Zugrăvirea sfinţilor

Meşterii bisericilor de lemn au ţinut întotdeauna ca lăcaşul sfânt făcut de ei să fie şi frumos, nu doar util comunităţii.

În ceea ce priveşte exteriorul, uimeşte varietatea portalurilor realizate şi bogăţia lor ornamentală, ceea ce face ca bisericile de lemn, în special cele din Transilvania, să fie de neîntrecut în Europa la acest capitol. Ancadramentele ferestrelor nu sunt nici ele simple, ci au dălduite frumos diverse motive florale sau liniare, imaginaţia şi personalitatea meşterului reuşind să amestece fericit elementele generale ale zonei cu propriul stil. 

ÎMPODOBIREA CU LEMN
Creatorii populari au găsit şi pentru interior metode de a ornamenta lemnul, niciodată însă nu au sculptat elemente figurative, întrucât este ştiut că ortodoxia nu le acceptă, sunt prezente însă forme din universul cotidian al ţăranului. Îmbinările de grinzi, arcurile, întâlnirile de stâlpi şi pilaştri, toate îşi găsesc rezolvări artistice fericite în interiorul bisericii, meşterii găsind în ele locuri ideale de a dăltui şi inciza ornamentaţii, rozete, casete şi alte dantelării.

ZUGRAVII ŞI ERMINIILE
“Pictura unei biserici nu este altceva decât o poveste. O poveste care începe cu Geneza ori cu Răstignirea, continuă cu apostolii, cu patimile lui Christos, se trece apoi la păcatele oamenilor şi, în sfârşit, se încheie cu caznele şi suferinţele celor sortiţi Satanei”, scrie Ioan Godea în studiul “Biserici de lemn din România (nord-vestul Transilvaniei)”. Pe bolta naosului este întotdeauna pictat Hristos, reprezentat în medalion, uneori cu o inscripţie testamentară, iar cei patru evaghelişti sunt pictaţi în colţuri, după tradiţia bizantină. Bolta este albastră, plină de stele, iar de o parte şi de alta sunt astrele principale, Soarele şi Luna personificate, Soarele având chip de om văzut din faţă, iar Luna din profil.
Pe tavanul sau bolta absidei, un loc de obicei mic în bisericile de lemn, zugravii au reprezentat fie chipuri de heruvimi, fie pe Iisus Panocrator sau Pogorârea Sfântului Duh, fie Sfânta Treime, ori Fecioara Maria cu Pruncul. Aproape întotdeauna pereţii absidei sunt rezervaţi pentru portretele sfinţilor părinţi autori ai Sfintei Liturghii –  Sfântul Ioan Gură de Aur, Grigore Dialogul şi Vasile cel Mare –, dar şi ale altor sfinţi patriarhi sau episcopi. Tâmpla bisericilor de lemn este de obicei împărţită în două sau trei registre suprapuse. Iisus răstignit este tema principală a acestei părţi importante dintr-o biserică, tot aici fiind şi locul de reprezentare a unor praznice importante.
Bisericile de lemn au uneori şi picturi exterioare, în special pe peretele sudic, în general fiind zugrăviţi Arhanghelii Mihail şi Gavril şi Apostolii Petru şi Pavel. Picturile exterioare nu s-au păstrat decât în parte, fiind supuse agresiunii intemperiilor. Meşterii populari ştiau să picteze bisericile după ce uceniceau ani buni pe lângă meşteri vestiţi şi aprobaţi de comunitate, dar şi din erminii (manuale).

“MÂNA MEŞTERILOR POPULARI”
Între pictorii cei mai cunoscuţi ale căror nume ne-au rămas notate în diverse documente sau pe pereţii bisericilor de lemn, amintim câţiva. Despre David Zugravu de la Curtea de Argeş se ştie că a trecut munţii în Transilvania în jurul anului 1740, a pictat la Iernut, Şebiş, Turda şi Sititelec. Alt zugrav a fost Ioan Demetrovici, care la 1870 a pictat biserica din Vojdoci. A mai fost zugrav la Hălmagiu, Tisa şi Ţărmure. Într-o inscripţie din naosul bisericii de lemn din Borşa se spune că aceasta a fost pictată de Lăpăuşan Ioan. Despre Iuga Dionisiu aflăm că a pictat biserica din Valea Crişului, fiind de fel din Nicula, judeţul Cluj, unde exista cea mai vestită şcoală de pictură bisericească. El a terminat de pictat biserica de lemn din Hotar în 1881. În loc de concluzie îl cităm pe istoricul Jules Michelet, care spunea:
“Bisericile, îndeosebi la românii transilvăneni, sunt toate zugrăvite de mâna meşterilor populari”.