EVENIMENT
La adapostul imunitatii se poate impune un modelPentru a nu ajunge in situatia in care autorul accidentului mortal de la Bucuresti sa scape basma curata, Ministerul roman de Externe are datoria de a ramane ferm pe pozitia de a solicita ridicarea imunitatii vinovatului. Cazuri similare stau marturie ca acest lucru este posibil.
SUMAR
|
|
|
.
.
.
Acum ridicati-i imunitatea diplomatica!
Politistii au finalizat cercetarile in dosarul mortii basistului grupului Compact, Teo Peter. Dosarul a fost trimis ieri procurorilor, dar ei nu pot continua ancheta, pana ce Ministerul de Externe nu comunica daca au sau nu competenta juridica de a-l cerceta pe puscasul marin american care a provocat accidentul. MARINA CONSTANTINOIU, ION ALEXANDRU
Citește pe Antena3.ro
ANCHETa. Poli]ia [i-a terminat cercet`rile n cazul accidentului soldat cu moartea lui Teo Peter. Procurorii rom~ni vor colabora cu o echip` de procurori americani n cadrul investiga]iei
|
VARIANTE. Marius Iacob, prim procuror adjunct al Parchetului Municipiului Bucuresti, a declarat pentru Jurnalul National ca, in cazul angajatului Ambasadei SUA, autoritatile romane solicita celor americane ridicarea imunitatii diplomatice a acestuia. "Sunt doua variante, in cazul in care i se ridica imunitatea. Ori va fi cercetat in America, ori va fi adus in Romania pentru a fi judecat. Deocamdata, adunam probe care sa contureze acest dosar (autopsia, raportul de inspectie tehnica a autoturismelor implicate in accident etc.)", a declarat Marius Iacob. In situatia in care autoritatile americane nu vor decide ridicarea imunitatii diplomatice, situatia se complica, a mai afirmat sursa citata. Puscasul marin care a provocat accidentul beneficiaza de imunitate jurisdictionala, motiv pentru care procurorii bucuresteni nu pot continua verificarile fara acordul MAE. Drept urmare, procurorii au trimis o solicitare MAE si asteapta un raspuns cu privire la competenta lor juridica de a cerceta acest caz.
|
OFICIAL. O echipa de procurori americani va sosi azi, la Bucuresti, urmand a colabora cu anchetatorii romani care fac investigatiile privind accidentul, a anuntat Ministerul Justitiei. Echipa va sosi in Romania in urma demersurilor MJ, "pentru a colabora cu procurorii romani in vederea finalizarii cat mai rapide a dosarului intocmit in aceasta cauza".
Parchetul de pe langa Tribunalul Bucuresti a inregistrat sambata, sub numarul 6570/P/2004, dosarul privind accidentul rutier produs in aceeasi zi, la ora 4:30, si soldat cu moartea lui Teofil Peter si ranirea lui Marian Valentin Chiru. Potrivit Ministerului Public, procurorii Parchetului vor analiza materialul probator din dosar si vor derula cercetari "cu respectarea normelor de procedura penala in vigoare, in vederea solutionarii legale a cauzei".
Reamintim ca Ambasada SUA a precizat ca puscasul marin va fi investigat de un tribunal militar din Statele Unite si ca "va analiza solicitarea Ministerului roman de Externe".
.
.
Egali in fata legii?
MARINA CONSTANTINOIU
|
REZOLVARE IN SUA. In 1997, in Statele Unite, diplomatul georgian Georgi Maharadze a provocat, la Washington, un accident de masina in care si-a pierdut viata o adolescenta americana in varsta de 16 ani. Maharadze era baut si a lovit cinci autoturisme. Georgia a fost nevoita sa ia decizia - rar intalnita, totusi, in astfel de cazuri - de a-i ridica imunitatea diplomatica lui Maharadze, in urma unor presiuni extraordinare din partea SUA. Georgi Maharadze a fost condamnat de un tribunal american la sapte ani de inchisoare. In 2000, el a fost trimis in Georgia, pentru a-si continua acolo izbavirea pedepsei.
La Bucuresti, seful corpului de puscasi marini insarcinati cu securitatea Ambasadei Statelor Unite, Robert Cristopher V., conducea, cu o alcoolemie de 0,09 miligrame/litru, un 4X4 care a spulberat un taxi la bordul caruia se afla basistul trupei Compact, Teo Peter. Puscasul marin, al carui nume nu a fost dat publicitatii de Ambasada SUA la Bucuresti, s-a supus testului de determinare a alcoolemiei cu etiltestul, dar "a sarit" peste un test si mai important, cel de prelevare a probelor biologice. De acolo am fi putut afla, poate, daca nu cumva era chiar drogat, nu numai baut tanarul in varsta de 31 de ani. Mai mult, vinovatul a fost rapid scos din tara de catre ambasada sa, instantei din Romania ramanandu-i doar sa astepte rezultatul solicitarii Ministerului de Externe de ridicare a imunitatii americanului. Daca Romania nu va fi la fel de ferma in solicitarea sa, imunitatea acestuia ar putea ramane neridicata, iar vinovatul necondamnat. O situatie similara s-a petrecut, iata, in Canada, acum trei ani.
