x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Victor Voicu - tinerețea academicianului de 85 de ani

Victor Voicu - tinerețea academicianului de 85 de ani

de Dan Constantin    |    26 Iun 2024   •   08:20
Victor Voicu - tinerețea academicianului de 85 de ani

Sunt aproape două decenii de când am avut privilegiul să-l cunosc direct pe academicianul Victor Voicu, interlocutor cu vervă și adâncă înțelepciune, în emisiunea „Vivat Academia” pe care o realizam pentru postul Antena 2.

 Întâlnirea cu domnia sa a fost o revelație, jurnalistul descoperind nu doar savantul recunoscut cu o solidă operă științifică, fondator de școală, criterii esențiale pentru admiterea în cel mai prestigios for intelectual al țării, ci și o rară simbioză a unor multiple calități umane, care-l ridică pe soclul marilor personalități cu putere formatoare. O statornică legătură profesională, stimulată și dezvoltată de atunci prin numeroasele discuții și colaborări pe diverse teme îmbogățite prin altruismul superior al savantului ales și în conducerea Academiei Române, ca secretar general și apoi vicepreședinte, ne-a deschis pentru cititorii noștri calea unor abordări cu un conținut superior de informație și consistență. Demersuri ale publicației noastre pentru revenirea „Așezămintelor Brătianu” în locul lor firesc din patrimoniul Academiei Române, pentru redarea moștenirii Generalului Berthelot în circuitul cultural al țării sau idei generoase pentru modernizarea sistemului de asistență medicală în programele de longevitate și calitate a vieții au la bază colaborarea cu acad. Victor Voicu.

Academia Română îi dedică distinsului său membru, în 26 iunie, în Aula Mare, o sesiune omagială cu prilejul împlinirii vârstei de 85 de ani. Am extras pentru un LAUDATIO o cunună de aprecieri adresate distinsului sărbătorit, la moment aniversar, de semeni în gradele academice. Ele sunt extrase din numărul pe luna iunie al revistei Contemporanul. (Dan Constantin)

 Alexandru Vlad Ciurea, membru de onoare al Academiei Române: 

Perseverență, activitate științifică, muncă, devotament și ținută academică

„Și în cazul specialităților medicale există simboluri demne de urmat, cum este acad. prof. dr. Victor Voicu. Întreaga sa activitate poate să fie concentrată într-o frază, în câteva cuvinte: perseverență, activitate științifică, muncă devotament și ținută academică. Cu deosebită perseverență parcurge treptele universitare, iar în 1990 obține titlul de profesor de farmacologie la Universitatea «Carol Davila». Activitatea  științifică este recunoscută și apreciată, devenind în 1991 membru corespondent al Academiei Române, în 2001 - membru titular, iar în 2014 - președintele Secției de Științe Medicale, această poziție obținută prin vot secret este menținută și în prezent. Ca un element deosebit, domnia sa a creat o adevărată școală în domeniul de protecție medicală a trupelor militare și a populației civile. În 1987 a fost numit Comandantul Centrului de Cercetări Științifice Medico-Militare, activitate științifică pe care a efectuat-o cu succes pe parcursul a 26 de ani, cu multiple dezvoltări, adaptate continuu actualităților și problemelor medico-militare. Prima catedră de farmacologie și toxicologie clinică din învățământul medical românesc este opera distinsului profesor Victor Voicu, pe care o inaugurează în cadrul Universității de Medicină și Farmacie «Carol Davila» din București. Anterior, domnia sa a înființat Catedra de farmacologie a Universității de Medicină și Farmacie Craiova. Continuând această activitate didactică și științifică, în 2005 apare o nouă disciplină în acest câmp de activitate al psihofarmacologiei, element actual extrem de important în învățământul universitar și postuniversitar.

Domnul academician Victor Voicu este un adevărat prieten, un adevărat coleg și un adevărat OM. Cuvintele nu pot exprima întotdeauna urările de prosperitate și sănătate ale admiratorilor… La mulți ani!”.

