x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Antrenament, nu meci

Antrenament, nu meci

13 Aug 2004   •   00:00

Steaua a trecut fara emotii de Zeleznik, adversarul avut aseara de formatia lui Walter Zenga prezentandu-se jenant pentru un joc in cupele europene.

SORIN ANGHEL - Belgrad

Disputata pe un stadion de 30.000 de locuri, dar in care nu au fost decat 2.000 de oameni topiti de caldura, primul meci al Stelei in actuala editie a Cupei UEFA a inceput cum nu se poate mai bine, romanii impunandu-se cu 4-2, scor care nu mai lasa loc de emotii pentru returul de peste doua saptamani.

CATEGORICI. Zeleznik a pus probleme doar la inceput. Si asta pentru ca Ghionea a sarit fals la un duel aerian, iar Hamutovski a iesit din inertie cu mingea in afara careului. Sarbii au avut ocazia sa traga la poarta, dar Mikici a sutat in zid. Mai departe, gazdele nu au aratat nimic, astfel ca Stelei nu i-a fost greu sa puncteze nu doar pe tabela, ci si la impresia artistica. Pe langa reusitele lui Oprita, Neaga si Paraschiv, venite la capatul unor faze in care fundasii adversi s-au prezentat precum niste jaloane, romanii au adus aminte de jocul de altadata, cu pase din prima, deschideri printre fundasii adversi si devieri rapide.

CRAINICI. La 3-0, galeria gazdelor s-a diluat, astfel ca partea a doua s-a jucat in liniste. Rica Neaga a facut imediat 4-0, motiv pentru comentatorul radio Ilie Dobre, aflat in direct, sa strige GOOOOOOL! Toti spectatorii, uluiti de ce le-a trecut pe la urechi, s-au intors spre masa presei sa afle cine se agita asa de tare, dupa ce in prima parte Gabi Safta, care a transmis meciul in direct pe site-ul Stelei, a avut un comportament asemanator. Tribunele s-au mai agitat un pic cand Drinici si Gefferson si-au trecut numele pe lista marcatorilor. Dar totul s-a oprit aici, chiar daca in final au mai existat ceva emotii ca sarbii vor reveni. A fost doar un foc de paie, stins de taifunul numit Steaua.

BUCURIE

"Sunt fericit pentru ca am facut un rezultat bun. In Europa nu este usor. Nu mi-au placut ultimele 20 de minute pentru ca am pierdut controlul jocului" - Walter Zenga, antrenor Steaua

COMPARATIE

"Ne consideram calificati, iar jocul echipei a fost ideal. Ne gandim la grupele Cupei UEFA. Steaua a jucat ca Real Madrid" - Gigi Becali, patron Steaua

ATENTIE LA NEATENTIE

La finalul partidei, antrenorul Stelei, Walter Zenga a subliniat neatentia elevilor sai din ultimele 20 de minute, cand Steaua a primit doua goluri, iar Hamutovski s-a opus salvator unui al treilea. "Toata echipa a crezut ca meciul s-a terminat la 4-0, dar nu este asa. Jocul se termina in minutul 90. Am fost neseriosi in ultimele minute. Putea fi 4-3 si la Bucuresti aveam emotii. Returul nu va fi usor pentru ca Zeleznik nu este o echipa rea. Am castigat astazi si sper sa fie la fel si la Bucuresti", a spus tehnicianul italian.

Stelistii, pe "Maracana"

Dintre toti fotbalistii, Nicolae Dica a fost cel mai infocat suporter pe care l-a avut campioana Serbiei la meciul cu PSV Eindhoven, scor 3-2, din turul III preliminar al Ligii Campionilor.
SORIN ANGHEL - Belgrad

Cea mai iubita echipa din Romania si cu palmaresul cel mai bogat, Steaua Bucuresti, nu s-a bucurat de prea multa atentie pe timpul sederii sale la Belgrad.

MOTIV. Explicatia este insa una simpla. In ziua in care echipa lui Gigi Becali ajungea in Serbia-Muntenegru, toti sarbii erau preocupati de meciul pe care Steaua Rosie Belgrad urma sa il dispute impotriva lui PSV Eindhoven, in turul III preliminar al Ligii Campionilor. Interesul pentru aceasta partida a patruns si printre stelisti, care si-au dorit sa fie prezenti pe "Maracana" sarbilor pentru a fi martorii unui meci in care unii viseaza sa joace.

