Sorin Corpodean, Marcel Savaniu şi observatorul Marcel Lică au ajuns ieri în arestul IPJ Argeş după ce au fost audiaţi a doua oară de DNA Piteşti în scandalul de corupţie din arbitraj, urmând ca azi să apară în faţa instanţei cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.
Izbucnit în urmă cu zece zile, scandalul de corupţie în care este implicat patronul lui FC Argeş, Cornel Penescu, şi-a consumat ieri un nou episod dur. Chemaţi pentru a doua oară la audieri, Marcel Savaniu şi Sorin Corpodean au fost reţinuţi pentru 24 de ore de procurori, aceeaşi decizie primind-o şi observatorul Marcel Lică.
PRAF DE PUŞCĂ
Marcel Savaniu intrase la audieri la Serviciul teritorial Piteşti al DNA ieri-dimineaţă, la ora 10:00. După nu mai puţin de patru ore în care a trebuit să facă faţă interogatoriilor încrucişate ale procurorilor, asistentul sibian a fost scos din sediul DNA în jurul orei 14:00 cu cătuşe la mâini, fiind acuzat oficial de luare de mită. La ieşire, arbitrul a apucat să declare doar că e nevinovat şi că speră ca justiţia să-şi facă treaba. La ora 12:00, în timp ce audierea lui Savaniu era în toi, în "focuri" a intrat şi "centralul" Sorin Corpodean. Deşi este teoretic domiciliat în Alba-Iulia, acesta a venit la Piteşti la volanul unui Mercedes cu numere de Cluj, fiind de notorietate faptul că arbitrul locuieşte în oraşul campioanei CFR. După două ceasuri, Corpodean a apărut în faţa presei în aceeaşi ipostază cu Savaniu: cătuşe la mâini şi reţinere pe 24 de ore. Savaniu este acuzat de luare de mită pentru favorizarea lui FC Argeş în victoria cu 3-2 cu Oţelul din noiembrie 2008, când asistentul ar fi primit 3.000 de dolari prin intermediari de la Cornel Penescu. La rândul său, Corpodean ar fi fost plătit cu 15.000 de dolari pentru a ajuta pe FC Argeş să bată la Vaslui cu 1-0, arbitrul acordându-le oaspeţilor un penalty în minutul 85.
BOGACIU ŞI LAJOS, LIBERI
La audierile de ieri au mai fost convocaţi Aurelian Bogaciu şi Tiberiu Lajos. După câteva ore, ambii au fost lăsaţi să plece, procurorii cerându-le totuşi să rămână în Piteşti. În cursul după-amiezii, Bogaciu a fost din nou chemat la DNA, arbitrul venind la sediul instituţiei alături de un avocat şi ţinându-se de mână cu soţia sa, însărcinată. După mai puţin de jumătate de oră, Bogaciu a fost lăsat să plece, acesta urmând să revină la audieri la Piteşti la data de 29 aprilie.
ACOPERIRE?
Tot ieri, în jurul orei 14:25, la DNA Piteşti a venit şi observatorul Marcel Lică, fostul vicepreşedinte al CCA, care s-a autorecuzat din funcţie după reţinerea lui Gheorghe Constantin. Însoţit de un avocat, Lică a preferat să nu facă nici un fel de declaraţii presei, şi acesta fiind reţinut pentru 24 de ore. Lui Lică i se impută faptul că ar fi primit de la acelaşi Cornel Penescu suma de 3.000 de euro pe când a fost observatorul partidei dintre FC Argeş şi Oţelul (3-2), pentru a asigura note bune pentru brigada de arbitri care a oficiat.
COSTICĂ VĂLCEA RĂMĂNE ÎN AREST
În acelaşi dosar al corupţiei din arbitraj, fostul şef al CCA, Gheorghe Constantin, şi fostul director al OPC Argeş, Cristian Libertatu, rămân în arest, după ce ieri Tribunalul Argeş a respins cererile lor de eliberare sub control judiciar. Decizia de ieri a Tribunalului Argeş nu este definitivă şi a fost atacată deja cu recurs, care se va judeca la Curtea de Apel Piteşti. Abia după ce se vor folosi toate căile de atac care implică recursul la eliberarea sub control judiciar, avocaţii mai pot solicita doar eliberarea pe cauţiune. În ceea ce-l priveşte pe finanţatorul FC Argeş, Cornel Penescu, acesta va fi prezentat în instanţă abia vineri, avocatul încercând să-l scoată din arest tot printr-o cerere de eliberare sub control judiciar.
"Arbitrii nu sunt pericole pentru nimeni. Nu sunt nici tâlhari şi nici criminali şi cred că ar trebui anchetaţi şi judecaţi în libertate. În societate au un anumit statut, au fost arbitri internaţionali şi nu au comis infracţiuni".
Mircea Sandu preşedinte FRF
Citește pe Antena3.ro