologul Aimee Bugner ne da urmatorul exemplu: "Ganditi-va ca aveti deziluzii, aveti un salariu mic, seful va persecuta si treceti pe langa o apa in care cineva este pe cale sa se inece. Ce faceti? Ii intindeti mana sa il salvati sau ii spuneti nu te pot salva, am necazuri la serviciu, nu am bani etc.? Stilul nostru ne a ne razbuna pe vecinul sau pe un necunoscut pentru ca noua nu ne merge bine reprezinta o autodistrugere pentru ca noi refuzam sa ajutam o persoana in suferinta, dar se poate intampla ca cineva din familia noastra sa se zbata intre viata si moarte fara ca cineva sa il ajute".

EDUCATIE. Toti suntem expusi pericolelor de a ne imbolnavi, de a avea un accident. Astfel de evenimente neplacute se pot intampla atat oamenilor saraci, cat si bogati. "Daca cel bogat are o grupa rara si in momentul respectiv nu exista sange pentru el, atunci moare la fel ca si cel sarac." Membrii Fundatiei Donatorilor Benevoli de Sange incearca sa schimbe mentalitatea oamenilor. Numai ca acest lucru nu se poate realiza de la o zi la alta, este nevoie de educatia continua a populatiei. In scoli, copiii ar trebui sa aiba carti si cursuri speciale pentru a invata de mici cat de important este sa doneze sange.

AVANTAJE

O donare inseamna un control medical amanuntit gratuit. Cu ocazia donarii, fiecare donator beneficiaza de testele obligatorii specifice, care se fac gratuit: determinarea de hemoglobina, testul HIV, testele anticorpi si o radiografie pulmonara. Astfel afla daca este sanatos si in acelasi timp isi poate ajuta semenii aflati in suferinta. Trusa de donare este de unica folosinta, astfel incat siguranta fiecarui donator este maxima. Punga in care se colecteaza sangele este asezata pe un cantar electronic, care masoara exact cantitatea de 450 de mililitri de sange, cat se doneaza o data.

INFORMATII

Orice persoana sanatoasa cu varsta cuprinsa intre 18 si 65 de ani cu o greutate de cel putin 56 de kilograme la femei si 60 de kilograme la barbati poate dona sange. Orice grupa de sange este buna si orice Rh. Se doneaza 450 de mililitri de sange, cantitate prevazuta in toate normele internationale si pe care organismul o reface in scurt timp. Aceasta cantitate nu afecteaza cu nimic starea de sanatate a donatorului. Intre doua donari trebuie sa existe minimum 70 de zile. Daca fiecare persoana sanatoasa ar dona macar de trei ori pe an, in spitale nu ar mai exista problema sangelui.

CONSTATARE

"Lucrez de 20 de ani la institut si deseori am intalnit persoane care vin sa ceara sange pentru mama, sora, copil, dar singurul lucru care nu le trece prin cap este sa intinda mana sa doneze. Daca oamenii ar constientiza ca oricand ar putea avea nevoie de sange, atunci le-ar fi mai usor sa doneze" - Aimee Bugner Presedinta Fundatiei Donatorilor Benevoli de Sange
×
Subiecte în articol: special sănge aime sangele bugner