NORMAL. Stelistii nu s-au bucurat de un statut aparte pe stadion, ei gasindu-si loc pe scarile de la tribuna I, biletele la aceasta partida fiind procurate in ultima clipa. Pe sarbi nu i-a interesat prea tare prezenta romanilor, foarte putini fiind aceia care si-au dat seama ca langa ei se afla fotbalistii uneia dintre echipele care are in vitrina din sufragerie o Cupa a Campionilor Europeni si o Supercupa a Europei.

DECOR. Nici macar prezenta lui Walter Zenga nu a atras prea mult atentia, fostul portar al lui Inter Milano si al nationalei Italiei ramanand neobservat de miile de suporteri. Pentru ei era mult mai important ceea ce se intampla pe gazon. Scopul lor era sa-i poarte pe Dudic, Miladinovici sau Basta spre Liga Campionilor.

GALERIE. "Liga Sampion" au strigat 60.000 de suflete ce traiesc pe malurile Dunarii. Lor li s-a mai alaturat si o un grup de romani. Fotbalistii Stelei au fost pentru o seara suporterii omologilor de la "Red Star", luati pe val de atmosfera infernala. Cel mai fanatic sustinator al sarbilor a fost ex-pitesteanul Dica. Acesta a aplaudat pe toata durata jocului, consumandu-se la fiecare faza tensionata a jocului.

PROGRAM. Ieri-dimineata, jucatorii Stelei au luat micul dejun in jurul orei 9:00, dupa care au iesit la o scurta plimbare in jurul hotelului. Canicula de la Belgrad, cu multe grade peste ce am lasat la Bucuresti, i-a gonit insa inapoi in camere. Dupa odihna, a urmat o ultima sedinta tehnica, jucatorii pornind catre stadion la ora locala 15:00, cu doua ceasuri inainte de startul partidei.

"GLUME"

In programul de meci editat de cei de la Zeleznik Belgrad, unul simplu, dar realizat in conditii grafice deosebite, gazdele ii anunta in lotul Stelei care a facut deplasarea la Belgrad pe Eugen Nae, transferat la FC National, Andrei Stanga, Dorel Mutica si pe Alexandru Piturca, care nu mai imbraca tricoul formatiei din Ghencea de luni bune. Conform aceluiasi program, accidentatii Daniel Balan, Tiberiu Curt si Vivi Rachita sunt tot la Belgrad, cu toate ca cei trei n-au efectuat aceasta deplasare. Ei au ramas la Bucuresti pentru recuperare si aseara au vizionat partida la televizor.

CONFERINTA DE PRESA PE RITMURILE FORMATIEI O-ZONE

Antrenamentul oficial al Stelei s-a desfasurat miercuri seara pe o caldura inabusitoare. Dupa sedinta tehnica, Walter Zenga a sustinut impreuna cu tehnicianul lui Zeleznik, Mile Tomici, o conferinta de presa. "Cunosc Steaua si ne este drag ca jucam cu o asemenea formatie. Sper ca dupa cele doua meciuri sa fim mandri de calificare", a spus Tomici. "Am vazut cateva meciuri ale sarbilor si stiu ca ne asteapta o partida grea. Scopul nostru este sa patrundem in grupele Cupei UEFA. Zeleznik este puternica si trebuie sa fim foarte atenti", au fost cuvintele lui Zenga. FC Zeleznik nu este o echipa tocmai populara in Serbia-Muntenegru, formatia lui Mile Tomici apartinand Cailor Ferate Sarbe, fiind un fel de Rapid. Aseara, Walter Zenga, Mihai Stoica, Gigi Becali si nepotii sai au fost prezenti in tribune la meciul dintre Steaua Rosie Belgrad si PSV Eindhoven, din turul 3 preliminar al Ligii Campionilor. SI, ca un element de culoare, trebuie spus ca in prima zi la Belgrad romanii nu s-au simtit prea departe de casa. Si asta pentru ca la radiourile sarbilor, la fel ca in toata Europa, rasuna "Dragostea din tei" a celor de la O-Zone.
×
Subiecte în articol: sport steaua stelei walter zenga belgrad