Preşedintele ANS, Octavian Bellu, apreciază drept un fapt pozitiv reînfiinţarea Ministerului Tineretului şi Sportului, însă nu crede că va face parte din această structură.
Având în spate experienţa celor doi ani petrecuţi la conducerea ANS, Octavian Bellu este de părere că, prin existenţa unui minister, sportul îşi va putea face auzită vocea la masa Guvernului. “Eu nu sunt membru al niciunui partid, ci fac doar politica sportului.
Las să se hotărască în cadrul algoritmului politic, în care nu mă regăsesc, dar nu voi face nici un compromis ca să fac parte din acest minister”, a ţinut să explice Octavian Bellu. Acesta a subliniat că, indiferent cine va veni la conducerea MTS, va trebui să aplice principiul continuităţii. “Am demarat un proiect la ANS, care va putea fi preluat, deşi nu va fi aşa de uşor cum pare la prima vedere. Voi continua să promovez acest proiect, dar nu neapărat din funcţia de secretar de stat”, a spus fostul antrenor al lotului de gimnastică.
Referitor la scandalul care a avut loc la Adunarea generală de alegeri de la Federaţia Română de Tenis, care a fost amânată din lipsă de cvorum, Bellu a spus: “Reacţia noastră a fost rapidă. Am constituit o comisie de anchetă şi, dacă vom constata că a fost încălcat statutul, vom aplica sancţiuni. ANS nu este nici procuror, nici anchetator, iar dacă au existat agresiuni, insituţiile abilitate pot acţiona. Nu este normal ceea ce s-a întâmplat, iar imaginea tenisului are de suferit. Astfel de probleme vor mai apărea, pentru că la anul vor avea loc alegeri la multe federaţii”.
Citește pe Antena3.ro