x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Tudor Gheorghe, la Alba-Iulia

Tudor Gheorghe, la Alba-Iulia

17 Noi 2010   •   20:52
Tudor Gheorghe,  la Alba-Iulia
Sursa foto: Dan Marinescu/Jurnalul Naţional

138060-dm-tudor-gheorghe-dm-768w7347.jpg “Din punct de vedere meteo, data de 1 Decembrie nu e bine aleasă pentru a fi zi naţională. Alta? Mă gândesc la 10 Mai – o dată fericită (nu numai din punct de vedere meteo) şi la 9 Mai 1877, când ne-am câştigat independenţa şi am devenit o poartă a Europei. La mine, mândria de a fi român o simt în fiecare zi. De 1 Decembrie sunt la fel de mândru ca întotdeauna. Uite, şi anul ăsta, ca în toţi anii din 1979 încoace, eu o să fiu la Alba-Iulia. Deci dinainte cu mult ca această dată să fie desemnată drept zi naţională. Mă duc acolo pentru că aşa simt, că e treaba mea să fiu acolo de 1 Decembrie.”

×