Staţiile locale emiteau pe frecvenţa TVR 2

În toamna anului 1990, reţeaua de televiziuni locale era în creştere, pe fondul nemulţumirilor faţă de programul postului public, dar şi a dorinţei românilor de a viziona emisiuni despre zonele în care trăiau. Existau astfel de staţii la Cluj, Braşov, Timişoara, Oradea şi Târgu-Mureş.

Întrucât diversitatea posturilor tv era o noutate în istoria României, reporterii ziarului România liberă s-au deplasat la Braşov pentru a observa la faţa locului cum supra­vie­ţuia o astfel de staţie locală. Interlocutor a fost Mircea Boanţă, şeful tv Braşov, care conducea o echipă de 15 redactori şi tehnicieni.

Televiziunea locală braşoveană fu­sese fondată în primăvara anului 1990, însă echipa iniţială se scindase cu ocazia alegerilor din mai. Unii au d­o­rit să prezinte neutru realităţile urbei, alţii, dimpotrivă, erau de părere că ziariştii aveau datoria "civică" de a lua parte unui sau altuia dintre candidaţi. În vară, postul tv s-a reorganizat, reluându-şi emisia în toamnă. Staţia braşoveană difuza programe 10 ore săptămânal, pe frecvenţele canalului 2 al televiziunii publice. Din cauza dependenţei de "gigantul" media de la acea vreme, staţiile locale susţineau că erau victimele unor şi­ca­ne, datorate politicii editoriale in­de­pendente. În primul rând, canalul TVR 2 îşi prelungise de curând emisia, la ore de mare audienţă, drept pentru care televiziunile locale nu mai aveau spaţiu de transmisie. În al doilea rând, canalul 2 emitea pe o lungime de undă care nu era receptată de televizioarele mai vechi, ceea ce dezavantaja posturile locale.

În ciuda dificultăţilor tehnice, Mircea Boanţă susţinea că staţia pe care o conducea răspundea intereselor braşovenilor. În septembrie, TV Braşov a fost prezentă în punctele fierbinţi ale grevei muncitorilor de la Uzina "Tractorul", prezentând atât punctul de vedere al protestatarilor, cât şi al guvernanţilor. La Braşov se deplasase cu această ocazie o comisie parlamentară şi, mai apoi, însuşi prim-ministrul Petre Roman. Televiziunea publică "trunchiase" dis­cu­ţii­le, susţinea Mircea Boanţă. Nu şi pos­tul tv pe care-l conducea!

La începutul lui octombrie, TV Braşov a înregistrat o audienţă însemnată cu ocazia difuzării filmului "De ce?" realizat de Grupul pentru Dialog Social. Producţia prezenta ima­gini nedifuzate încă în ţară, filmate de ziariştii străini în zilele mineriadei din iunie. Pe lângă aceste emisiuni cu caracter special, televiziunea bra­şo­veană îşi construia programul zilnic în funcţie de interesele locale, sus­ţinea Mircea Boanţă. Astfel, se di­fuzau ştiri despre aprovizionarea cu alimente a oraşului, extrem de deficitară la acea vreme, despre dificultăţile eco­nomice ale întreprinderilor ju­de­ţului, precum şi despre iniţiativele - firave - de privatizare. TV Braşov emi­tea săptămânal şi trei ore de emisiuni în limbile maghiară şi germană. Acestea erau netitrate, din lipsă de fonduri. Aparatura necesară dublării în limbile minorităţilor naţionale cos­ta 15.000 de lei. Oricum, postul făcea faţă cu greu cheltuielilor, se plângea Mir­cea Boanţă. Numai chiria pentru releul de emisie de pe Tâmpa se ri­di­ca la 40.000 de lei lunar. De ceva timp, prefectura judeţului plătea aceas­tă factură către televiziunea pu­blică, însă nu se ştia cât va dura "su­ven­ţia". Printre alte cheltuieli, costu­rile pentru achiziţionarea de progra­me se ridicau la 20.000 de lei. Condu­ce­rea TV Braşov a încercat să acumu­le­ze venituri şi din alte surse, cum ar fi publicitatea. Mircea Boanţă sus­ţi­nea însă că era greu să convingi întreprinderile judeţului să plătească pentru reclame, mai ales că multe dintre ele se confruntau cu probleme economice. Pe parcursul anului 1990 conducerea managerială a acestora a atras atenţia asupra perspectivelor falimentului. Aşadar, investiţii în pu­blicitate zero!