Toata lumea sarbatoreaâ¦ nu mai tin minte ceâ¦"

Toata lumea sarbatoreaâ€¦ nu mai tin minte ceâ€¦"

23 Aug 2004 • 00:00

EDITIE DE COLECTIE

Nostalgia acelor vremuri se rezuma la tineretea trecuta a fiecaruia. Intiparite in memoria oamenilor au ramas semnificatiile ultime conferite sarbatorii. 23 August de altadata, mai presus de valoarea sa istorica sau politica, ramanea prilej de voie buna.

DRAGOS CEPARU

"Evitam, pe cat era posibil, sa particip la defilari. Am fost o data cooptat de intreprinderea la care lucram. Ni se dadea un stegulet si aveam un traseu prestabilit. Sarbatoream ziua eliberarii, terminarea razboiului. Era insa si un prilej de distractie, cand mergeam la iarba verde. Nu mi-ar mai placea acum sa fac asa ceva."

Ion Draghia, 39 ani, supraveghetor mina suprafata, Termocentrala Doicesti, Dambovita

"Mi se parea ca era foarte frumos. Aveam liber. Nu participam la festivitati, dar dupa-amiaza mergeam la mici si bere. Se sarbatorea scurtarea razboiului care a dus la eliberarea tarii, insurectia nationala. Imi pare rau ca nu se mai sarbatoreste, tinerii nu mai stiu decat din cartile de istorie despre 23 August. A fost totusi un lucru bun pentru tara ceea ce s-a petrecut in august 1944."

Adriana Nistorescu, 43 ani, inginer, Imbunatatiri Funciare Constructii Dambovita, Targoviste

"Nu imi placea. Eram obligati de sefii de la partid sa mergem pe traseu, sa tinem tot felul de pancarte in mana. Trebuia sa scandam lozinci, nu-mi mai aduc aminte ce anume strigam. Sarbatoream ziua eliberarii de sub jugul fascist. Nu regret trecutul. E mai bine fara manifestatii. Imi amintesc ca era mare aglomeratie. Singurul lucru bun era ca ne adunam in colectiv cu colegii de serviciu, cu toti cunoscutii."

Dorel Filip, 49 ani, mecanic de intretinere, Atelierul de strungarie Tricodava, Bucuresti

"Sarbatoream intoarcerea armelor impotriva Germaniei naziste. Eram obligati sa facem defilari pe Bulevardul Castanilor din Targoviste, unde se aranja o tribuna. Eram chemati de la 6:00 dimineata, de catre conducerea de partid. Ne incolonam in ordinea stabilita de ei si porneam pe traseu. In jur de ora 10:00 sau 11:00 se termina totul. Apoi eram liberi sa ne ducem la iarba verde, la mici si bere, la padure. Nu regret, chiar aveam oroare de aceasta obligatie."

Maria Mocanu, 51 ani, tehnician, Directia Judeteana Drumuri si Poduri Dambovita, Targoviste

"Defilam intr-o maniera foarte organizata. Eram aranjati pe intreprinderi. Dupa aceea ieseam la mici si bere. Nu ma deranja faptul ca eram obligati sa defilam. Ma deranjeaza ca acum nu se mai organizeaza asemenea activitati."

Constantin Iordache, 50 ani, muncitor, IAR Ghimbav, Brasov

"Nu-mi pare rau dupa trecut. Se ducea lumea in mod obligatoriu la defilari. Se stia ca intreprinderea cutare trebuie sa fie la stalpul cutare. O singura data am fost. Era o caldura ingrozitoare. Pentru participare se facea o lista de catre secretarul de partid. Atata iti trebuia, sa nu participi, ca erai chemat la partid. Noroc ca nu eram membru. Dupa festivitati, mergeam la mici si bere. Sarbatoream in felul acesta eliberarea patriei de sub jugul fascist."

Ioana Scarlat, 53 ani, contabil, Intreprinderea de Fabricatie si Montaj Ascensoare, Bucuresti

"La inceput a fost o chestie buna. Era o sarbatoare a celor care au luptat impotriva fascismului. Merita sa se faca acea parada militara. Ulterior, pe vremea lui Ceausescu, s-au bagat coloanele imense de oameni ai muncii, pionierii s.a.m.d. Dintr-o sarbatoare militara a ajuns sa fie o sarbatoare in cinstea "tovarasului". Pacat ca nu s-a reluat dupa Revolutie, sa fie ceea ce trebuie, o sarbatoare militara. Si in Occident se sarbatoreste victoria in cel de-al doilea razboi mondial. As merge sa vad parada militara, dupa care, conform vechii traditii, se poate merge la iarba verde, la restaurant, la o terasa, unde doresti."

