"Unde eşti, Nichita? Ave Nichita!..."

DURERE ● Sîrbii au vrut să declare doliu naţional, dar românii nici nu s-au gîndit
Nichita Stănescu apare în Dicţionarul Literaturii Engleze drept fondatorul poeziei britanice moderne. Pictorul Sorin Dumitrescu este cel care ne-a atras atenţia asupra acestei aprecieri, aproape neştiute (în orice caz nefolosite) a exegeţilor englezi.

DURERE ● Sîrbii au vrut să declare doliu naţional, dar românii nici nu s-au gîndit
Nichita Stănescu apare în Dicţionarul Literaturii Engleze drept fondatorul poeziei britanice moderne. Pictorul Sorin Dumitrescu este cel care ne-a atras atenţia asupra acestei aprecieri, aproape neştiute (în orice caz nefolosite) a exegeţilor englezi.


Dacă erai singur şi trist în Bucureşti, ştiai că există un loc unde un om te aştepta. "Vorbea cu tine, te vindeca de tristeţe. Ăsta era Nichita. Omul a murit, locul a dispărut", spune Ioan Cărmăzan. Poetul avea tot timpul uşa deschisă. Lumea venea în pelerinaj, spre nemulţumirea soţiei, Dora, care voia să-l protejeze de invazia prietenilor. "De unde să ştiu că nu bate la uşă Eminescu? – riposta Nichita. Dacă-i spun că a scris un text prost – asta i se poate întîmpla oricui! – şi el renunţă să mai scrie?!".


LA VOIA ÎNTÎMPLĂRII. Laurian Stănchescu a poposit şi el în Piaţa Amzei numărul 9. I-a fost credincios şi i-a rămas credincios celui cu care "vînase împreună lei" într-un fel în care nimeni n-a mai făcut-o. Dacă Adam Puslojici a fost (şi încă este) un fel de apostol al lui Nichita Stănescu, iar Aurelian Titu Dumitrescu "evanghelistul" său incontestabil, Laurian Stănchescu şi-a asumat truda cea mai grea şi cea mai lipsită de strălucire: a tezaurizat tot ce s-a spus şi s-a scris despre Nichita de la moartea lui Labiş încoace. Toate acestea au fost adunate într-o operă monumentală, de 15 volume (din care au apărut patru), intitulată "Rîsu’-Plînsu’ lui Nichita Stănescu". Laurian este pentru Nichita ceea ce a fost Perpessicius pentru Eminescu. Şi-a dedicat viaţa definitiv şi radical memoriei lui Nichita, lăsînd cam la voia întîmplării destinul personal de poet.


PROTOCOL. Scrisoare deschisă către Maestru a discipolului Laurian Stănchescu: "... Spuneai că prietenia este dincolo de orice natură. Şi că un prieten este mai vital decît un înger. Dar dintre toţi numai tu ai trăit cultul prieteniei. Şi nu am mai văzut pe nimeni pînă la tine şi nici după tine să se crucifice cu atîta bucurie pe tot neantul cuvîntului şi să-l adune în mintea noastră în înţelesuri omeneşti. Bătrîne şi frate Nichita, fac lucrurile acestea pentru că nu vreau ca viaţa mea să fie mai prejos decît moartea ta. Îngăduie-mi, bătrîne, să te strig din viaţa mea în moartea ta. Aşa cum tu ai strigat din viaţa ta în moartea lui Eminescu. Şi iată că te voi striga: «Unde eşti Nichita? Ave Nichita!»".


"Mi-aduc aminte că în noaptea de după înmormîntarea lui Nichita am fost cu tine, Vlade, cu Caramitru, cu Puslojici, la o discotecă din Regie, unde studenţii se distrau – îşi aminteşte Ioan Cărmăzan. Am urcat toţi pe scenă, iar Ion Caramitru le-a spus la microfon: «Sîntem foarte trişti. Nu ştiu dacă aţi aflat, dar a murit marele poet Nichita Stănescu». S-a făcut linişte în toată discoteca. Apoi a început Pino să recite din Nichita şi a fost o seară extraordinară de omagiere a poetului...". "Mai mult decît atît – continuă Vlad Ciobanu –, pentru că sîrbii se aşteptaseră ca România să declare doliu naţional, ca să-l declare şi ei – altfel nu se putea, era o încălcare de protocol –, Puslojici a luat şi el microfonul şi a spus aşa: «Dacă în România sînt 10 milioane de oameni care-l plîng pe Nichita, în Iugoslavia sînt cel puţin şase milioane care-l deplîng»".

Poezii recitate de însuşi poetul

Poetul Necuvintelor se întoarce la noi. De fapt n-a plecat niciodată, doar că am uitat noi de el. Unii n-au uitat, doar au tăcut. Au tăcut, pentru că Nichita e incomod. Marii scriitori îi incomodează pe micii scriitori. În schimb, marele medic îl va înţelege întotdeauna pe marele scriitor sau pe marele om de ştiinţă sau pe marele campion de orice fel. Vîrfurile se percep şi se înţeleg între ele.
Demersul nostru este jurnalistic. Preluăm puţin din misiunea celor "de specialitate", prezentîndu-l pe Nichita şi prin poezia sa. Dar, în esenţă, noi doar atragem atenţia că există – celor care nu l-au citit şi îl reamintim – celor care au uitat de el. Sperăm să fie începutul unei reaşezări a literaturii române şi a marilor ei valori în rosturile ei culturale şi sociale. Cu Nichita, Îngerul blond, deschidem luni, 26 mai, seria Ediţiilor de Colecţie cu scriitori români. Am început cu Nichita, pentru că aşa am simţit că trebuie. Blînd şi generos cum a fost, musai e bun de talisman pentru acest demers. Şi facem acest lucru printr-un CD care conţine poezii recitate de însuşi Poetul. Vă deschidem pofta de Nichita spunîndu-vă doar că puteţi asculta, printre altele, "Hieroglifa", "Tocirea", "Iacob şi îngerul", "Lecţia despre cub", şi "Daimonul meu către mine".