Un fleac, l-au ciuruit!

de Florentin Coman | 15 Sep 2008 • 00:00

BRĂILEANUL CU 13 VIEŢI
În gura lui, “Un fleac. M-au ciuruit!” nu sună a replică de film. Pentru că, efectiv, l-au ciuruit la Revoluţie cu 12 gloanţe care i-au luat la tocat trupul. Cine? Teroriştii! Care terorişti? Asta nu a aflat şi nici nu crede că o să afle vreodată. De fapt, nici nu-l mai interesează, fiindcă tot ce vrea acum este să scape de amintirea anilor de suferinţă care au urmat celor cîteva minute de coşmar din seara de Ajun a lui decembrie 1989.

La Revoluţie, Vasilică Radu avea 21 de ani şi lucra ca mecanic la Şantierul Naval din Brăila. La 24 decembrie, după ce fuga lui Ceauşescu a declanşat nebunia focurilor de armă trase din toate părţile, a fost trimis să apere primăria oraşului împreună cu 12 colegi din Gărzile Patriotice. Au plecat din întreprindere într-o autoutilitară TV, sub comanda unui maior de Armată. Pe la 18:30, aproape ajunseseră la destinaţie, cînd asupra lor s-a dezlănţuit iadul.

“Glonţul doare ca dracul”

“Au început să tragă în noi din toate direcţiile, fără nici o somaţie, fără nimic. În dubă, toată lumea intrase în panică şi ţipa. Eu urcasem ultimul şi, fiind cel mai aproape de uşă, am încercat instinctiv să ies afară şi să fug. N-am apucat să fac nici un pas, fiindcă au început să mă lovească gloanţele unul după altul. Ştiu doar că eram căzut pe asfalt şi că încercam să mă tîrăsc în spatele dubei, urlînd: «Nu mai trageţi! Nu mai trageţi!»“, ne-a povestit Vasilică Radu, cu vocea înecată în emoţiile trezite de amintirea acelor clipe teribile. Bărbatul, acum în vîrstă de 40 ani, contrazice teoriile celor care afirmă că o împuşcătură este resimţită, pe moment, ca o mică arsură şi că începe să doară mai tîrziu. “Nu e adevărat, doare ca dracu’ din prima fracţiune de secundă cînd te atinge glonţul. Cînd mă loveau, îmi flutura piciorul ca un steag în bătaia vîntului. Le simţeam cum trec prin mine, aveam o senzaţie de cuţit care mi se tot înfige în creier.” Vasilică nu a fost împuşcat cu o singură rafală. Gloanţele au venit la intervale de zeci de secunde, iar supliciul a durat cel puţin 5 minute. Apoi nu mai ştie ce a fost, fiindcă a leşinat şi s-a trezit la spital, înconjurat de medici şi asistente. Zăcuse cîteva zile în comă şi avea ficatul perforat, femurul piciorului drept spart în bucăţi şi alte cîteva răni urîte în gamba şi tibia aceluiaşi picior.

L-au nimerit 12 gloanţe, dar nu i-a fost dat să moară. Drept dovadă că destinul a ţinut cu el, al 13-lea glonţ doar l-a zgîriat un pic pe creştetul capului. Doi centimetri mai jos şi totul se termina!

Calvarul din spital

În spital, au urmat opt luni de chin, cu operaţii care nu se mai opreau. Doctorii i-au scos şase schije desprinse din gloanţele care îi muşcaseră din carne şi oase. Cînd îşi revenea din anestezie, i le dădeau lui, dar nu le-a păstrat, aşa cum nu a păstrat nici hainele în care fusese îmbrăcat, zdrenţuite şi pline de sînge, şi nici cîrjele cu care a învăţat din nou să meargă, cu paşi poticniţi, cînd a ieşit din mîinile medicilor. “Nu mai suportam să le văd, îmi aduceau aminte de toată suferinţa de atunci”, ne-a mărturisit el.

