Aproape o săptămână tabloidele britanice au titrat: "Chelsea este de vânzare!". În tot acest timp, directorul executiv al grupării din Albion, Peter kenyon a încercat să demonstreze contrariul. Numai că managerul londonez a primit lovitura tocmai din Dubai. Conform Sunday Times, Roman Abramovici a discutat cu mai mulţi şeici vânzarea clubului pe care îl are în proprietate!
Publicaţia britanică susţine că Abramovici a cerut pentru tranzacţie suma de 800 de milioane de euro. Decizia miliardarului rus a fost luată datorită crizei financiare, pe care o resimte din plin. Deşi nu a ajuns la niciun acord cu arabii, ultimul client cu care rusul a discutat această afacere este familia regală saudită. Suma pe care Abramovici o cere pentru vânzarea clublui din Premier League este egală cu cea a datoriilor pe care le are gruparea!
Citește pe Antena3.ro