Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
„Om de gust, Ovid S. Crohmălniceanu a avut un cuvânt decisiv de spus, în anii stalinismului, în impunerea «Moromeților» lui Marin Preda (și nu numai). «Recuperator» al clasicilor modernismului interbelic, în anii de început ai dezghețului, a devenit, ulterior, unul dintre spiritele cele mai nedogmatice, apărător de prim rang al literaturii de calitate. Nu și-a renegat niciodată convingerile de stânga, care-l vor expune, după 1990, multor atacuri pseudo-justițiare, unele cu substrat antisemit (poate de asta se va fi decis să se expatrieze, definitiv, la Berlin)”, aprecia criticul și istoricul literar Paul Cernat în rama unui portret schițat inginerului literat. „Înțelept și echilibrat, cu un spirit critic viu și mereu treaz, Ovid S. Crohmălniceanu a fost unul dintre cei mai sclipitori și mai sagace dintre criticii noștri postbelici, cu un IQ critic greu de depășit, și totodată un om de caracter, intim atașat de literatura română”, mai evidenția profesorul Paul Cernat.
Cea mai valabilă istorie a literaturii epocii
„Cei care l-au avut profesor la Litere au avut de învățat de la fostul «politehnist» mai mult decât de la mulți filologi puri. La origine un curs universitar, ampla sinteză din «Literatura română între cele două războaie mondiale» rămâne și azi, cu toate limitele ei contextuale, cea mai valabilă istorie a literaturii epocii. De asemenea, «Cinci prozatori în cinci feluri de lectură» este una dintre cele mai bune cărți de critică apărute în România postbelică și un vârf al criticii noastre de (re)interpretare”, estima, în continuare, Paul Cernat. Mai mult: „Nedepășită rămâne și «Literatura română și expresionismul», unde comparatistul (excelent cunoscător al culturii germane) e la cote înalte. La fel, monografia critică despre «Cercul literar de la Sibiu», scrisă în colaborare cu Klaus Heitmann”.
Maestrul optzeciștilor
În anii ’70-’80, «Tata Croh» a fost mentorul iubit și prețuit al prozatorilor optzeciști la Cenaclul de proză Junimea. «Desant ’83» n-ar fi existat fără el - specula Cernat -, iar romanul colectiv «Femeia în roșu» îl are drept complice (ca și pierdutul «Autobuz pentru Însurăței»). Mircea Cărtărescu îi datorează, în parte, lansarea internațională. Ovid S. Crohmălniceanu a fost și un redutabil cunoscător (și practicant) al SF-ului. Proza speculativă, intelectuală din «Istorii insolite» și «Alte istorii insolite» cochetează inteligent cu mainstream-ul; ea va fi continuată, în spirit, de Florin Manolescu, asociat la conducerea «Junimii» bucureștene după 1985. Ultimele tușe: „Cu toate tăcerile lor, «Amintiri deghizate» e o operă memorialistică de neocolit, cu portrete și detalii de viață literară prețioase. «Evreii în mișcarea românească de avangardă» a apărut, din păcate, postum, ca și volumul despre cerchiști”. Concluzia: „Ovid S. Crohmălniceanu a fost un critic și istoric literar de excelență, între cei mai importanți și mai valoroși de după al doilea război. Strict subiectiv: unul dintre preferații mei”.
Lumini și umbre
Cu toate că a absolvit studii de Politehnică, Ovid S. Crohmălniceanu n-a profesat niciodată ca inginer, preferând o carieră didactică (la Facultatea de Limba şi Literatura Română din Bucureşti) şi una de literat, ambele beneficiind de pe urma gândirii sale logice şi riguroase. A debutat publicistic în anul 1944, în ziarul „Ecoul”, cu un medalion provocator despre poetul american Vachel Lindsay (prieten cu Carl Sandburg şi Edgar Lee Masters), şi editorial, în 1953, cu un volum de „Cronici şi articole” care plăteau tribut greu realismului socialist, la fel ca toate cărţile sale din „obsedantul deceniu”.
Două decenii în fruntea „Junimii”
Deşi în anii ’60 sprijină publicarea lui Vasile Voiculescu şi scrie despre Lucian Blaga şi Tudor Arghezi, schimbarea categorică de ton se produce abia în 1971, odată cu „Literatura română şi expresionismul”. Ovid S. Crohmălniceanu s-a impus cu „Literatura română între cele două războaie mondiale” (1966-1975), amplă şi detaliată panoramă a poeziei, prozei, dramaturgiei, criticii şi publicisticii interbelice. Volumele de articole dovedesc un spirit critic cu rădăcini bine înfipte în cultura europeană. Numele criticului rămâne legat (și) de cenaclul de proză Junimea, pe care l-a condus timp de 20 de ani, din 1971 - creând o adevărată şcoală de literatură şi critică literară - la ale cărui şedinţe participau nume cunoscute ale generaţiei ’80 (Sorin Preda, Mircea Nedelciu, Gheorghe Crăciun, Mircea Cărtărescu etc.).
