Va fi un virus letal, un cutremur, un tsunami, un asteroid? Se va opri Pământul? Se va stinge soarele? Cinematografia a încercat să nu rateze niciuna dintre ipotezele legate de sfârşitul planetei.
Cutremure, tsunami, corpuri cereşti care ameninţă Pământul, extratereştri, viruşi letali sau accidente nucleare – imaginaţia lumii cinematografice nu s-a zgârcit deloc când a fost vorba de filme care să ne arate cum vine sfârşitul lumii sau ce viaţa va mai fi după apocalipsă (în cazul în care mai supravieţuieşte cineva).
Şi cum aşa zisa profeţie mayaşă conform căreia lumea se va sfârşi anul viitor nu era de ratat, Hollywood-ul ne arată cu multe efecte speciale, în filmul "2012" cam cum s-ar prezenta marele final: cutremure, tsunami, meteoriţi, erupţii vulcanice, furtuni. Iar Los Angeles-ul se scufundă în Pacific. Scapă cine se pricepe şi cine are bani.
Pe dezastrele naturale s-au bazat şi cei care au realizat "Centrul pământului" (The Core – 2003), însă de data aceasta fără predicţiile mayaşe. Cutremure, radiaţii solare, furtuni electrice – Pământul a intrat în era haosului şi toate acestea pentru că miezul său incandescent îşi încetineşte mişcarea. Soluţia e o călătorie SF spre centrul Pământului şi câteva bombe nucleare ce trebuie detonate pentru ca echilibrul electromagnetic de pe planetă să fie restabilit.
"Unde vei fi poimâine?" (The day after tomorrow – 2004), în condiţiile în care încălzirea globală face ca o uriaşă banchiză de gheaţă din Antarctica să se rupă, iar Pământul e cuprins de ploi, tornade şi furtuni, ca apoi să intre într-o nouă eră glaciară... Scăparea este, de data aceasta, în emisfera sudică. Dacă mai reuşeşte cineva să treacă de haosul de gheaţă al celei nordice.
"Lumea apelor" (Waterworld – 1995) ne arată că planeta s-a transformat într-un mare ocean, care a acoperit aproape tot. Supravieţuitorii, câţi mai sunt, trăiesc pe atoli improvizaţi din nave. Dar undeva mai există o porţiune de uscat, iar drumul către salvare e tatuat sub forma unei hărţi, pe spatele unui copil.
Apropierea anului 2012 i-a direcţionat pe producătorii de film către mayaşi, însă de-a lungul timpului nu au fost ignorate nici profeţiile biblice ca sursă de inspiraţie. Pe un râu curge sânge, marea începe să fiarbă, deşertul îngheaţă, păsări cad din cer, pământul tremură într-un mare cutremur... "Al şaptelea semn" (The seventh sign – 1988) mai are în reţetă un preot, crucifixuri, vechi manuscrise, un reprezentant al forţelor răului şi, drept eroină principală, o femeie însărcinată cu un copil care, dacă ar veni pe lume, ar reuşi să o salveze.
Dar nu numai dinspre forţele naturii sau cele divine apare sfârşitul, ci şi din lumea viruşilor care ucid tot ori îi transformă pe oameni în zombie. În "Legenda vie" (I am a legend – 2007) un vaccin care ar fi trebuit să protejeze omenirea de cancer o decimează şi o transformă într-o lume din monştri, iar în "Daybreakers" un dezastru pandemic face ca oamenii să fi ajuns vampiri, în 2019.
Catastrofe
Când ameninţarea vine din spaţiu, americanii par să găsească mereu o soluţie. Aşa că în "Armagedon" (1998), trimite o echipă care să vină de hac asteroidului care se îndreaptă către Pământ. Tot americanilor le revine onoarea, în "Sunshine" (2007), să încerce să prevină o apocalipsă pe care scenariul o situează în 2057, când soarele e pe cale de a se stinge. Pentru a împiedica marele final al Pământului, o echipă de astronauţi este trimisă în spaţiu, cu o puternică bombă nucleară, a cărei detonare ar putea "reporni" soarele.
Extratereştrii nu puteau lipsi din scenariile apocaliptice. Fie sunt răi şi încearcă să distrugă omenirea, precum în "Independence Day" (1996), fie că ne arată cu degetul pentru toate relele care urmează să ducă la sfârşitul planetei noastre, precum în "Ziua în care Pământul se opri" (The day the Earth stood still – 2008). Dacă în prima producţie omenirea luptă cu cele mai sofisticate arme împotriva invaziei extraterestre, în al doilea film trebuie să demonstreze că poate trăi în pace.
Tot o intervenţie din alte sfere are şi apocalipsa din "Numere fatale" (Knowing – 2009), după ce ne poartă printr-o serie de dezastre ce lovesc planeta, toate prevăzute de cifrele misterioase înşirate de o fetiţă.
Citiţi toate articolele din Ediţia de colecţie a Jurnalului Naţional - Sfârşitul lumii