Irinel Popescu, membru corespondent al Academie Române:

Școala și tradiția Victor Voicu

„De-a lungul timpului acad. Victor Voicu a desfășurat o activitate neîntreruptă de cercetare, în cei peste 60 de ani de muncă în acest domeniu a format o școală care astăzi îi continuă preocupările și tradiția. Ca orice vizionar, profesorul Victor Voicu și-a dat seama că, mai mult decât în oricare alt domeniu, cercetarea medicală trebuie orientată și spre activitatea practică și că trebuie să fie de folos bolnavilor. De aceea, medicul și profesorul s-a pregătit și a profesat el însuși și în disciplinele clinice de-a lungul întregii cariere. În aceeași ordine de idei, profesorul Victor Voicu a realizat că din marile discipline, precum Farmacologia, se vor desprinde subspecialități odată cu progresul științei. Victor Voicu a contribuit la pionieratul a două dintre acestea: toxicologia și psihofarmacologia, ale cărei baze le-a pus în țara noastră. Dovedind un înalt nivel de pregătire, o mare putere de muncă, seriozitate și rigoare, academicianului Victor Voicu i s-au încredințat înalte responsabilități de către instituții fundamentale ale statului român. În armata română, acad. Victor Voicu parcurge toate gradele militare, până la cel de general-maior, fiind numit director al Direcției Medicale din Ministerul Apărării Naționale. Responsabilități la fel de importante i s-au încredințat și în instituții civile, menționând între acestea pe cea de membru al Consiliului Director și președinte al Comisiei Consiliului Științific al Agenției Naționale Antidrog. În această calitate a înființat, încă din anii ’90, în cadrul Institutului de Psihiatrie «Alexandru Obregia», două secții clinice de dezintoxicare a celor dependenți de droguri. Odată cu izbucnirea pandemiei COVID-19, acad. Victor Voicu s-a implicat personal în activitățile legate de tratamentul și controlul bolilor. A fost unul dintre primii lideri de opinie din medicina românească prin care a încercat, în apariții televizate să lămurească populația asupra originii pandemiei, a mijloacelor de  control al acesteia, a celor mai eficiente scheme de tratament și a necesității de vaccinare. Acad. Victor Voicu a coordonat  trei volume intitulate „România în pandemia COVID-19”, publicate în Editura Academiei, a căror menire a fost și cea de îndreptar pentru toate unitățile medicale și pentru autoritățile sanitare aflate în lupta cu această molimă”.

Ștefan N. Constantinescu, membru de onoare al Academiei Române, președinte al Federației Europene a Academiilor de Medicină:

   Profesorul Victor Voicu - o enigmă

„Am aflat cu surprindere că acad. Victor Voicu împlinește în iunie 2024 vârsta de 85 de ani. Aș fi crezut că tocmai a trecut de 70 de ani, păstrând energia, vigoarea și entuziasmul celor care nu au trecut  de 60 de ani. Drept, agil, pătrunzător, reactiv, neobosit, acad. Victor Voicu este pentru mine o enigmă. De ce o enigmă? 

În primul rând, profesorul Voicu a reușit performanțe maximale excepționale, prin definiție foarte puțin probabile fiecare în parte, în multiple domenii dificile, competitive, unde este nevoie de forță, rezistență, ambiție, creativitate, luciditate, intuiție, gândire critică, curaj, calități care rar se găsesc în aceeași persoană; a reușit în regimuri politice diferite, în zone publice și private, civile și militare. 

În al doilea rând, în ciuda numeroaselor și uneori incredibilelor realizări palpabile și clare în domeniul farmacologiei clinice, învățământului superior medical și apoi în conducerea celui mai înalt for intelectual al României, prof. Voicu păstrează - ca un tânăr cercetător - dorința neobosită de a lucra, de a investiga, de a răspunde la noi provocări. Este extraordinară pasiunea pentru ce va face în viitor. 

În al treilea rând, după revoluție devine primul intelectual român, profesor  universitar și academician care obține succes major în zona industriei farmaceutice, devenită obiectiv major prin una din tranzacțiile financiare ale peisajului capitalist din România în anii 2006-2008. Pentru majoritatea oamenilor, oricare din multiplele performanțe ar fi fost suficiente pentru a încununa o întreagă viață de muncă. Profesorul Voicu este în căutarea febrilă de noi proiecte, de noi pasiuni, de noi domenii pe care să le abordeze. Sper din toată inima ca domnia sa să continue să inspire comunitatea academică din România pentru mulți, mulți și frumoși ani!”.

 Realizări recente, autor cu mare autoritate

În prezent, acad. Victor Voicu, ales și ca membru al Academiei Naționale de Medicină a Franței, a inițiat Comisia One Health, împreună cu regretatul prof. Nicolae Manolescu și în colaborare cu  prof. Irinel Popescu. Alături de prof. Maria Dorobanțu, membru corespondent al Academiei Române, este coautor al unor importante monografii în domeniul cardiovascular. În 2024 publică împreună cu prof. Alexandru Vlad Ciurea și Sergiu Groppa volumul „Bolile neurodegenerative”. Recent a apărut în Editura Academiei Române ediția a doua a volumului „Sub semnul lui Hippocrates”, care nu este o carte de memorii, ci  mai degrabă o colecție de idei deschizătoare de drumuri.  

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×