x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Vin trenuri noi, începe marea împărțeală

Vin trenuri noi, începe marea împărțeală

de Adrian Stoica    |    06 Iun 2023   •   08:00
Vin trenuri noi, începe marea împărțeală

Autoritatea pentru Reformă Feroviară a transmis către Bursa Română de Mărfuri documentația necesară în vederea atribuirii prin procedură competitivă între companiile feroviare de transport călători a primelor trenuri noi achiziționate după mai bine de 20 de ani.

Este vorba despre 12 rame electrice interregionale RE-IR, achiziționate de statul român prin Autoritatea pentru Reformă Feroviară, de la compania Alstom Ferroviaria. Contractele vor avea o perioadă maximă de 60 de luni, iar trenurile vor circula pe cinci rute, respectiv: București Nord - Constanța, București Nord - Craiova, București Nord - Craiova - Timișoara - Arad, București - Brașov - Arad - Timișoara Nord, București Nord - Craiova - Petroșani.

Ramele electrice interregionale RE-IR se pun la dispoziția operatorilor de transport feroviar public de călători în cadrul contractelor de servicii publice. Prețul de închiriere al ramelor electrice interregionale RE-IR va reprezenta echivalentul lunar și anual al amortizării pentru perioada din contract. De asemenea, operatorii vor prelua obligațiile de mentenanță ale ramelor electrice contractate de Autoritatea pentru Reformă Feroviară și vor fi obligați să plătească cu prioritatea acest serviciu. La expirarea contractului, ARF va organiza o altă licitație pentru asigurarea continuității serviciilor de transport feroviar de călători, iar trenurile urmează a fi predate noului operator care și-a adjudecat această procedură competitivă.

 

Viteza maximă, 160 km/h

 

Autoritatea pentru Reformă Feroviară a cumpărat anul trecut de la compania Alstom Ferroviaria 37 de rame electrice. Valoarea contractului, care include și mentenanța pentru o perioadă de 15 ani, se ridică la un cost total de 2.421.771.878 de lei, fără TVA, iar finanțarea proiectului este asigurată din fonduri europene nerambursabile (85%) și de la bugetul de stat (15%). Termenul de livrare a primei rame este finalul anului 2023 şi furnizarea pachetului complet de 37 de rame până la finalul anului 2024. Viteza maximă de rulare a ramelor electrice este 160 km/h, acestea fiind compuse din şase vagoane (două vagoane de capăt cu cabine de conducere şi patru vagoane intermediare) şi asigură 351 de locuri pe scaune. Pe 25 martie 2022 a fost încheiat un contract de achiziție pentru 20 de rame electrice interregionale între Autoritatea pentru Reformă Feroviară și Alstom Ferroviaria, iar ulterior, pe 16 septembrie 2022, s-a încheiat un act adiţional pentru achiziţia suplimentară a încă 17 rame electrice de lung parcurs. 

 

Pe data de 2 iunie a expirat termenul-limită pentru depunerea ofertelor la licitația organizată de Autoritatea pentru Reformă Feroviară pentru alegerea unei companii care să supervizeze livrarea celor 37 de rame electrice. 

 

Parcul rulant este foarte vechi

 

CFR Călători, compania cu capital de stat, nu a mai achiziționat material rulant în ultimii 20 de ani, iar operatorii privați de transport feroviar de călători care au intrat pe piață au achiziționat doar rame electrice/diesel second hand. Excepție face compania de transport Softrans, care a cumpărat câteva rame electrice noi (modelul Hyperion) de la producătorul craiovean de trenuri Softronic. În ceea ce privește CFR Călători, parcul de vagoane este îmbătrânit și nu respectă cerințele Standardelor Tehnice de Interoperabilitate. Peste 80% din parc are o vechime mai mare de 30 de ani și numai 10% are o vechime mai mică de 15 ani, arată statistica oficială. CFR Călători a anunțat că va cumpăra prin leasing operațional, separat de achizițiile pregătite de Autoritatea pentru Reformă Feroviară, 30 de trenuri noi, finanțarea urmând să fie asigurată printr-un credit de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD). Investiția pentru cele 30 de rame este estimată la 100 de milioane de euro.

 

Operatori de transport feroviar de călători

 

- CFR Călători, deținută de stat, înființată în 1998;

- Interregional  Călători, companie privată, înfiinţată în iunie 2001;

- Softrans, companie privată, înființată în anul 2002;

- Transferoviar Călători, companie privată, înființată în anul 2012;

- Astra Trans Carpatica, compania privată, înființată în anul 2014

- Regio Călători, companie privată, înființată în anul 2016;

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×
Subiecte în articol: trenuri noi reformă feroviară