x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport ADVERSARE - Remiza in ultimul act

ADVERSARE - Remiza in ultimul act

de Delia Gomoescu    |    17 Noi 2006   •   00:00
ADVERSARE  - Remiza in ultimul act

Zi de teste si pentru contracandidate . Echipa Olandei, favorita grupei G, a terminat la egalitate, 1-1, meciul amical cu Anglia disputat la Amsterdam. Van der Vaart a semnat golul "portocalelor" cu trei minute inainte de final.

Zi de teste si pentru contracandidate . Echipa Olandei, favorita grupei G, a terminat la egalitate, 1-1, meciul amical cu Anglia disputat la Amsterdam. Van der Vaart a semnat golul "portocalelor" cu trei minute inainte de final.
In timp ce Romania a jucat la Cadiz cu Spania, adversarele tricolorilor din preliminariile Euro 2008 nu au stat nici ele degeaba. Favorita grupei G, Olanda, a terminat la egalitate, 1-1, meciul disputat la Amsterdam, impotriva nationalei Angliei. Britanicii nu mai castigasera pe pamant batav din 1969, iar miercuri seara au fost aproape de a pune capat celor 37 de ani de seceta. Wayne Rooney a deschis scorul in minutul 37 si mult timp baietii lui Steve McClaren au crezut ca pot invinge. Abia cu trei minute inainte de final, Rafael Van der Vaart a marcat golul egalizator, iar englezii trebuie sa mai astepte.

CONCLUZII. Selectionerul Marco van Basten a catalogat testul drept unul util si s-a declarat destul de multumit de rezultat. "Avem intotdeauna de tras invataminte dupa un astfel de meci. Am constatat ca nu ne-a fost deloc usor fara Van der Sar, Van Persie si Sneijder. Jucatorii mei au avut dificultati in fata unei echipe britanice foarte hotarate. Golul lui Van der Vaart a picat tarziu, dar important e ca am reusit sa egalam. Intotdeauna e bine sa eviti o infrangere", a concluzionat antrenorul olandez. Vizavi de revenirea lui Clarence Seedorf, Van Basten a spus: "A facut cateva lucruri bune, a incercat sa aiba un cuvant de spus in joc, dar eu nu as trage concluzii doar dupa evolutia din acest meci".

SLAB. Tot miercuri seara, Bulgaria a fost invinsa, 1-3, in Slovacia. Unicul gol al vecinilor de la sud a purtat semnatura lui Karadzinov (’80). La randul sau, Belarus a pierdut, 1-2, in deplasare, cu Estonia. In schimb, Luxemburg a scos o remiza, 0-0, cu o echipa de Mondiale, Togo.

Amicale cu neprevazut
Campioana mondiala, Italia, a scos doar un egal, 1-1, cu Turcia, la capatul unei meci anost si plin de greseli. Mai intai Di Natale a deschis scorul, profitand de o degajare aiurea a portarului Demirel. Cateva minute mai tarziu, Materazzi s-a hotarat sa le intoarca turcilor favoarea si a trimis balonul in proprie poarta. Intr-o alta partida amicala, vicecampioana mondiala Franta a trecut cu 1-0 de Grecia. Unicul gol al intalnirii a fost marcat de Thierry Henry, in minutul 26. Arbitrul meciului, germanul Franck-Xaver Wack, s-a accidentat si a fost schimbat la pauza cu unul din cei doi asistenti, compatriotul sau Volker Wezel. La randul sau, arbitrul de rezerva, francezul Pascal Galibert, a luat locul lui Wezel ca tusier.

×
Subiecte în articol: sport