Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Totuşi, există argumente că proiectarea permanentă în viitor a fericirii n-a fost o simplă minciună. A existat un viitor care a început odată cu moartea lui Nicolae Ceauşescu, un viitor căruia cuceririle din vremea lui Nicolae Ceauşescu, mai ales cele la care el a îndemnat foarte mult şi pentru care a sacrificat mereu prezentul, cuceririle economico-sociale, fabricile, uzinele, agricultura organizată, nivelul de gândire tehnico-ştiinţifică, locuinţele s-au dovedit a fi realităţi.
Acesta este adevărul. Nu s-a cheltuit în zadar energia fiecăruia dintre noi şi ar fi bine să recunoaştem, măcar după aceşti ani aceste lucruri exacte. Mai este aici de vorbit despre sacrificiile populare cuprinse în fiecare dintre aceste realităţi, dar nu e momentul în această pagină, vom reveni de-a lungul întregii cărţi de memorii pe care o proiectăm.
BĂTĂLIA CU CEAUŞESCU PENTRU CARPAŢI
Vartan Arachelian îmi cerea câteva poveşti cu Nicolae Ceauşescu. Am s-o spun pe cea privitoare la Munţii Carpaţi. Îmi intrase în cap, datorită doctorului Radu Rey, căruia îi port o vie recunoştinţă pentru lumina din mintea sa şi pentru încăpăţânarea cu care a apărat cauza Munţilor Carpaţi, îmi intrase în cap că trebuie să salvăm Munţii Carpaţi de politica de cooperativizare forţată care începea să-şi facă loc în unele luări de poziţie ale lui Nicolae Ceauşescu. La unul din Congrese, mai târziu, mi se pare, nici n-a mai fost acceptată o secţie, o direcţie pentru agricultura particulară, pentru agricultura din zonele de deal şi de munte.
Era un semnal îngrijorător, dar semne proaste apăruseră mai de mult şi le discutasem cu doctorul Radu Rey în venirile lui la Flacăra unde fusese lansată, cu angajamentul de conştiinţă şi profesional al remarcabilului, al excelentului gazetar care a fost şi este domnul Lionel Niţescu, campania "Carpaţi - 2000". Nu ştiu dacă neapărat domnul Lionel Niţescu a fost iniţiatorul campaniei, s-ar putea să fi fost un alt gazetar dintre numeroşii mari gazetari pe care i-a avut revista Flacăra pentru că am dorit eu să avem mari gazetari şi m-am bătut pentru cauza lor şi pentru viaţa lor şi pentru dosarele lor care, în general erau foarte proaste.
Radu Rey a venit la Bucureşti, ne-am cunoscut mai îndeaproape, m-am dus şi eu la Vatra Dornei, m-a îndoctrinat aşa cum numai el ştie s-o facă. Îmi umblau prin cap numai nebuniile lui, cu nevoia de spermă de taur ca lumea, din străinătate, cu ecuaţia ZTM, adică Zootehnie - Turism - Meşteşugari, cu rasa Pinzgau, cu rasa Hollstein, mă rog, le-am învăţat pe toate aşa cum se cuvine să o facă un gazetar care vrea să se bată pentru o cauză atât de importantă şi i-am scris preşedintelui Nicolae Ceauşescu că am rugămintea să mă primească pentru a-i prezenta unele situaţii dramatice din agricultura din zonele de deal şi de munte.
I-am scris, cred, şi nişte versuri, sigur, nu e prima scrisoare pe care i-o trimiteam eu lui Nicolae Ceauşescu şi nici prima întâlnire pe care i-o ceream. Mă refer la ea pentru că e foarte importantă şi ea este lămuritoare şi cu privire la felul de a aborda lucrurile, al celui care sunt, şi felul de a înţelege lucrurile al lui Nicolae Ceauşescu. Am tot dat telefon şi am primit într-o zi confirmarea că mă primeşte preşedintele. Era atunci numai şef al partidului, dar noi tot preşedinte îl consideram, după felul cum lua deciziile. Am să revin altădată la partea referitoare la cultură şi istorie, a întrebărilor pe care le puneam şi a aprobărilor pe care le ceream liderului român.
Dar acum să povestesc, aşa cum mi-o amintesc eu azi, toată această nebunească încercare de a opri ceea ce Radu Rey spusese că era deja anunţat şi anume sistematizarea zonelor de deal şi de munte. El spunea că fusese Nicolae Ceauşescu cu un helicopter pe deasupra Dornei, că văzuse case foarte departe una de alta, rărite şi că stabilise să se ia nişte măsuri urgente pentru remedierea situaţiei.
