Tezaurul, "exilat" din cauza razboiului

Care sa fi fost conjunctura care a silit Romania sa-si ascunda peste granita tezaurul? Totul s-a produs intr-un moment dramatic, cand dezastrele militare de pe fronturile primului razboi mondial au facut ca Romania sa nu aiba cum sa aleaga o alta varianta, mai avantajoasa.

Initial, intrarea tarii noastre in primul razboi mondial a surprins Puterile Centrale, iar cei aproape un milion de militari aruncati in lupta de Romania pareau ca vor inclina balanta in favoarea Antantei. Aceasta situatie a durat insa foarte putin: aliatii nostri nu si-au respectat angajamentele militare asumate prin conventii. Cateva decizii militare neinspirate au dus la rasturnarea echilibrului de forte, iar trupele inactive din Italia si Balcani au fost aruncate in lupta pe frontul romanesc. Aproape singura in fata unei avalanse pustiitoare, armata a trebuit sa cedeze, iar o mare parte a tarii a fost ocupata. Cand si Bucurestiul a fost la un pas de a cadea, Guvernul, Casa Regala si cele mai importante institutii ale statului s-au retras in Moldova, intr-un refugiu despre care nimeni nu stia cat avea sa dureze.

Banca Nationala, plecata in pribegie

Datorita acestui dezastru militar, la 11 octombrie 1916, Consiliul General al Bancii Nationale a decis ca, atunci cand conducerea tarii se va duce la Iasi, cea mai importanta institutie bancara se va duce si ea tot acolo. Stramutarea a inceput la 15 noiembrie 1916. Transformat in capitala provizorie, Iasiul a devenit si centrul financiar al Romaniei, unde a fost mutat, pentru prima oara, Tezaurul Bancii Nationale: stocul de metal pretios ce asigura acoperirea financiara a monedei nationale. In total aproape 93 de tone de aur fin. Ramasa neschimbata, starea frontului a facut ca, in decembrie 1916, sa se ia in calcul posibilitatea ca intreaga Romanie sa fie ocupata, situatie in care refugiul la Iasi devenea insuficient. Autoritatile romane au decis ca averea Bancii Nationale sa fie mutata in Rusia, aliatul aflat cel mai aproape. Atunci s-a considerat ca sediul "Tezaurului Imperial", de la Kremlin, ofera o siguranta maxima.

Alte variante: Londra si America

Initial, atat in conducerea politica a tarii, cat si in "staff"-ul Bancii Nationale au existat doua opinii diferite, privitoare la protejarea tezaurului. Unul sustinea evacuarea lui in Rusia, dar numai dupa tratative care sa stabileasca in mod clar conditiile transferului. Celalalt propunea ca Guvernul sa rechizitioneze aurul bancii si sa-l depoziteze unde credea de cuviinta. In acest mod, averea Bancii Nationale era pusa la adapost, iar autoritatea statului, implicata direct in operatiune, sporea sansele protejarii tezaurului in strainatate, asigurand, in acelasi timp, si repatrierea lui mai usoara, atunci cand conditiile politico-militare ar fi permis. In final s-a adoptat o cale de mijloc: s-a decis ca tezaurul sa fie mutat doar daca Guvernul va hotari acest lucru si numai dupa ce va comunica si Bancii Nationale decizia lui, precum si locul ales. Din acel moment, raspunderea pentru averea Bancii Nationale s-a transformat intr-o decizie politica si a intrat in competenta Consiliului de Ministri. Inainte de a lua o hotarare, in calitatea sa de sef al Guvernului, marele om politic Ion I. C. Bratianu a avut de examinat si alte cateva variante de salvare a tezaurului, intr-o tara straina. Mihail Gr. Romascanu afirma ca Bratianu s-ar fi consultat cu cei mai importanti bancheri, carora le-a cerut opinia. Printre ei s-a numarat si Mauriciu Blank. Acesta i-a propus primului ministru sa trimita tezaurul la Londra, dar Bratianu nu a fost de acord. Unul din argumentele sale a fost ca drumul pe mare era riscant din cauza submarinelor germane. Din aceeasi cauza a fost respinsa si America. Bratianu a mai sustinut ca primele de asigurare ale transportului maritim costau in jur de zece milioane de lei, cheltuiala pe care o considera inacceptabila.

