x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Vintilă Horia, între iniţierea exilului şi acea minoritate, foarte puternică...

Vintilă Horia, între iniţierea exilului şi acea minoritate, foarte puternică...

de Clara Margineanu    |    28 Sep 2012   •   21:00

Intelectual redutabil, poet, romancier, filozof, eseist, traducator, pedagog, Vintila Horia (1915-1992) a platit scump acuzatia de a fi fost simpatizant legionar, in anii 1937-1938, alaturandu-se intrucatva destinului literar, scurtcircuitat de frenezii politice, al unor Eliade, Cioran, Noica. A fost considerat la un moment dat admiratorul lui Hitler, acest lucru devenind o fatalitate pentru recunoasterea valorii sale literare de mai tarziu, desi, Vintila Horia s-a dezis in scris de ideologia legionara. In 1940, scriitorul Vintila Horia era atasat de presa la Roma, iar in 1942, la Viena. In 1944, cand Romania a intors armele impotriva germanilor nazisti, acestia l-au luat prizonier. A fost eliberat din lagar, un an mai tarziu, de catre englezi. In Romania, regimul comunist il condamnase la munca silnica pe viata, astfel ca, Vintila Horia a ales sa se refugieze in Spania, apoi in Argentina, Franta, si Italia. Si-a desfasurat constant activitatea literara, publicistica, pedagogica, a scris in franceza si spaniola, a fost un profesor universitar respectat, a reusit sa se impuna si sa devina un nume cunoscut. Din 1964, pana la sfarsitul vietii a locuit in Spania, la Madrid, unde este si inmormantat.

Singurul Premiu Goncourt acordat si nedecernat
In 1960, romanul sau scris in franceza, "Dieu est ne en exil' a avut parte de o receptare critica enutuziasta, in Occident. Cand i s-a atribuit prestigiosul premiu "Goncourt' pentru acest roman, securitatea romana i-a fabricat lui Vintila Horia un dosar fals, calomnios, proiectand asupra scriitorului imaginea unui legionar infricosator, fascist si antisemit. Desi aceasta uneltire diabolica a declansat o campanie impotriva celui ce urma sa primeasca premiul, dezinformarea practicata cu program de securitate nu a reusit sa blocheze in timp succesul romanului Dumnezeu s-a nascut in exil'.

Dimpotriva, dupa cum se stie, volumul a fost tradus in 14 limbi si s-a bucurat de aprecieri superlative internationale, intrucat valoarea sa evidenta era mult deasupra ratacirilor ideologice din tineretea autorului. "Carte miscatoare si frumoasa, scrisa in limba franceza cu o rara perfectiune. (...)Niciodata un premiu Goncourt n-a fost acordat cu mai multa dreptate' scria "Les Nouvelles Litteraires'. Numai ca din cauza scandalului violent care a asezat amanunte din viata autorului deasupra valorii romanului si a bulversat opinia publica, a ramas singurul premiu Goncourt acordat, dar nedecernat.

"Eu sunt poetul, el nu e decat imparatul!'
"Dumnezeu s-a nascut in exil' inchide intre coperte conditia exilatului de oricand si de oriunde. Romanul este imaginat ca un jurnal al poetului latin Ovidiu, exilat pe malul Marii Negre de catre imparatul Octavian Augustus. "Eu sunt poetul, el nu e decat imparatul!' . Aceasta constatare alaturi de poemele din "Ars Amandi', considerate usuratice, si preferinta pentru filozofia pitagoreica ce submina autoritatea zeilor, l-au trimis pe Ovidiu, in exil, acolo unde avea sa scrie: "Mi-e teama si mi-e frig iar zeii nu exista!'.

Vintila Horia reconstituie o epoca, valorificand insa, prin talent si experiente proprii, dimensiunea initiatica a exilului. Ovidiu, poetul care traise din plin gloria, recunoasterea, deliciile si adancimile marilor iubiri se trezeste intr-un spatiu al salbaticiei, frigului cumplit, barbariei si al singuratatii insuportabile. In acelasi timp, este torturat de amintirea splendorilor si placerilor imbatatoare ale vietii sale de la Roma, retraieste dureros iubirea sa pentru Corina, careia ii mangaie imaginar trasaturile si trupul. Aceasta penitenta, insa, il conduce catre nebanuite teritorii spirituale interioare, catre sinele profund, acolo unde exista singura putere. Sensibilitatea sa de poet il ajuta sa capteze nebanuite sensuri si mistere ale lumii de la tarmul Marii Negre, amprentata de spiritualitatea geto-dacilor. Este cumva pregatit, initiat pentru a primi mesajul crestin si, implicit, revelatia existentei unui Dumnezeu unic. Intr-un spatiu al suferintei, amenintat de invaziile barbarilor, capturat de viscol, cu geamatul marii rascolindu-i fiinta, Ovidiu se invinge pe sine, nemurindu-se, scriind "Tristele' si "Ponticele'.