M-am înfiinţat deci acolo unde mi s-a spus, la Comitetul Central, la cabinetul secretarului general al partidului şi am fost sfătuit să-i mulţumesc pentru faptul că şi-a făcut timp să mă primească, aşa am şi făcut, şi am început să-i vorbesc despre Dorna. I-am spus că am aflat de intenţia dânsului de-a sistematiza Bucovina, mi-a spus că, într-adevăr, îl preocupă problema asta şi că el crede că e şi normal, că şi lui îi pare rău, de exemplu, de satul natal, ce a trebuit să fie sistematizat, că are numeroase amintiri pe care regretă că le-a pierdut odată cu sistematizarea, e vorba deci de colţuri de sate, de case, de uliţe şi aşa mai departe, dar că e un proces firesc, valabil în toată lumea civilizată, că de ce nu mă interesez eu de chestia asta şi la cei care circulă mai mult în străinătate, să văd că şi în Elveţia, şi în Franţa, şi în Germania nu se poate face numai ceea ce vrei, că există o anumită răspundere a fiecărui stat faţă de satul tradiţional, dar şi că satul trebuie modernizat, trebuie făcute case înalte şi nu mai trebuie risipit pământul, cum au obiceiul românii noştri care se lăţesc şi nu înţeleg că înălţimea ar salva foarte mult din pământ, mai ales că ar exista perspectiva să fie adusă la etaj şi civilizaţia, apa caldă, apa rece, curentul electric şi celelalte, canalizarea.
I-am spus: "Tovarăşe Nicolae Ceauşescu, zonele de deal şi de munte au specificul lor". "Lasă, dragă, ştiu eu chestia asta. Ce vrei tu acum, să mă convingi pe mine?" "Tovarăşe secretar general, vreau să spun, tovarăşe Ceauşescu, că oamenii din jurul oraşului Vatra Dornei sunt la ora de faţă producători. Producători de lapte, de brânzeturi fine, iată, acest excepţional şvaiţer care..." "Care ce?" "Care, tovarăşe Ceauşescu, se vindea, până de curând, în Olanda, cu 2.500 de dolari tona, iar acum nu se mai poate vinde nici cu 1.800-1.900 de ruble tona pe relaţia Est, în Uniunea Sovietică."
M-a întrebat: "De ce spui aşa ceva?". "Pentru că aşa este, tovarăşe Ceauşescu." "Şi de ce s-a petrecut asta, dacă ştii?" I-am spus: "Tovarăşe Ceauşescu, s-a petrecut asta pentru că a dispărut forţa de muncă din munte...". "Ei, şi ce legătură are?" "Staţi, vă rog, să vă răspund, a dispărut forţa de muncă tânără din munte, oamenii au plecat la oraş, au plecat în fabrici, în uzine, au plecat acolo unde e mai uşor, au rămas numai nişte bătrâni în zona de munte şi aceşti bătrâni n-au timp şi putere să cosească şi să strângă fâneţele.
Ei folosesc terenurile din zonele de munte şi din zonele submontane ca pe nişte păşuni." "Da, asta e corect ce spui." "Deci, folosesc aceste terenuri numai ca pe păşuni şi de aceea, iarna, neavând putere şi nici maşini mici de cosit, pentru zona de munte, cum au cei din Elveţia, de exemplu, sau din Austria, ei sunt obligaţi să cumpere porumb de la şes şi au început să facă asta. Porumb din Ialomiţa, porumb din Bacău, din Oltenia..." "Ei, şi?" "Şi porumbul acesta, tovarăşe Ceauşescu, este chimizat." "Şi?" "Şi porumbul chimizat, mâncat de animale iarna, se regăseşte în lapte şi apoi în şvaiţer.
Olandezii au constatat această modificare a compoziţiei laptelui faţă de felul în care arătau reţetele iniţiale, au somat pe producătorul român să revină la reţeta pe baza căreia s-a făcut contractul şi, pentru că nu s-a putut ajunge la acea reţetă, chimizarea de la câmpie continuând să apară în şvaiţerul propus olandezilor, aceştia au refuzat să-l mai cumpere şi acum nu avem pieţe pentru şvaiţer." "Măi - zice - nu ştiam că e chiar aşa, tovarăşii mi-au raportat că a scăzut cantitatea de lapte." Deci, ei probabil că spuseseră: "Uitaţi, tovarăşe secretar general, am obţinut bani mai puţini, pentru că avem lapte mai puţin". (Va urma)