Adrian Catana, 51 ani, pilot civil la Tarom

"Erai obligat de la serviciu, indiferent daca-ti placea sau nu, sa te duci la demonstratii. Daca se intampla ceva, erai bolnav sau nu puteai dintr-un anumit motiv, erai pedepsit. Te dadea exemplu negativ la sedintele de sindicat. Imi placea totusi, ca era ziua nationala si aveam liber. Lumea avea putine oportunitati de distractie. Devenise foarte obositor in ultimii ani. Se faceau repetitii cu multe luni inainte. Trebuia sa misti stegulete colorate ca sa apara pe o parte a Stadionului "23 August" nu stiu ce lozinca si nu stiu ce portret. Bine ca s-a terminat."

Gabriela Manolache, 55 ani, geolog, IGPSMS, Bucuresti

"Era foarte frumos. Toata lumea sarbatorea. Nu mai tin minte ce se sarbatorea. Nu se muncea, era liber. Mancam mici si beam bere cu prietenii si cunoscutii. Eu regret vremurile acelea."

Ion Pui, 69 ani, fost fierar-betonist, Bucuresti

"Sarbatoream "Revolutia de eliberare antifascista si antiimperialista", asta era denumirea oficiala. Totul mi se parea foarte urat, mai ales pentru copii. Ii duceau cu o luna inainte pe stadion si stateau toata ziua in soare, facand repetitii. Adultii mai mergeau la padure, la o bere, dar nu era bine. Eram obligati de la serviciu sa participam la defilari. Dimineata, la o ora data, ne aliniam pe o anumita strada. Intreprinderile erau programate pe ore sa defileze in fata oficialitatilor. Nu regret ca nu se mai organizeaza."

Sanda Poncea, 56 ani, meteorolog, Aeroportul Otopeni

"Era incantator! Participam la toate manifestatiile. Aveau niste tonete! Toti erau foarte atenti cu noi, manifestantii. Ne dadeau gratis cartonase cu crenvursti, doua-trei feliute de paine si mustar."

Stefan Alecu, 65 ani, fost muncitor necalificat, CFR, Bucuresti

"De 23 August se faceau pregatiri inainte cu saptamanile. Ne placea atunci, ca eram tineri. Eram fericiti ca nu mergem la serviciu si ca ne intalneam in felul acesta. Erau parca si crenvurstii mai buni! Nu regret, fiecare perioada are farmecul ei, dar a trecut."

Ana Cercau, 74 ani, fost retusor de litere, Poligrafia Casa Scanteia

"In afara de defilare, era bine. De fapt, erau mascarade, nu defilari. Nu sarbatoream nimic. 23 August reprezinta mai multe sarbatori: 23 august 1939, cand le-am lasat rusilor partea de sus din Romania Mare si apoi am intrat in razboi alaturi de nemti; si 23 august 1944, cand regele a spus "stop" si am intors armele. Cand eram elev si in facultate, mergeam la defilari, mai tarziu - sedinte si zi normala de lucru. Regret ca n-am prins democratie in tineretea mea."

Adrian Zavoianu, 61 ani, inginer, fost functionar guvernamental

"Abia asteptam noi, muncitorii, sa participam la festivitati. Ne intruneam la intreprindere si de acolo defilam pe tot parcursul, pana la Piata Victoriei, la statuia Aviatorilor. Aici era organizata o tribuna. Ne duceam, dar nu prea ne interesa ce era acolo. Imi pare bine pentru tinerii de astazi ca li s-a dat mai multa libertate."

Alexandrina Niculescu, 76 ani, fosta muncitoare, Sectia tapiterie, Intreprinderea Grivita, Bucuresti.

VACANTA IROSITA

"Indiferent de conditiile politice pe care suntem toti constienti ca am fost nevoiti sa le suportam si indiferent de convingerile politice pe care le avem acum, uitam prea repede ce a insemnat efortul de a sarbatori 23 August in fiecare an al copilariei si tineretii noastre. Nu cred ca sunt singura care gandeste asa. Si cand spun aceasta imi amintesc, in primul rand, de timpul in care am lucrat ca profesor. Ma gandesc la copiii care erau scosi cu lunile la repetitii pentru demonstratia festiva. Lesinau pe stadion de caldura si oboseala, pierzandu-si fara rost zilele de vacanta"

Isabella Lisman, 54 ani, sef Serviciu Comunicare si Conservarea Colectiilor, Biblioteca Nationala, Bucuresti