ESEC IN CANADA. Un diplomat rus, acuzat de uciderea unui trecator si ranirea grava a altuia, intr-un accident de masina pe care l-a provocat, conducand in stare de ebrietate, a ramas nepedepsit. Diplomatul Andrei Kniazev a fost trimis inapoi la Moscova, dar fara a fi judecat. Politia din Ottawa i-a facut imediat dosar pentru conducere in stare de ebrietate si ucidere din culpa, dar Moscova a refuzat cererea canadiana de ridicare a imunitatii diplomatice a lui Kniazev. Rusia l-a rechemat pe Kniazev acasa si a promis ca va fi judecat acolo. Ambasadorul rus in Canada a dat publicitatii un comunicat in care a cerut scuze pentru incident si a promis Guvernului Canadei ca nu-i va face viata usoara lui Kniazev. Cazul, care nu a fost foarte mediatizat la Moscova, a scandalizat canadienii.
.
.
"Gest la limita legalitatii"
VALENTIN ZASCHIEVICI
Scoaterea din tara cu o repeziciune suspecta a celui ce a comis accidentul de masina in care si-a pierdut viata Teo Peter este un gest discutabil. Avocatul Eduard Fagaraseanu il comenteaza pentru Jurnalul National.
Jurnalul National: Militarul american, autor al tragicului accident, putea pleca din tara?
Eduard Fagaraseanu: Autorul accidentului nu avea nici un fel de interdictie de parasire a teritoriului Romaniei si autoritatile romane nu puteau lua o asemenea masura, din cauza imunitatii de care beneficia acesta. Asadar, parasirea tarii este un gest la limita legalitatii, insa categoric imoral.
Autorul accidentului trebuia sa accepte prelevarea de probe biologice?
Soferul era obligat sa coopereze cu autoritatile romane in cercetarile privind savarsirea faptei. Cel mai important "episod" al cercetarilor era prelevarea de probe biologice la IML. In opinia mea, acele probe trebuiau sa fie prelevate imediat, pentru a se stabili alcoolemia soferului, precum si daca se afla sau nu sub influenta altor substante (medicamente sau substante interzise). Refuzand recoltarea de probe biologice, americanul a incalcat orice legislatie si a savarsit o infractiune. Argumentul invocat, asa cum am aflat din presa, ca IML nu folosea instrumentar agreat de ambasada, mi se pare pueril. Nu cred ca in vreo tara din lumea asta alcoolemia se stabileste altfel decat prin prelevarea de sange. In mod normal, te supui probatoriului din tara respectiva.
Daca i se va ridica imunitatea, puscasul marin va fi judecat de un tribunal militar americanâ¦
El urmeaza sa fie judecat de instantele americane, mai exact de tribunalul militar american. Se vor administra ce probe au mai ramas. Autoritatile romane sunt cele ce vor trebui sa furnizeze probatoriu: declaratia taximetristului, expertizele tehnice, fotografiile judiciare. Autoritatile americane sunt obligate sa solicite concursul autoritatilor romane. Probabil, concluziile Parchetului vor duce la incadrarea juridica de "ucidere din culpa", potrivit legii romane. Ridicarea imunitatii este asadar prima conditie. Apoi, se poate cere extradarea, in vederea judecarii militarului american in Romania. Dar nu cred ca a existat vreun precedent in acest sens. Ca procedura, am auzit de un caz similar in Italia. Faptuitorii au fost judecati in America si, dupa stiinta mea, au fost achitati.
.
INCA UNUL
|
La o zi dupa ce liderul trupei rock Compact, Teo Peter, a fost omorat de un angajat al Ambasadei SUA la Bucuresti, un alt american, de aceasta data om de afaceri, a ucis o batrana pe trecerea de pietoni.
Accidentul s-a petrecut duminica, pe o trecere de pietoni situata la intersectia Bulevardului Timisoara cu Strada Sibiu, din Sectorul 6. Victima, in varsta de 70 de ani, traversa strada, moment in care a fost pur si simplu spulberata de un autoturism Skoda Octavia. Batrana a murit pe loc. In loc sa opreasca, soferul si-a continuat nestingherit drumul, ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat. Martorii au anuntat imediat politia, masina fiind data in urmarire. Dupa cateva minute, Skoda Octavia a fost reperata de un echipaj de politie la intersectia Prelungirea Ghencea cu Strada Titel Petrescu."Agentii i-au facut semn soferului sa traga pe dreapta. A oprit, insa, in momentul in care i s-au cerut documentele, a pornit motorul cu intentia sa plece. Atunci, unul dintre agenti a tras un foc de avertisment, convingandu-l pe suspect sa se predea", au precizat surse judiciare. Soferul este un tanar in varsta de 20 de ani, american de origine greaca si om de afaceri. El a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0% alcool. Tanarul a fost dus apoi la Institutul National de Medicina Legala, unde i-au fost recoltate probe biologice, conform procedurii. Americanul va fi judecat in stare de libertate. Si cazul acestui american a ajuns pe masa procurorilor Parchetului Bucuresti, ca si cel al ucigasului lui Teo Peter. (Ion Alexandru) |