Uciderea unui copil, un fapt banal

Ce fac astăzi cei implicaţi în cazul Ionela Hurdela
Ionela Hurdela (11 ani) a dispărut din Gârlişte (Caraş Severin) pe 22 septembrie 2002, iar 11 zile mai târziu a fost găsită moartă într-o peşteră. Legiştii nu au stabilit dacă fetiţa a fost sau nu violată. În peşteră a fost găsit şi un prezervativ, iar expertiza ADN a stabilit că el nu are nici o legătură cu cauza. Prezervativul a fost însă principalul argument care l-a scos pe Măran Iancu din închisoare. Condamnat de un tribunal la 18 ani, pus în libertate şi apoi condamnat de o Curte de Apel la 20 de ani de închisoare, Măran Iancu a fost achitat recent de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) definitiv şi irevocabil.

Care sunt fisurile acestui dosar? Prima şi cea mai mare e povestea prezervativului. Peştera în care a fost găsit cadavrul fetiţei fusese "zidită" la intrare cu pietre. Cel care a încercat să ascundă omorul a distrus, înainte de asta, eventualele urme ale unei infracţiuni conexe, dând foc cadavrului în regiunea coapselor, zona pubiană şi zona feţei. E hilar să crezi că, în aceste condiţii, criminalul sau, mai degrabă, complicele său ar fi putut lăsa la faţa locului ditai proba: un prezervativ. Deşi acum opt ani nu se vorbea despre analize ADN, oamenii aflaseră şi de amprente, şi de grupa sanguină... A existat o variantă conform căreia grota respectivă ar fi fost folosită de localnici ca loc pentru întâlnirile amoroase şi, prin urmare, prezervativul se afla acolo din întâmplare. Greu de crezut însă, grota respectivă nu era foarte cunoscută, accesul în interior e dificil, iar zona e plină de peşteri mult mai spaţioase... Prin urmare, ce căuta acel prezervativ în peşteră? Şi al cui este ADN-ul găsit înăuntru? Cel mai probabil, prezervativul este o probă "plantată". Fie de anchetatorii care, astfel, şi-au dat cu stângu'n dreptu', fie chiar de complicele care a ajutat la ascunderea cadavrului.
Putem presupune şi că procurorul a fost de bună credinţă: prezervativul era acolo, Măran declarase că l-a folosit în timpul "excitării manuale". De ce nu a solicitat o expertiză ADN înainte de întocmirea rechizitoriului, pentru a verifica coroborarea probelor? Expertizele genetice intraseră în uzul curent ca element probatoriu în practica judiciară românească încă din august 2000.

O altă fisură a dosarului: incertitudinea ce planează asupra agresiunii sexuale şi lipsa unui mobil al crimei. Dar şi declaraţiile dezlânate şi incoerente prin care inculpatul îşi recunoaşte fapta. Din ele reiese, foarte clar, că nu el a ars cadavrul, iar procurorul ar fi trebuit să stabilească cine şi cum a făcut-o. Cine a astupat intrarea în peşteră. Procurorul nu numai că nu a răspuns la aceste întrebări, dar nici nu a insistat pe o mărturisire extrem de importantă a lui Măran. Am auzit-o chiar de la el cu o lună în urmă, când am stat de vorbă la Anina. O ştiam, o mai citisem... În dosar: "(...) Acest aspect se coroborează cu menţiunea din declaraţia inculpatului conform căreia acesta, deşi a văzut victima cu câteva zile înainte de a fi găsită de organele de poliţie, de teamă nu a adus la cunoştinţa organelor abilitate acest lucru (în acest sens fiind şi declaraţia tatălui inculpatului)". (Sentinţa penală nr. 12/27 ianuarie 2005). Dar şi într-o declaraţie dată de Măran reporterilor Jurnalului Naţional în februarie 2005: "Recunosc că eu am găsit moarta. Toată greşeala este a mea, că n-am spus. Mi-a fost frică, după câtă bătaie mi-am luat prima oară".