Calde aduceri aminte
Scriitoarea Ioana Pârvulescu a păstrat amintiri emoționante legate de profesorul Ovid S. Crohmălniceanu: „Se bucura copios de scena vie a lumii, distingea perfect valoarea de nonvaloare, înfrunta lumea cu un pseudonim de cinci silabe ivit dintr-o bravură tinerească, ţinea la prieteni și nu voia neapărat un rol principal în spectacolul vieţii, pe care-l gusta cu fler şi entuziasm”.
De unde până unde „Crohmălniceanu”
Pseudonimul literar „Crohmălniceanu” a fost inventat de traducătorul Iosif C. Mătăsaru în vara anului 1944 și era considerat de contemporani un derivat din moldovenescul „crohmal” sau „crohmală”, care înseamnă „scrobeală”. Crohmal, scris „Krochmal”, este (și) numele unui șir important de învățați evrei, cel mai vechi purtător al numelui „Krochmal” fiind Menahem Mendel Ben Abraham, rabin al Moraviei, originar însă din Cracovia, unde s-a și născut în jurul anului 1600.
Șef de revistă
Între 1947 și 1951, Ovid S. Crohmălniceanu devenea editor al revistei „Contemporanul”, pentru ca între 1951 și 1953 să lucreze la Editura Didactică și Pedagogică, la revistele „Viața Românească” și „Gazeta Literară” - pe care a și condus-o, din postura de redactor șef-adjunct, între 1963 și 1966.
Considerațiile unui emul
Mircea Cărtărescu, unul dintre cei mai prizați scriitori actuali, își amintea cu respect de mentorul Ovid S. Crohmălniceanu: „Alături de Eugen Simion și Nicolae Manolescu, Ovid S. Crohmălniceanu era numele invocat mereu de profesorul meu de literatură din liceu, ceea ce nu era puțin lucru. Târziu am aflat și de opțiunile politice ale profesorului. În contextul dat de perioada postdecembristă, nu le consider tocmai onorabile, mai ales că opțiunile lui Ovid S. Crohmălniceanu au prins contur în anii ‘50, în perioada «deceniului negru», când foarte mulți intelectuali care nu s-au «aliniat» au suferit sau au murit (cum a fost cazul lui Mircea Vulcănescu, bunăoară) în pușcăriile comuniste”.
„Așa au fost vremurile”
În completare: „ O spun încă o dată, tot cu strângere de inimă, că fiind vorba despre vremuri pe care nu le-am trăit și despre care, în consecință, nu pot face afirmații ca și cum m-aș fi aflat la fața locului și nu pot pune la zid oameni care au optat - din convingere, din dorința de a avea o viață mai bună sau pur și simplu din teama de a nu avea aceeași soartă cu cei care-și duceau viața în condiții inumane la Pitești, Aiud, Gherla sau la Canal - pentru ideologia marxistă. De acord până la un punct: așa au fost vremurile, nu puteai probabil să plutești în apele incerte ale unei nesigure neutralități, trebuia să alegi. Nici măcar nu mai era probabil o opțiune personală. Îmi imaginez că, fiind legați și de alte ființe (soție, copii, părinți - care ar fi avut de suferit), nu era ușor să optezi pentru o rezistență pasivă, fie ea și prin cultură. Cultura, la acea vreme, însemna angajare în linia trasată de Moscova și de Partid. Orice deviere era taxată drept cosmopolitism”.
101 ani s-au împlinit pe 16 august 2022 de la nașterea lui Moise Kahn/Cohn, aka Ovid S. Crohmălniceanu.
Ovid S. Crohmălniceanu a devenit, în „obsedantul deceniu”, unul dintre corifeii cei mai inteligenți ai dogmatismului realist socialist.
„Am oroare de bilanțurile literare”, Ovid S. Crohmălniceanu
„Ovid S. Crohmălniceanu a fost unul dintre cei mai sclipitori și mai sagace dintre criticii noștri postbelici, cu un IQ critic greu de depășit, și totodată un om de caracter, intim atașat de literatura română”, Paul Cernat, critic literar
„Cultura, la acea vreme, însemna angajare în linia trasată de Moscova și de Partid. Orice deviere era taxată drept cosmopolitism”, Mircea Cărtărescu, scriitor