Salvatorul necunoscut

Vasilică Radu nu se consideră un erou al Revoluţiei. El este convins că s-a aflat la locul nepotrivit, în momentul nepotrivit şi, dacă ar putea să dea timpul înapoi, n-ar mai pune mîna pe arma cu care a fost trimis să lupte împotriva “teroriştilor”. Cine au fost aceşti terorişti şi de ce au vrut să-l omoare sînt întrebări care l-au frămîntat o vreme, dar la care a renunţat să mai caute răspuns, după ce a observat că se pune cu cine nu trebuie. “În loc de lămuriri, primeam ameninţări, mai mult sau mai puţin directe. Am încetat să pun întrebări, după ce o Dacie albă, fără număr de înmatriculare, a demarat spre mine şi a evitat în ultima secundă să mă lovească”, ne-a spus brăileanul. Acum, chiar nu-l mai interesează cine a încercat să-l ucidă. Vrea, în schimb, să afle cine i-a salvat viaţa. “După ce am ieşit din comă, mi s-a spus că am fost adus la spital cu un Aro, dar nu am aflat niciodată cine a fost şoferul maşinii. Dacă nu mă lua imediat de acolo, nu aş fi supravieţuit”, crede Vasilică. El le este profund recunoscător medicilor brăileni care l-au ţinut în viaţă şi nu i-au amputat piciorul, deşi, la un moment dat, această măsură extremă părea de neevitat. “Piciorul drept e mai scurt cu doi centimetri, dar măcar pot să merg cu el!”, se bucură brăileanul care a fentat moartea.

Din cei 12 bărbaţi plecaţi cu duba spre Primăria Brăila, în seara zilei de 24 decembrie 1989, doi au fost ucişi şi doi au scăpat neatinşi. Ceilalţi au avut răni mai mult sau mai puţin urîte. Dintre răniţi, cel mai afectat a fost Vasilică Radu, deşi nu el a încasat cele mai multe gloanţe. Un alt camarad a fost împuşcat de 16 ori, însă acela se afla în interiorul maşinii, iar gloanţele au penetrat mai întîi caroseria şi şi-au pierdut din putere, astfel că rănile nu au fost la fel de grave.

O garsonieră şi un teren pentru că a fost rănit în Revoluţie

Piciorul lovit al lui Vasilică a fost salvat de medici, dar nu a mai putut să muncească
Foto: Florentin Coman

Diagnosticul stabilit de medici în cazul lui Vasilică Radu este impresionant. “Internat în secţia chirurgie, la data de 24 XII 1989, pentru: plagă împuşcată hipocondrul drept, plagă împuşcată coapsă şi gambă dreapta, cu fractură deschisă cominutivă femur şi gamba dreaptă. S-a practicat laparatomie exploratorie. Rănit în revoluţie”, se arată în certificatul medical eliberat în luna februarie, 1991, de medicul specialist ortoped Gheorghe Ceteraş, din cadrul Spitalului Municipal Brăila. În baza acestui document, Vasilică a beneficiat de prevederile Legii 42/1990. Statul i-a dat o garsonieră şi un hectar de teren arabil, dar nu i-a alocat şi un ajutor bănesc permanent, fiindcă era considerat apt de muncă. Asta pentru că se putea deplasa cu piciorul lovit de gloanţe. Vasilică spune însă că nu a mai fost niciodată acelaşi om. “Puteam merge, dar nu reuşeam să stau în picioare mai mult de cîteva minute. Nici acum nu pot! Rănile par închise pe dinafară, dar pe dinăuntru simt cîteodată că mă sfredeleşte cineva cu un burghiu în os. Uneori, cînd este înnorat, mă doare piciorul îngrozitor.” În atare condiţii, i-a fost foarte greu să îşi găsească şi să îşi păstreze un loc de muncă. Situaţia lui era cunoscută printre colegii revoluţionari. “Ţin minte că o ducea greu. Cunoşteam povestea lui, faptul că a fost împuşcat de 12 ori şi că a suferit foarte mult, şi încercam să îl ajut de cîte ori aveam ocazia. În special de sărbători, îl treceam pe lista pentru pachetele de ajutoare oferite de Guvern”, îşi aminteşte Costel Jipa, fost inspector în cadrul Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor între 1996-2003.

Citește pe Antena3.ro