"E adevărat că ai găsit fata?", l-am întrebat pe Iancuţu. "Da, la două săptămâni după ce dispăruse", confirmă el (n.r. - n-avea cum, la 11 zile a fost găsită în peşteră, dar au trecut opt ani de atunci, detaliile legate de timp se uită). "Unde era?" "Într-o vale de alun, pe marginea pârâului, mai departe de peşteră. Am văzut-o de sus." "Şi cum arăta?" "Era întinsă pe spate, avea hainele pe ea." "N-ai mers la ea?" "Nu, n-am coborât. N-am atins-o, n-am văzut-o de aproape. Dar am ştiut că e Ionela!" "Da' de ce n-ai mers la ea? Poate dormea, poate era leşinată, tot satul o căuta!" "N-am coborât!", justifică el.
După ce ÎCCJ va redacta motivarea achitării definitive, dosarul se va întoarce la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş Severin ca o "crimă cu autor necunoscut". Nu e bătaie pe el, cine şi-ar rupe cârca cu un astfel de caz? Măran nu mai poate fi pus sub acuzare decât dacă apar noi probe împotriva lui.

Ce fac astăzi toţi cei implicaţi în caz? Ionela, fetiţa "măruntă la faţă, cu ochii căprui", "drăcoasă, cu părul până la funduleţ", fetiţa care nu văzuse niciodată marea şi care visase că zboară pe cer chiar înainte de a muri, e îngropată în cimitirul din Gârlişte, chiar lângă fratele lui Măran. La gura peşterii în care a fost găsită moartă, tatăl i-a pus o cruce de lemn, să-i fie pentru suflet. Ei, la mormânt, părinţii nu-i mai aprind lumânări decât o dată pe an, în Joia Mare. Hurdela Serghie şi Benedic Sorina s-au mutat din sat prin 2004. Erau venetici acolo, el e de loc din Suceava, iar ea din Neamţ. Se cunoscuseră prin Timiş şi s-au stabilit în Gârlişte prin 2000. Proveniţi, oamenii din sat nici nu-i cunoşteau prea bine. Lui îi zic ş-acuma "Ceteraşu". Nici el nu ştie de ce, doară nu cântă cu cetera, e un necăjit care lucrează ziua ba cu drujba, ba cu vitele oamenilor pe câmp. "N-am bănuit niciodată", îngaimă el cu privirea în pământ. Îl apasă o parte din vină. "Toată vara am săpat împreună cu Iancuţu, am mâncat cu el..." Mâinile îi tremură peste hârtiile păstrate într-un plastic. Desface un calendar ortodox din 2003, unde are însemnate, cu roşu, zilele în care a fost la proces. Parte civilă. N-a avut bani de avocat, n-a fost nimeni care să-l înveţe ce să facă. A cerut daune morale 50.000 RON şi cheltuieli de înmormântare 5.000 RON. N-a primit nici un chior. Imediat după eliberarea lui Măran, Hurdela Serghie a făcut un memoriu la Ministerul de Justiţie, prin care cerea să i se facă dreptate. Hârtia a ajuns la Curtea de Apel Bucureşti, care i-a recomandat să se adreseze "unui avocat competent". Părinţii Ionelei sunt săraci. Au o curte de-un metru pătrat, doi căţei mici şi-o casă din chirpici în marginea Aninei. S-au îngropat în fundul pământului, să uite de lume şi lumea de ei. Da' şi aici au dat ochi în ochi cu Măran. "Săptămâna trecută l-am văzut, să-mi vină rău", povesteşte mama. "Eu muncesc la Primărie, la ajutor social, şi eram într-o remorcă când am trecut pe lângă cimitir, unde Iancuţu muncea la un gard." "V-a văzut?" "S-a uitat la mine...", zice femeia şi se cutremură. "El se ducea la procese", spune şi arată cu capul înspre Ceteraşu. "Eu merg pe calea credinţei." "Adică?" "Mă rog să-i dea Dumnezeu o boală, să-l trăsnească cumva!"