Atenti sa nu-i jignim pe rusi

O alta varianta propusa de Blank a fost incredintarea tezaurului, spre pastrare, unei tari neutre. In acest sens a nominalizat bancile din Cristiana, in Danemarca. Dar Bratianu a respins si aceasta idee. De parca nu ar fi invatat nimic din lectiile istoriei, experimentatul om politic a insistat pentru varianta ruseasca. Iar argumentul sau, greu de inteles, a fost ca "Rusii s-ar simti jigniti daca am prefera puternica Anglie in locul tarii lor". Din pacate, timpul l-a contrazis amarnic. Nu se stie cat temei avea parerea lui Bratianu si nici cat ar fi contat supararea rusilor. Cert este un singur lucru: dupa incheierea razboiului, ei nu s-au simtit jigniti de postura morala in care s-au pus, refuzand sa ne restituie tezaurul. Fapt care demonstreaza inca o data ca politica nu se bazeaza decat in rare cazuri pe morala, iar singura dreptate valabila este cea impusa de catre cel puternic. In final, Bratianu a optat pentru Rusia. Au avut loc tratative rapide, dar extrem de laborioase, in cursul carora autoritatile tariste au oferit romanilor toate garantiile cerute, garantii pe care peste doar cateva luni nu le-au mai putut respecta: dupa preluarea puterii politice, bolsevicii au tinut cont cum au vrut ei de intelegerile fostului regim. Adica deloc. Dar asta avea sa se intample abia in iarna lui 1917 si apoi, dupa incheierea primului razboi mondial. Pana atunci increderea lui Bratianu a fost un cec in alb, si stocul de aur al Bancii Nationale, evaluat la 314.580.456,84 lei, a fost trimis la Moscova. Primul transport a inclus si bijuteriile Reginei Maria, evaluate la sapte milioane de lei. Din acest tezaur impresionant, nu s-a mai intors in tara nici macar un gram de aur si nici cea mai marunta bijuterie.

Cel de-al doilea transport

Al doilea transport al tezaurului s-a facut in conditii si mai dramatice decat primul. Pericolul strain devenise si mai acut. In vara lui 1917, autoritatile romanesti si-au pus iarasi problema evacuarii in Rusia, deoarece nici macar Moldova nu mai era indeajuns de sigura. Initial Guvernul a propus plecarea la Poltava. Pentru ca localitatea era tixita cu refugiati, rusii au propus orasul Kerson, de la gurile Niprului, unde urmau sa fie instalate autoritatile romane de emigratie. Daca Guvernul ar fi plecat in exil, Banca Nationala urma sa ia acelasi drum. In aceasta eventualitate, s-a decis ca restul averii sale, plus bunurile altor institutii importante sa fie duse tot la Moscova. S-au declansat tratative diplomatice asemanatoare celor derulate la primul transport, iar autoritatile rusesti au oferit garantii similare, pe care de asemenea nu le-au putut respecta. Alaturi de valorile financiare, al doilea transport dus la Moscova a cuprins si o parte importanta a patrimoniului nostru istoric si artistic. Unele dintre acele obiecte valoroase ne-au fost retrocedate abia in 1956. De-a lungul intregii sale istorii, intinsa pe aproape opt decenii, puterea sovietica a facut tot ce i-a stat in putere sa pastreze restul bunurilor pe care Rusia le primise candva, doar pentru a le pazi. Lucrurile nu s-au schimbat nici acum. Se pare ca intr-o discutie referitoare la tezaur, un reprezentant al actualelor autoritati ruse ar fi exclamat mirat: "Tezaur? Kakai tezaur?".

"NUMAI IN RUSIA, NU"

In cursul discutiilor sale cu Ion I. C. Bratianu, bancherul Mauriciu Blank i-a atras atentia acestuia asupra pericolului reprezentat de acordarea unei increderi neconditionate rusilor. "Cunosc Rusia, cunosc mobilitatea spiritelor de acolo si nesiguranta terenului pe care se calca in acest vast imperiu. Un asemenea depozit in mana Moscovei nu e sigur in clipele actuale si vom avea deziluzii amarnice". Din pacate, timpul i-a dat dreptate batranului bancher Blank.

LUCIDITATE

„Tezaurul nostru a fost pus n siguran]` tocmai acolo unde nesiguran]a era atotst`p~nitoare"
Mauriciu Blank bancher

SUMAR - EDITIE DE COLECTIE

Tezaurul Romaniei la Moscova

93 de tone de aur fin, date pe mana rusilor

Cel de-al doilea transport: Arta si istoria Romaniei

Tezaurul, "exilat" din cauza razboiului

85 de ani de cand ne cerem aurul inapoi

Tezaurul, recuperat partial

Munte de aur ramas la rusi

Aurul nostru: ultima incercare