O minoritate foarte puternica din punct de vedere spiritual
Vintila Horia, in romanul "Dumnezeu s-a nascut in exil' a transpuns drama exilatului intr-un poem epic de prima marime. Autorul si-a iubit tara intotdeauna, a fost conectat prin fire nevazute cu evenimentele din Romania pe care le-a trait cu luciditate, de la distanta. Da, si-a iubit tara care l-a renegat, atunci, pe singurul scriitor roman care a obtinut premiul Goncourt. A iubit patria care, prin reprezentanti nefericiti, l-a compromis in loc sa-l aplaude, l-a calomniat, in loc sa-l omagieze, l-a fortat sa aleaga exilul, in loc sa se bucure pentru prestigiul sau, facandu-l fericit.

Scriitoarea si realizatoarea TV, Marilena Rotaru este autoarea unei lucrari documentare intitulata: "Intoarcerea lui Vintila Horia'. In aceasta carte este publicata o scrisoare a lui Vintila Horia catre Camilian Demetrescu, datata 1990. Referindu-se la democratia postdecembrista, scrie: "...masa majoritara care constituie un fel de etnie care vorbeste prost romaneste, nu are alte veleitati decat sa manance mai bine si sa se integreze in consumism, luand astfel apararea guvernului actual.'

Insa Vintila Horia avea mare incredere intr-o minoritate pe care o stia, o cunostea, o simtea. Romani care l-au vizitat, i-au scris, pe care i-a intalnit, i-a ascultat si despre care scrie in continuarea scrisorii: "Gandesc exact ca noi, vorbesc o romaneasca fara cusur, stiu tot si sunt dispusi sa moara pentru Romania, adica pentru ceva care nu mai e un ideal decat pentru aceasta minoritate, foarte puternica, in fond, din punct de vedere spiritual.'

Nota: In incercarea de recuparare a memoriei si operei lui Vintila Horia, Editura Art a publicat volumele: "O femeie pentru Apocalips', traducere Mihaela Pasat(2007) si "Dumnezeu s-a nascut in exil', traducere: Ioana Cantuniari, avand atasat Dosarul Premiului Goncourt, alcatuit de Marilena Rotaru (2oo8).
____________________________________________

"Era ceva unic in istoria premiului. Prima data cand premiul era acordat unui strain. S-a organizat un cocteil gigantic la Fayard. Erau mari ziaristi din toata lumea. La un moment dat apare cineva care imi spune: "Vin din partea Ambasadei Romane la Paris, domnul ambasador va roaga sa ma insotiti la ambasada ca sa va fotografiati cu tot personalul.' I-am spus pe un ton foarte aspru ca nu merg. In acel moment am avut viziunea prietenilor mei din inchisori care ar fi ramas inmarmuriti de gestul meu. Am avut un ajutor din tara care m-a impiedicat sa fac un gest de lasitate, nu stiu, parca sufletul tarii m-a oprit sa merg acolo. A doua zi, L’Humanité imi dedica un numar intreg in care eram fascist, nazist, legionar, antisemit. Asta a fost cea mai mare ticalosie a comunistilor. Acuzatia de antisemit a ridicat toata presa impotriva mea.'
Fragment din "Intoarcerea lui Vintila Horia' de Marilena Rotaru. (Interviul din 5 martie 1990)

______________________________________________

Vintila Horia Rugaciune pentru ranile tarii
Nu da Doamne, nici unui dusman
Suferinta noastra dintr-un an
Si ne iarta, noua daca plange
Inima din noi. de-atata sange

Painea noastra coapta-n bunatate,
Da-ne-o noua, ca si pana acum,
Fa-ne, Doamne, prin durere, drum,
Ca unei corabii, pe-n noptate

Lasa-ncet, din cerul Tau sa cada
Pacea peste noi, ca o zapada
Si pe-o raza de luceafar mare
Da-ne semn de mila si-ndurare.

Dintr-un cap in celalalt al zarii,
Abatut candva, la o rascruce,
Umilit ca Fiul Tau pe cruce,
Zace-n lacrimi trupul rupt al tarii.

Pica-i Doamne, din uleiul sfant,
Peste rani cioplite in pamant
Si inalta din puterea gliei,
Chipul cel rotund al Romaniei.

Vintila Horia Inchinare
Prin tirguri, Doamne, sufletul mi-alunec
Si printre oameni, in zadar Te caut.
Mi-e glasul rupt si ragusit: un flaut
Cu sufletul rapus de prea mult cantec.

Te-astept, in dimineti intunecate,
Prin zgomotul rascrucilor umblate
Si-am oboist, de cand Te caut, Doamne,
Prin zvon de ierni si prin uscate toamne.

Nu vezi? Sunt singur si prea greu mi-e scrisul
De-a nu Te fi-ntalnit, pe nici o cale.
Da-mi semn, sa-nchin Minunatiei Tale,
Condeiul greu, poemele si visul.

Fa-mi glasul drept si coardele sonore,
Cuprinde-mi fruntea-n maini de aurore
Si lasa-ma pe albul unei pagini
Sa ma culeg, sfios dintre paragini.

×