Măran e bine sănătos, plin de viaţă. A avut, de-a lungul proceselor, mai mulţi avocaţi, plătiţi de sora lui, stabilită în Anglia. Barac Nicolae a fost primul dintre ei. A susţinut mai întâi că "omorul a fost un accident", apoi a pledat pentru achitarea lui Măran, pe care a şi obţinut-o. "Am exploatat greşelile din dosar", susţine el, "pentru că nici o clipă n-am fost convins că-i vinovat". "Dar nevinovat aţi fost convins că e?" "Când s-a pronunţat Înalta Curte", răspunde avocatul. "Am renunţat să mă mai gândesc la acest dosar... A fost un efort deosebit, un dosar-problemă, cu probe subţiri, rar se întâmplă să ajungă aşa ceva în instanţă!" Dacă, să presupunem, Măran ar fi pus din nou sub acuzare, l-ar mai apăra? "Nu-l mai apăr", susţine categoric avocatul Barac. Dosarul se va întoarce ca fiind crimă cu AN... Avocatul zâmbeşte. "Crimă cu autor pe jumătate cunoscut!" "Cum aşa?" "Poate s-o afla adevărul. Poate o apărea vinovatul, poate, cine ştie, o recunoaşte chiar el, dacă e vinovat..."

La ÎCCJ, Măran a fost apărat de avocat Laurenţiu Stoicescu, fost procuror la Parchetul General. Susţine despre clientul său că a fost "vinovatul de serviciu". Nu ştie însă, deocamdată, dacă Măran va da statul în judecată pentru anii petrecuţi în închisoare, "el este cel care hotărăşte şi urmează să ia o decizie". Despre dosar, av. Stoicescu spune că "a fost tratat superficial".

Procurorul Vasile Viorel. Şef Secţie Urmărire Penală în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş Severin. Practic, s-a ocupat de dosar vreo patru luni, până a întocmit rechizitoriul. Odată trimis în judecată, cazul a rămas în grija procurorilor de şedinţă. Pentru procurorul Vasile Viorel, cazul Ionela Hurdela a fost unul banal, lipsit de miză. Un fleac de omor. Pe 24 noiembrie 2008, procurorul a fost prins în flagrant delict, în biroul său, în timp ce primea de la un denunţător suma de 800 RON. Promisese, la schimb, o soluţie favorabilă în dosarul unei infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice. Conform declaraţiei de avere, procurorul avea trei terenuri (dintre care 2.700 de metri pătraţi în Munţii Semenic), o casă de locuit şi una de vacanţă, un autoturism, nici o datorie la bancă şi un salariu lunar de 6.800 RON. Exclus din Magistratură, în mai 2009 procurorul Vasile Viorel a fost condamnat de Curtea de Apel Constanţa la zece luni de închisoare.

Ce părere are el acum despre achitarea lui Măran? Am sunat la uşa vilei sale din Reşiţa, pentru a afla. În prima zi, fiul ne-a strigat, de la etaj, că nu-şi găseşte tatăl prin casă (explicabil, imobilul are o suprafaţă de 313 metri pătraţi). A doua zi, am revenit şi ne-am intersectat cu însuşi măria sa, procurorul, în faţa casei. "Pe domnul Vasile Viorel îl căutăm." "Cine sunteţi?" "De la Jurnalul Naţional." "Da..., mi-a zis nepotul că l-aţi căutat pe fratele meu şi ieri, da' nu este acasă." "Când îl putem găsi?" "E plecat. E plecat din ţară... O lună..., o lună şi jumătate!" "Aha! Da' nu sunteţi chiar dumneavoastră procurorul Vasile Viorel?" Nu răspunde, ditai fostul magistrat o zbugheşte în spatele uşii de termopan, pe care o încuie apoi. Pentru mai multă siguranţă. Nu ştiu dacă a mai auzit ce i-am strigat prin uşă, aşa că repet în ziar, public, mesajul: "Felicitări, domnule procuror, pentru halul în care-aţi instrumentat cazul de la Gârlişte!". Un copil de 11 a fost ucis, iar criminalul lui e în libertate. Viaţa merge înainte...